Hora crește ca o pîine
1001 de chipuri 28 ianuarie 2013 Niciun comentariu la Hora crește ca o pîine 3„- Dă-mi un leu, am înghețat și vreu ceai…
– N-am, nu vezi că și eu îngheț în sărăcie?
– Atunci dă-mi o țigară…nu fumezi? Păcat…”, îmi zice un boschetar ascuns sub un palton cu vreo două mărimi mai mare și uns de străzile Iașului. Mai poartă o căciulă care a fost cîndva roșie, iar după ce pronunță acel „păcat…”, aerul dintre mine și el, care mirosea odinioară a ouă alterate, acum aduce a spirt. Dezamăgit, acesta mă lasă, ștergîndu-se cu umerii de mulțime.
Cînd frigul începe să sfredelească oasele, patru femei trecute deja și de tinerețea a doua încep a învîrti o horă.
E nouă dimineața și în Piața Unirii sînt minus două grade Celsius. Pe lîngă grilajul ce îngrădește locurile pe unde vor călca oficialitățile s-au adunat pensionarii, iar printre căciulele lor din blană de oaie mai răsare cîte o față tînără. În cele mai multe cazuri sînt jurnaliștii care se pregătesc de emisiile care urmează.
Roata lui Sorin Pisicu’
De pe scenă se aude o voce răgușită care salută Iașul și o prezintă pe Laura Lavric, iar concertul începe cu „o horă d-aceia moldovenească”, strigă cîntăreața. Însă oamenii stau înțepeniți cu picioarele de piața pavată, fiecare întorcînd din cînd în cînd capul spre cei din spate, acoperindu-i cu o privire pătrunzătoare, de parcă i-ar număra ca pe niște boboci. Atunci cînd frigul începe să sfredelească oasele, patru femei trecute deja și de tinerețea a doua încep a învîrti o horă.
Cea mai săltăreață dintre ele poartă în picioare opinci modernizate, cu talpă și blană pe dinafară, iar sub cojoc joacă în culori o fustă ornamentată în stil autentic, românesc. Interpreții de pe scenă se schimbă preluînd ștafeta spiritului folcloric unul de la altul, iar cînd se anunță ieșirea lui Petrică Mâțu Stoian, o puștoaică scundă, îmbrăcată sărăcăcios și dezordonat începe să bată din palme și să sară în sus exclamînd „Sorin Pisicu’! Sorin Pisicu’!” Prietena ei de alături începe să rîdă obraznic, în hohote, iar aceasta cu un zîmbet tîmp îi răspunde: „fată, mie îmi place Sorin Pisicu’!”În cele din urmă, ambele se prind în roata horii.
Cercul crește, femeia care poartă fustă națională își lasă cojocul, iar între timp, vin încolonați spre Piață oficialitățile Iașului. Un bărbat cam de vreo 30 de ani, îmbrăcat la patru ace, în pantofi de catifea și sacou cu nasturi auriți comentează luîndu-i în batjocură. „Ăștia din spate îs consilieri, uite cît de ridicol arată, huo..consilieri…niște țărani, iobagi, noi tot așa mergeam, îi luam să meargă în spatele nostru”, zice acesta mîndru amicului său din dreapta.
În piață răsună solemn cîntecele patriotice și hora deja mare își încetinește ritmul. După ce melodia se termină și se trece la partea oficială, boschetarul cu căciula cîndva roșie se clatină prin mulțime continuînd să bîlbîie amețit cele trei cuvinte „noi sîntem români”.
Daniela VORTOLOMEI
Adaugă un comentariu