Cuza Voda, un bazar cu istorie

Povești fără timbru Niciun comentariu la Cuza Voda, un bazar cu istorie 302

Vitrine cu dichis, magazine pentru copii si mirese, cladiri in paragina si pravalii ale vechilor mesteri, toate pe o fosta ulita vegheata de turnul Goliei, traversata mereu de tramvaie. In spatele lor, se intinde o alta lume, fara lumina, apa calda sau gaz, in care oamenii zimbesc resemnati. Din fostele Palate ale boierilor, putine s-au mai pastrat ‘n forma de atunci: sediul Postei Romane sau fosta Camera de Comert. Strada Cuza Voda a ramas drumul cu trei statii, din Tirgu Cucu pina in Piata Unirii.

Strada Cuza Voda si-a intors pe dos rinduiala de acum doua secole. Cindva, Ulita Goliei isi incepea numaratoarea dinspre manastirea cu pricina, peste drum de care se intilnea multimea ovreiasca pentru negot si voie buna. Aici se asezau circurile si trupele de teatru ambulant si se vindeau nimicuri confiscate de la datornici. Cu aproape aceleasi cladiri de pe la 1800-1900, strada pastreaza putin din spiritul de altadata al boierimii si al pravaliilor insirate de-a lungul ei. Un trecator nu poate decit sa intuiasca de unde porneste acum Cuza Voda, dupa cite o placuta ruginita cu un 5 sau un 33 bis. Astazi, o promenada pe strada ingusta cu vitrine vibrate de tramvaiele necontenite lasa un gust amar. Firme cu pretentii te invita sa le treci pragul pentru o prajitura, o pereche de pantofi la un pret mai piperat sau un palton cu veleitati de produs de lux. Printre ele, presarate, micile magazine cu accesorii, articole de nunti, second hand-uri, loto 6/49, haine pentru nou-nascuti, o cojocarie sau o dugheana cu nume italian. Singurele cu profil cultural sint anticariatul Sophia si libraria Uniunii Scriitorilor.

Gangurile cu vedere spre evul mediu

Pe alocuri cite un gang tine departe orice curios de intunecimea, mirosul putred emanat si imaginea zidurilor la un pas de prabusire. La numarul 7, pe la 1900, Gheorghe Cristofor, ultimul proprietar, intentiona sa amenajeze un mare bazar in curtea interioara. Voia sa continue ceea ce se vedea din strada: magazinele de incaltaminte, podoabe, galanterie sau covoare. Din ce a fost, in curte a mai ramas doar vechiul castan. Acum casa e nationalizata, iar apartamentele sint locuinte sociale. Sobolanii, comparabili in dimensiuni cu pisicile, care nici nu mai bintuie curtea, se plimba nestingheriti pe trepte.

Noaptea la luminare

Una din odaile de jos e a Florentinei Burlacu. E vorbareata, zimbeste amar si cind ofteaza colturile gurii i se lasa in jos. La 26 de ani are de crescut singura trei pusti. Traiesc numai din alocatie si ajutorul social pentru ca, de doi ani, barbatul ii e la inchisoare pentru furt. Plateste chirie 44 de lei pe luna pentru o camera si o bucatarie, in care abia incap doua paturi si o masa. Povesteste resemnata despre contorul electric pe care l-a gasit dezafectat si despre problemele incaperii. “Am izolat eu firele. Mi-era teama sa nu se intimple ceva. Lumina avem ziua. Noaptea, la luminare. Nici soba nu mergea si am cumparat un goden ca sa nu inghe- te astia mici, ca iarna trecuta, cind ne-am mutat. Am turnat si beton in colt. Am astupat de mai multe ori, ca tot fac gaura sobolanii. Vin de la magazia de alaturi,ca e inchisa de vreo zece ani”. Toate astea le-ar spune dintr-o rasuflare,daca nu ar tusi de la fumul inecacios. E totusi multumita ca, dupa doi ani de cind a depus dosarul, acum are unde sa stea. Cind Marcel, unul din copilasi, deschide usa toaletei comune, tisneste un sobolan. La inceput se sperie toti trei, apoi rid si incep sa-l caute. S-au obisnuit cu ei.

Liuba sta pe Cuza Voda de 50 de ani. A vrut sa cumpere locuinta, dar nu se poate. “Dau 120 de lei intr-o luna pe o camera cu bucatarie. E mult pentru pensia mea. Am tras eu gaz si lumina. Asa ca primaria trebuie sa imi dea parale inapoi”. Replica Angelei, o vecina, la speranta batrinei vine prompt. “Vezi sa nu-ti deie. Nu vezi ca nici presiune la apa nu e?”. Isi amintesc amindoua de barul care era cindva la subsol, de verdeata si curatenia de altadata. “Acum au bagat numai tigani. Noaptea fac taverna. Ti-e si frica sa te uiti ce e aici. Pe strada la fel. Numai cirpe de vinzare. Inainte era mercerie, metraj, aprozar si cite si mai cite”.

