Povești din parc
Șah-mat 7 noiembrie 2011E un tip în rondul din Podu Roș, în fața Băncii Transilvania (probabil cîțiva dintre voi îl știți)
E un tip în rondul din Podu Roș, în fața Băncii Transilvania (probabil cîțiva dintre voi îl știți)
Sportul național a ajuns să fie la fel ca berea care îl susține: ieftin și fără gust. Rezultatele
Fotbalul românesc se bălăcește în mediocritate din vina lui, starea de fapt fiind nimic altceva
Mersul la stadion a devenit o corvoadă pentru românul iubitor de fotbal, deși în doua regiuni ale
„Tată, gata, nu mai stau și după pauza publicitară la telefon, nu mai am ce să zic, am terminat
Nici nu ne-au dat bine tuleiele și prindem a ne spoi chipurile netede cu riduri săpate de grijile unei
Dacă stai să fii atent pe stradă la oamenii care trec pe lîngă tine, poți uneori să observi
Se trezește în fiecare dimineață de la ora cinci, indiferent cînd prind găinile a cotcodăci. De
Luni, sînt ca niște nou-născuți, liberi. Dacă nu era criză, îi angaja cu siguranță o companie
Toți copiii din jur mă invidiau. Am avut mereu cele mai frumoase jucării, hăinuțe noi, iar cînd
Îmbătrînește cerneala în călimară și timpul se-ntinde greoi peste un oraș cenușiu și plin
S-a făcut liniște în universități. După multă agitație și forfotă a spiritelor încinse
Va veni vremea cînd, lîngă portretul lui Mihai Viteazu, al lui Cuza sau al oricărui om care
Dragă cetățene numărul 7.000.000.000, Știu că ești suflet și nu matematică, te rog să
Pe el moartea nu-l mai sperie nici cît o descîntătură de deochi. Spune că a trecut pe lîngă ea
Nu-i adevărat că românilor le plac numai injuria răspicată, exprimarea abruptă, brutală, stilul
Cu greu poate descrie „Lista lui Schindler”, ori „Pianistul”, fiorii pe care îi trăiești atunci
Peste noapte, dintr-un post de televiziune de știri ne-am trezit cu două: Realitatea și RTV. Sebastian
Optimistul este cel care crede că trăim în cea mai bună dintre lumile posibile, da? În acest caz,
Vreme de cîteva zile telespectatorii au avut parte de un spectacol inedit, de un joc nou în audio-vizualul