Zig-zag din vîrf de scobitoare

„Îmi voi pune coji de portocală la us­cat”, hotărăște Mihaela și își trage por­ția de ceai lăsat la infuzat mai a­p­roa­­pe. În jurul gîtului poartă un colier care ref­lectă mici sclipiri și așa aflu că e prin­tre primele accesorii pe care le-a mode­lat, iar pentru că-i „poartă noroc”, a re­fu­zat să-l vîndă.

Fiindcă mereu i-au plăcut o­biec­te­le lucrate manual și a fost în căutare de cer­cei sau pandantive noi, a început prin a le cumpăra de la alții, iar mai apoi a în­cer­cat de una singură să asorteze nuan­țe­le pastelate. „Am și ars vreo două tă­vi cînd m-am apucat, pentru că foloseam plas­tilină obișnuită”, zîmbește Mi­ha­e­la, iar privirea îi e ațintită asupra șer­ve­­țelului, pe care-l întoarce de pe-o par­te pe cealaltă. Și cînd acesta capătă forma unui păun imaginar, îl ridică într-o mî­nă iar cu cealaltă îi înfoaie penele, „păcat că n-am răbdare și pentru origami, ce fac eu este dintr-o argilă polimerică”. Cum șer­vețelul e lăsat la locul său pe masă, lec­ția despre lucrul handmade se în­drea­ptă că­tre inelul pe care-l poartă. Cu petale al­bas­tre și mij­loc por­tocaliu, Mihaelei i-a tre­buit aproximativ un sfert de oră pentru a-l realiza. Cînd par­tea de mo­delat se sfîrșește, florile, bu­bu­ruzele sau fruc­tele sînt așezate în ta­vă și coapte vreo ju­mătate de oră”. Apoi cîn­d figurinele rea­lizate cu „o scobi­to­a­re și propriile mîi­ni” se ră­ce­sc le sînt atribuite tortițe, ca­dre de inel sau pandantiv și „finisate cu un lac special”.

În ajutor i-a venit Tudor, prietenul său, cînd nu reușea să refacă un accesoriu și „el îmi explica, iar de multe ori modelam împreună”. El a încurajat-o să pornească afacerea pe blog, cel care i-a și adus Mihaelei cele mai multe co­men­zi în mediul virtual, pe care și le-a no­tat într-o agendă și așa îi ține minte pe toți cei care au cumpărat cîte ceva de la ea, „iar dacă aveau să revină puteam să-i întîmpin cu ceva nou”. Macii, tran­dafirii, cireșele, fluturii sau elefănțeii au călătorit pînă în fiecare județ din ța­ră, dar și pe la tîrguri cu acest specific. La as­tfel de întîlniri ale artizanilor, la care par­ticipă ori de cîte ori are ocazia, tî­nă­ra face schimb de idei. Iar de multe ori „simt că vorbim aceeași limbă”, pentru că mo­delele nu le-ar putea copia unii de la al­ții, „fiecare vede și modelează diferit, chiar dacă e vorba despre același o­bi­ect”.

Folosind prilejul zarvei produse de zdrăngănitul paharelor și al cănilor, a­lă­tu­ri de vocile unor nou-veniți, șer­ve­țe­lul uitat devine acum model pentru un vi­i­tor papion. Ușor, fata îl așază mîndră pe gura cănii sale de ceai. Iar cînd ne ri­di­că­m de la masă, își amintește de bă­ia­tul care a cumpărat pentru prietena sa 15 pe­­rechi de cercei, „fiindcă niciodată nu avea destui”.

Mădălina MORARU