Artistul care l-a dus pe Caravaggio în viitor

În Piața Unirii îți sar în ochi șevaletele și porumbeii. Aceia de pe pînza lui Mihai, pe care o tot mută din cauza vîntului. Cîțiva și-au primit luciul culorilor pe aripi, iar alții așteaptă să le fie umplut conturul cu nuanțe de gri. Cei adevărați sînt fugăriți de copii, singurii care au îndrăznit să fure cîte ceva din secretele pictorilor.

Pentru cîteva zile, ei, artiștii, ne-au arătat nouă, trecătorilor, că un tablou în­ce­pe din creion și se termină cînd ultima pată de culoare e așezată la locul ei și cînd îți vezi gîndurile desenate, în detaliu, pe pînză. Asta dacă ești orgolios și vrei să îți conturezi imaginația din pensule, căci, în pictură, „nu poți să faci ceva greșit. Se poate doar ca lucrarea să nu îți iasă întocmai cum ai gîndit-o”, mă lămurește Mihai. Iar el e un orgolios. Nu e musai ca toți artiștii să fie așa, însă cu pînza în față trebuie să fie calmi, iar pe palete să amestece răbdare și precizie.

Dau calul lui Napoleon pe un motor

Mihai gîndește în culori tari și în tușe desprinse din creațiile SF. Cînd i s-a cerut pentru expoziția  „Visiting Art History”, de acum doi ani, să reinterpreteze o piesă a unui pictor cunoscut, el și l-a ales pe Caravaggio. I-a prefăcut tabloul convertirii Sfîntului Paul într-o plăsmuire științifico-fantastică. „Pe cal l-am transformat într-un cyborg, iar pe Sfîntul Paul l-am pictat ca în Avatar, dar i-am păstrat vestimentația. Bătrînului i-am pus niște insulete de la Ecko”. Un an mai tîrziu, la aceeași expoziție, i-a venit rîndul lui Napoleon să îmbrace armura cava­lerului din viitor. „În pictura originală apărea călare, la bătălia de la Waterloo, iar eu l-am desenat pe un motor și l-am îmbrăcat ca în filmul Tron, cu luminițe, cu tot”. Lîngă pînze a ținut fotografiile pe care avea să le schițeze din creion și apoi să le modeleze din pensule, așa cum procedează majoritatea pictorilor. Sînt și artiști care „au exercițiul desenului și nu îl mai fac în creion, ci direct din culoare. Acela e însă un alt nivel”.

Însă Mihai nu și-a rezemat întotdeauna pe șevalet închipuirile fanteziste. A știut că vrea să studieze la Arte în clasa a șaptea, cînd a cîștigat premiul întîi la un concurs de desen, pictîndu-l pe Sfîntul Ștefan, iar acum e masterand în primul an. Dar mîzgîlituri pe foaia de hîrtie a făcut de copil, cînd copia polițiștii englezi călare din cărțile tatălui său. I-a plăcut să deseneze animale dintotdeauna. Și cu peisaje îi place să umple pînzele, chiar dacă le ilustrează fără nici o fotografie lîngă el, așa cum a făcut într-o tabără la Retezat, cînd a pictat natura în aer liber. „A trebuit să ne facem noi palete, șevalete. Am luat pietre pe care puneam culorile și ne-am făcut șevalete din niște crengi. Lucrăm mult după poze pentru că e mai ușor, atunci cînd trebuie să pictezi în natură trebuie să fii mai spontan, să pui tușele rapid pentru că natura se mișcă”, îmi explică schițînd un desen imaginar în aer. La fel de rapid i se amestecă și culorile, contrastele, umbrele și punctele de lumină în minte. Și chiar dacă „creierul uită, mîna își amintește. Odată ce te-ai format, nu mai poți da înapoi”.