Să ne iubim, zic!

Sîntem într-o relație de a­proa­pe trei ani. Ne-am certat, ne-am despărțit și ne-am îm­pă­cat în fiecare luni dimineața cînd taxiurile urcau Copoul du­pă prea multă oboseală și prea multe semne de text scrise șchiop. Am mers pe principiul „te-am văzut – mi-ai plăcut”, în­să niciodată nu m-am gîndit dacă între noi va funcționa. Știi că nu-mi plac despărțirile și că me­reu am lacrimi în ochi cînd îmi amintesc că e posibil ca în­tre noi să nu rămînă decît o a­min­tire. Măcar ar fi o amintire a serilor de luni cînd împărțeam o bere, a serilor de miercuri cînd plîngeam și mă jurăm că nu te mai vreau sau a duminici­lor cînd petreceam prea mult timp unul cu celălalt, dimineața de luni prinzîndu-ne mereu îm­pre­ună.

Tu poate nu m-ai înțeles că îmi doresc mai mult timp liber, ca orice student care preferă să iese în oraș decît să stea cu tine, însă tocmai de asta între noi s-a împărțit mult drag. De-atîtea ori nu m-ai lăsat să dorm sîm­bă­ta seara, să stau cu părinții mei pe care și așa îi vedeam cî­teva ore pe săptămînă. Mă su­fo­cai în trenul spre Iași cu titluri, re­formulări sau șapouri pe care le scriam împrăștiat pe agendă. Însă știi ce m-a fascinat la tine? Că deși eram un copil de anul I și acum sînt doar un copil de anul al III-lea, nu m-ai păcălit cu vorbe frumoase. Mi-ai zis de la început că scriu cu „limbaj de lemn”, „judecăți de valoare” sau că scriu plictisit, deși de fie­ca­re dată cînd deschideam Word-ul încercam să fac din cu­vinte o furtună doar ca să-ți pla­că. Și m-a fascinat că tu nu mă băteai la cap cu fraza „te a­runcăm în apă, cine reușește să înoa­te se salvează, cine nu se duce la fund”. Însă mi-ai dat asta de înțeles în fiecare mier­curi în care juram plîngînd că ne vom despărți. Ne-am certat de atîtea ori, însă de fapt, nu ne-am despărțit niciodată. Mi-ai in­trat în suflet și mi se face un nod în gît cînd știu că poate nu vom mai avea mult timp îm­pre­ună. Eu nu te-am părăsit ni­cio­dată, chiar dacă uneori am fost leneșă sau delăsătoare. Pentru că nici tu nu m-ai lăsat să plec lunea dimineața fără să mă simt mai aproape de a de­ve­ni jurnalist. Ceea ce n-ar fi reușit o sută de facultăți, iar ăsta a fost mereu un vis. De fapt, tu pentru mine ai fost un vis încă de cînd te-am cu­nos­cut.

M-aș mărita cu tine, să știi. Și așa mi s-a zis de prea multe ori că dacă nu voi renunța la ti­ne, o să-mi fii partener de viață. În­să mi-ai fost mai presus de toate facultate, familie și iubit și asta nu a reușit nimeni pînă a­cum. Cu degetele tastînd som­no­roasă și lipsită de idei, ca de fie­care dată, te mai întreb o­da­tă: vrei să rămîi Opinia mea?