Cum l-am ucis pe ABC?

Am avut în liceu o perioadă din aceea în care tot ce era roman pol­i­ţist îl devoram în cîteva ore. Eram fa­nă obsedată Agatha Christie, a urmat a­poi perioada Rodicăi Ojog Bra­şo­vea­nu, dar asta este o altă poveste ca­re implică şi celebra „statuie din parc”. Misterele pe care le dezlegau Miss Marple sau Hercule Poirot, mi-a luat ceva timp pînă m-am prins eu cum se pronunţă de fapt, mă ţi­neau ore în şir, fără apă, fără mîncare, în faţa paginilor albe fiind sigură că întotdeauna o să mă prind eu î-naintea lor, cine este criminalul. Nu am descoperit niciodată înaintea lor, însă, cert este că le urmăream a­ten­tă paşii printre rînduri şi investigam cot la cot fiecare caz în parte.

Ţin minte că am rămas legată de o carte în mod special. A fost pentru prima dată cînd chiar am iubit per­sonajul negativ şi l-am urmărit fas­cinată pe el, nu pe Hercule Poirot. Îmi doream, într-un mod puţin sa­dic, să nu fie prins niciodată, însă şti­am întotdeauna că în final, Agatha o să îl facă victorios pe detectiv. Era un ucigaş din ăsta sofisticat, cu floare la butonieră, costum imaculat, la dun­gă, super rafinat şi deştept, cu un u­mor aparte, vedeai asta în toate scri­sorile pe care le trimitea. Fiecare cu­vînt, expresie, punct şi virgulă fo­lo­site exact unde trebuie. Ceea ce îl fă­cea şi mai interesant erau exact cri­­mele lui. Omora alfabetic, o dată la cîteva zile, o persoană al cărei nu­me, prenume şi oraşul unde locuia în­ce­peau cu litera respectivă. Astfel am fost martoră la uciderea lui Alice A­­sher din Andover, a lui Betty Ber­nard din Bexhill şi în final a lui Car­michael Clarke din oraşul Chur­ston. L-au prins la litera C.

Nu spui cine a fost, în cazul în care o să vreţi să ci­tiţi, însă după ce am închis cartea am rămas cu un gust amar, nu ştiu de ce, dar chiar mi s-ar fi părut distractiv să a­jungă pînă la litera Z. Era destul de complicat, poate şi îmi dau seama că trebuiau mai mult de 300 de pagini pentru astfel de ca­zuri, însă, după ce am deschis laptopul şi m-am uitat la cîteva recenzii analfabete, negative, ale cărţii, am ră­mas cu un gînd care nu mi-a dat pa­ce multă vreme. Oare oamenii ăş­tia ştiau că de fapt farmecul era în scri­so­rile mi­nunate pe care le trimitea u­cigaşul? Ştiau oa­re că nu mai aveau ce să citească dacă el nu era un un om cult şi habar nu avea în ce ordine sînt literele aşezate în alfabet?