Rătăcitorul din sac

„Pentru Hadîmbu tocmai ce-a ple­­cat mașina. Aveți pe la patru alta, dar de la mănăstire nu mai puteți coborî decît cu ocazie”, mă lămurește șoferul din microbuzul încă gol care merge spre Osoi. După vreo zece minute în stația pustiită de la bazar vine o mul­ți­me de tineri cu ghiozdane și genți pe umăr, se urcă în mașina bărbatului plătind pînă la Tomești și la două fix pufăitul motorul anunță plecarea.

Sin­gură, întristată că nu pot ajunge azi să văd cît de măreață e biserica ce acu’ doi ani era împodobită de sche­le, aștept să prind cursa de la trei pî­nă la Mogoșești. Din barul aflat în fa­ța microbuzelor, de fiecare dată cînd un călător chefliu deschide ușa, se a­ud melodii de petrecere. Poate de aia și cîinele a plecat de lîngă groaza de gu­noaie și s-a așezat în pragul încă­perii mîrîind la bătrînele care cîrtesc din cauza lipsei de scaune într-o sta­ție de oraș.

Supărarea le trece cînd văd ma­șina ce le duce acasă, în Livada. Mă urc și eu, plătesc biletul și caut să mă țin de ceva ca să nu mă dezechilibrez și să lovesc vreun călător chinuit de­ja de îngrămădeală. Stăm ca într-un sac legat. Aerul e furat de cele 30 de guri gălăgioase, lumina nu trece mai în­colo de rotocoalele de noroi de pe fereastra microbuzului, iar apa de pe podea e bucuria unui țînc maestru al patinajului, oprit din distracție de o cunoștință, din cîte înțeleg. „Da’ mai astîmpărate, Aline. Vezi că diseară trec pe la mamă-ta și-i spun cît de obraznic ești. Uite că o murdărești pe domnișoara de lîngă”. Am oprit în două locuri, ne-am dat cîteva coate în față și am ștampilat cu măsura pa­pu­cului gheata celui din spate, ca să mai poată urca patru femei de prin păr­țile Mogoșeștiului.

Una dintre ele tocmai își cumpărase o vană și o ți­nea deasupra capetelor noastre ca pe-o pălărie uriașă. Doamna cu buze roșii asortate cu cizme portocalii în­cepe să fie deranjată de discuția bă­trî­nelor de pe ultimele scaune. „Tot atîta se ceartă din nimicuri. Opreas­că-se din clămpănit degeaba că pe unii îi doare și capul după o zi de muncă”, îi spune șoferului răbufnind de furie. Nici Lady Gaga cu Ale­jan­dro al ei nu o îmbunează, ci doar micile stații în care cîte trei patru că­lători coboară din mașină și ne lasă să vedem case văruite pe afară, haine pu­se pe sîrmă la uscat și găini ciu­gulind boabe dintr-un castron. Altele au schele înălțate pînă la cer și de jur împrejur zac aruncați saci de ciment, cărămizi sau pietriș.

La intrare în Mogoșești, o căruță cu doi cai oprește circulația. Lumea se dă jos, o ia la picior pe stradă pînă în centru iar eu rămîn să mă întorc în oraș cu aceeași mașină de la Rîn­du­nica. Rîndunica SRL.

Iulia CIUHU