Răgaz la Crucea Talienilor
Bogdan Lupescu 20 ianuarie 2020Chiar în centrul marelui oraș ucreainean L’viv (L’vov), pe pisania unei vechi biserici
Chiar în centrul marelui oraș ucreainean L’viv (L’vov), pe pisania unei vechi biserici
La poalele dealului Cetățuia, la trei kilometri de comuna Ciurea, zărești, dacă știi ce cauți,
În serile oricărui anotimp, își lasă ușa albă întredeschisă și frunți strînse de griji
„Pentru Hadîmbu tocmai ce-a plecat mașina. Aveți pe la patru alta, dar de la mănăstire nu
Dacă ar fi fost mici, cîrnăciori și bere, tîrgul de la mănăstirea Toma Cozma ar fi semănat
Manîlovka, cum îi zic localnicii, este satul în care s-a stabilit în urmă cu aproape un secol o
„Eu cred că la noi a fost dragoste la prima vedere”, îmi spune Vlad strîngînd-o pe Ioana
Ilie ar fi „mai fericit într-o baracă de lut cu paie”, decît la bloc. N-ar vrea nici în ruptul
La biserica “din deal” nu s-a mai rugat la Dumnezeu nici o femeie de aproape 150 de ani.
Manastirea ii infioara pe toti cei care ii trec pragul. Ramin doar cei care se ingroapa bucurosi in tacere
Vitrine cu dichis, magazine pentru copii si mirese, cladiri in paragina si pravalii ale vechilor mesteri,
Daca in munte, dincolo de ultimul drum pietruit, ar fi un sat numai de polonezi… Daca in sat ar