Baletul atipic
Pastila de după 28 martie 2017Nu știu dacă toată lumea are prietenul ăla care rîde la pozele altora, dar are actualizate
Nu știu dacă toată lumea are prietenul ăla care rîde la pozele altora, dar are actualizate
Ce-i mai intrigant decît să tragi cu ochiul pe la vecini și să te amuzi de necazurile lor, sau
Locuiesc într-o scorbură. Pot să-mi țin ochii deschiși doar 30 de secunde; niciodată mai mult,
Cîteva mii de persoane au mărșăluit duminica trecută în toată țara într-o mișcare anti-avort.
E ușor să îi ții pe oameni fericiți, fiindcă nevoile lor sînt imediate. La cîtă suferință
Cînd eram mai mici, primul lucru pe care trebuia să îl repetăm cu sfinţenie, pe lîngă rugăciunea
Cîndva, învățătoarea ne spunea că scrisul din caietul nostru e oglinda sufletului. Dacă agramații
„De la A la Z, promit să nu mă abat de la reguli!”, așa am jurat cu mîna pe ABC din primul
N-am auzit alarma, dar m-a sunat Betty, să mă trezească. Tanti Marcela, gazda ei, a venit dis-de-dimineață
Am avut în liceu o perioadă din aceea în care tot ce era roman poliţist îl devoram în cîteva
Ne-am inflamat atît de puternic gîndindu-ne la riscul unei Europe în două viteze încît nu vedem
Felul în care marea majoritate a mass media occidentale (da, inclusiv UK și US) a tratat subiectul
Brexitul sau „cel mai mare divorț din istorie”, așa cum a fost denumit de unii politicieni, reprezintă,
În anul 2011, într-un volum care se numea Epoca de aur a incertitudinii, am încercat să(-mi) explic
În urma referendumului organizat în Marea Britanie, pe 23 iunie 2016, în care cetățenii
Dinainte să mă împrietenesc cu doamna Ana, vînzătoarea de bilete CFR din Gara de Nord a Capitalei,
Se spune că resturile de mîncare aruncate pe o perioadă de un an, de către o familie de americani,
Laudetur Jesus Christus! Mărturisesc lui Dumnezeu Atotputernicul și ție, părinte, păcatele
Știu sigur că era a cincea oară cînd vedeam filmul și convinsesem pe cineva că n-o să fie totul
„S-a risipit și asta”, spune Anișoara în timp ce-și smulge frenetic o agrafă roșie dintr-o