Despre speranță

În 2009, cînd eram studentă la Iași, Moldova era gurvenată de Partidul Comuniștilor cu Voronin în frunte. Și da, credeam că mai rău de atît nu se poate: cu oamenii fugind de sărăcie, cu o presă supusă și cu o educația la pămînt. Am luptat mult atunci, alături de alți colegi basarabeni din Iași, ca democrații pro-europeni să poată veni la guvernare după 7 aprilie. Eram plini de speranță.

Dar cei pe care tot noi i-am urcat pe piedestal ne-au arătat că se poate și mai rău decît cu comuniștii, ne-au arătat cum doare atunci cînd te trădează unul dintre ai tăi.

În loc de reforme ne-am ales cu bani furați, în loc să construiască școli și spitale și-au construit palate și biserici, iar propriii plozi și i-au trimis la școli în Elveția. Oamenii au început să-și facă bagajele nu din cauza sărăciei, mulți dintre ei aveau salarii mai mari și poziții sociale mai mult decît decente, ci pentru că nu mai avea rost.

„Pierdut speranța, ofer recompensă” ar fi putut fi motto-ul generației mele. Neoficial, din patru milioane de moldoveni, unul se află peste hotarele țării. Probabil un alt milion stă acasă cu bagajele în fața ușii, gata să plece oricînd. Alegerile de duminica viitoare vor decide multe, probabil mai mult ca oricînd. Pentru că pentru prima dată în istoria scurtă a Moldovei avem o femeie atît de aproape de a fi președinte. Și încă ce femeie? Una de doar 44 de ani, care nu a fost membru a niciunui partid, care nu a făcut contrabandă cu țigări, care nu a chefuit cu elita politică a țării pe la nunți, ca apoi să se certe cu ei de la tribună. O femeie care a fost timp de doi ani Ministră a Educației și a reușit să-și facă mulți dușmani instalînd camere de filmat la examenele de Bacalaureat și arătînd că doar vreo 40% din elevi sînt în stare să treacă exa­menul. Cea mai gravă învinuire pe care i-o aduc adversarii acestei femei e că nu are soț și copii la 44 de ani.

Poate de asta unii dintre noi am regăsit undeva speranța, am ridicat-o de jos, am dres-o și am spălat-o pe față și am trimis-o din nou la luptă. La fel ca la alegerile de acum doi ani din România, mobilizarea de peste hoare e impre­sionantă. Zeci de mii de moldoveni se adună într-un grup creat peste noapte pe facebook pentru a-și oferi cazare și transport pînă la secțiile de vot, iar românii de peste hotare promit să-i aștepte la cozi cu ceai cald și cafea. Oa­menii vor face sute de kilo­metri, cu teama în sîn, ca să voteze. Teama că s-ar putea să pierdem pe 13 și teama că s-ar putea să pierdem mai tîrziu. Mai tîrziu vom pierde speranța. De data asta definitiv.

Text de Anastasia CONDRUC, Senior Editor Opinia Studențească.