Zig-zag din vîrf de scobitoare
1001 de chipuri 12 noiembrie 2012 Niciun comentariu la Zig-zag din vîrf de scobitoare 1„Îmi voi pune coji de portocală la uscat”, hotărăște Mihaela și își trage porția de ceai lăsat la infuzat mai aproape. În jurul gîtului poartă un colier care reflectă mici sclipiri și așa aflu că e printre primele accesorii pe care le-a modelat, iar pentru că-i „poartă noroc”, a refuzat să-l vîndă.
Fiindcă mereu i-au plăcut obiectele lucrate manual și a fost în căutare de cercei sau pandantive noi, a început prin a le cumpăra de la alții, iar mai apoi a încercat de una singură să asorteze nuanțele pastelate. „Am și ars vreo două tăvi cînd m-am apucat, pentru că foloseam plastilină obișnuită”, zîmbește Mihaela, iar privirea îi e ațintită asupra șervețelului, pe care-l întoarce de pe-o parte pe cealaltă. Și cînd acesta capătă forma unui păun imaginar, îl ridică într-o mînă iar cu cealaltă îi înfoaie penele, „păcat că n-am răbdare și pentru origami, ce fac eu este dintr-o argilă polimerică”. Cum șervețelul e lăsat la locul său pe masă, lecția despre lucrul handmade se îndreaptă către inelul pe care-l poartă. Cu petale albastre și mijloc portocaliu, Mihaelei i-a trebuit aproximativ un sfert de oră pentru a-l realiza. Cînd partea de modelat se sfîrșește, florile, buburuzele sau fructele sînt așezate în tavă și coapte vreo jumătate de oră”. Apoi cînd figurinele realizate cu „o scobitoare și propriile mîini” se răcesc le sînt atribuite tortițe, cadre de inel sau pandantiv și „finisate cu un lac special”.
În ajutor i-a venit Tudor, prietenul său, cînd nu reușea să refacă un accesoriu și „el îmi explica, iar de multe ori modelam împreună”. El a încurajat-o să pornească afacerea pe blog, cel care i-a și adus Mihaelei cele mai multe comenzi în mediul virtual, pe care și le-a notat într-o agendă și așa îi ține minte pe toți cei care au cumpărat cîte ceva de la ea, „iar dacă aveau să revină puteam să-i întîmpin cu ceva nou”. Macii, trandafirii, cireșele, fluturii sau elefănțeii au călătorit pînă în fiecare județ din țară, dar și pe la tîrguri cu acest specific. La astfel de întîlniri ale artizanilor, la care participă ori de cîte ori are ocazia, tînăra face schimb de idei. Iar de multe ori „simt că vorbim aceeași limbă”, pentru că modelele nu le-ar putea copia unii de la alții, „fiecare vede și modelează diferit, chiar dacă e vorba despre același obiect”.
Folosind prilejul zarvei produse de zdrăngănitul paharelor și al cănilor, alături de vocile unor nou-veniți, șervețelul uitat devine acum model pentru un viitor papion. Ușor, fata îl așază mîndră pe gura cănii sale de ceai. Iar cînd ne ridicăm de la masă, își amintește de băiatul care a cumpărat pentru prietena sa 15 perechi de cercei, „fiindcă niciodată nu avea destui”.
Mădălina MORARU









Adaugă un comentariu