Daca plingi, tot degeaba

Deportata din Basarabia in ‘40, Liuba Popovici s-a resemnat si ea de mult. Stie ca “daca plingi, tot degeaba”. Ii mai apara de vecini pe micutii Florentinei. Din spatele ochelarilor care ii acopera aproape toata fata, le zimbeste cu o privire de bunica. Mai striga la ei sa se incalte sau sa nu stea in frig.

La capatul celalalt al strazii, o alta casa nationalizata sta sa se da- rime. Un individ in trening, cu inceput de chelie si ochi albastri care vor sa ascunda multe sta rezemat de zid. Locuieste de ani buni in cladire si a incercat de mai multe ori sa repare cite ceva. “Daca s-ar face o expertiza pentru cutremur, ar trebui s-o si demoleze”, spune cu un suris strengar in coltul gurii. Cind a vrut sa schimbe geamul sau cind a inceput sa tencuiasca peretele care abia se mai tinea, a primit amenda. Nu mai intelege nici el logica. A renuntat de mult sa mai spere la apa calda sau la gaz. Peste drum, la 33 bis, e unul dintre putinele blocuri care au facut fata timpului. Locatarii par desprinsi din lumea care se perinda pe Ulita Golia la inceputurile ei. Numai din numele lor parca se evoca alta perioada. Cezar Boliac, Iosifzon Iudit, Gerda Silion, Margulius Solomon, Gruia Jacota amintesc de personajele de altadata.

Rochii de mireasa si cojoace

Multi au observat ca pe Cuza Voda doua tipuri de magazine se intilnesc cel mai des: acelea pentru mirese si cele pentru copii, data fiind apropierea de maternitate. Sub un balcon atit de inclinat incit pare ca face plecaciune e Salonul Miriam. Citeva articole de nunta si ornamente de Craciun din vitrina anunta oferta. Cristina lucreaza aici de cinci ani, dar magazinul are cam zece. S-a obisnuit si cu cladirea si cu indivizii dubiosi din zona. Aranjeaza preocupata ornamentele si explica. “Strada e cum e, dar macar are vad, mai ales vara”. Salonul e printre putinele din Iasi care inchiriaza rochii de mireasa. Insirate si ingramadite pe umerase isi asteapta programarile si modificarile in functie de clienta. Multora le convine sa plateasca pina la 300 de lei pentru o zi, decit 1800, cit ar costa sa cumpere o rochie. Citeva case mai departe e o tabacarie, singura care a mai rezistat dintre vechile pravalii. Patronul e intr-o agitatie continua. Nu mai simte mirosul de chimicale, care pe altii ii face sa iasa imediat. Imbracat in negru, cu ochelari de soare si sapca ce ii acopera parul carunt, ilustreaza perfect tipul omului care stie sa se adapteze vremurilor.

Vorbeste din mers cu clientii si cu fiica lui, striga la lucratorii din atelier si mai retuseaza rapid cite o haina, ignorind vopseaua care i s-a uscat pe miini. Spune ca are si 100 de clienti pe zi. Curata si vopseste cojoace, repara haine din piele sau chiar incaltaminte. “Si bunelu’, si tata, si eu am fost cojocari aici. Acum ii las fiica-mii tot. La noi au invatat multi din Iasi meserie, apoi au plecat si au inceput afacerea lor. Dar aici pe strada toti au inchis. A mai fost sapcarie, un palarier, un plapumier. Nu au rezistat. Noi din ‘72 ne tinem bine”.

Ziduri cu povesti

Daca la baza Ulitei Golia a stat manastirea, ctitorita de marele logofat Ion Golia, numele actual i-a fost dat abia in 1910. Lacasul de cult ce se mai numea si “Biserica Doamnelor”, pentru ca adapostea mormintele multor sotii de conducatori, a trecut prin cele mai numeroase schimbari. De la adapost in timpul ciumei din 1819 pina la ospiciu pentru epileptici si persoane cu boli nervoase, sau sediu al Arhivelor de Stat, Golia a supravietuit incendiilor, cutremurului, bombardamentului din ‘44 si multor alte incercari. O alta cladire care marcheaza strada e Spitalui de obstetrica si ginecologie, cindva casa logofatului Alecu Ghica. Acest loc mai purta si pe atunci numele de “Palatul Sperantelor”, gazduind tratamente si orinduieli “doftoricesti”, activitatea moaselor si a tinerilor progresisti.

Peste drum, un alt monument atrage atentia prin arhitectura eleganta din 1925. Acesta a fost Palatul Camerei de Comert, de unde se ghida toata activitatea negustoreasca. La parter se gasea si un bar dupa model american, unde se dansa in ritm de charleston si foxtrot. In aceeasi zona au fost cindva sediul redactiei Viata Romaneasca, tipografii si librarii prin care poposeau Sadoveanu, Teodoreanu, Mihai Codreanu sau Topirceanu. Ti-ar fi greu sa mai ghicesti astazi in tencuiala scorojita a caselor in ruina izul de Calea Victoriei pe care-l avea cindva strada Cuza Voda. Nici ceea ce ar putea sa fie nu se mai vede.

Delia TOMEI

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top