Doamna cu şuvițe verzi

Scundă, cu părul tuns scurt și cu cîteva șuvițe verzi-albăstrui rebele, Mi­haela pare o adolescentă timidă, ca­re odată ce s-a cufundat în foto­liul de la cafeneaua Tafrali, așteaptă să po­vestească cum a început să se plim­be peste tot prin lume cu un a­pa­rat de fotografiat în geantă. Și-a a­les unul mai mic, „mai de fetițe”, cum îi place ei să îl numească, din ga­ma Mirrorless, pentru că este u­șor de luat oriunde ar merge, chiar și a­tunci cînd îndrăznește să se a­ven­tu­­reze pe culmea unui munte și trebu­ie să-l care în spate. Mihaela are foto­­grafia doar ca hobby, iar în viața de zi cu zi lucrează la un salon de ma­saj și cosmetică, pe care l-a deschis în ur­mă cu vreo șase ani, într-un apartament din Iași. Preferă meseriile în ca­re interacționează cu oamenii, iar a­cesta a fost și principalul motiv pen­tru care și-a dat demisia de la pri­mul său loc de muncă. „Am lucrat pe un post de contabil vreo opt ani, pînă în­tr-o zi, cînd eram în arhivă, scotoceam după hîrtii și mi-a căzut un do­sar în cap”, chicotește Mihaela în timp ce gesticulează cum teancul de foi i-a ajuns pe creștet. A încercat apoi să găsească un domeniu care să i se po­trivească mai bine, care să o re­pre­zin­te. Pentru o perioadă a cochetat cu gas­tronomia, dar știa că se poate și mai bine, așa că a ajuns să se specia­lizeze în masaj de relaxare și cursuri de fotografie.

Mihaela are o voce caldă, vor­beș­te rar și gesticulează de fiecare dată cînd crede că nu s-a făcut înțeleasă prin vorbe pentru că de cele mai mul­te ori nu se exprimă prin cuvin­te, ci prin imagini. În urmă cu doi ani a participat la primul curs de foto­gra­fie, iar la scurt timp s-a alăturat Clu­­bului Fotografilor din Iași, pentru a cunoaște oameni cu care să poa­tă vorbi despre pasiunea ei. S-a îm­pri­­­etenit cu toate funcțiile aparatului și a expus deja cîteva imagini cu pe­isaj în expoziții colective, iar acum răs­foiește virtual fotografiile pe ca­re le-a făcut de-a lungul timpului, pen­tru a realiza un proiect personal. Din cînd în cînd îi mai dă cîte o mînă de ajutor și fiul ei de 13 ani, pe care îl des­crie ca un bun critic. „Cînd se­lec­tez fotografii, îl chem și îl întreb ce cre­de. Dacă zice «hmmm hmmm», e clar. Dacă zice «asta-i faină», atunci știu că-i de bine”, povestește Miha­e­la în timp ce încearcă să-i imite fața fi­ului cînd îi analizează fotografii­le.

Cînd nu e la o „tură foto” cu pri­etenii de la club prin oraș și nici la sa­lon, Mihaela își face puțin timp și pen­tru voluntariat. De cîțiva ani îl a­jută pe preotul Dan Damaschin, de la Maternitatea „Cuza Vodă”, să mear­gă prin satele sărace și să ofere co­pi­ilor haine și mîncare. Însă Mihaela nu-și lasă niciodată aparatul de foto­grafiat acasă, așa că a surprins și a­co­lo în fotografii chipurile inocente a­le copiilor pe care i-a ajutat.

După ce a­jungi să o cunoști pe fo­­­tografa cu șu­vițe verzi, vei în­țe­le­ge cum datorită u­nui singur dosar ca­re nu a fost a­șe­zat bine pe un raft, Mihaela a în­vă­țat să aleagă să facă în viață ceea ce îi pla­ce cu adevărat.