Un nomad român între Americi: trei ani, trei luni, 34.000 de kilometri

Povești fără timbru, Subiectele săptămînii Niciun comentariu la Un nomad român între Americi: trei ani, trei luni, 34.000 de kilometri 56

Radu Păltineanu, care se recomandă a fi român-canadian, a traversat 34.000 de kilometri cu bicicleta, pe coloana vertebrală a celor două Americi. A mers din Deadhorse, Alaska, pînă în Sudul Argentinei, în Ushuaia, petrecînd 32 de luni departe de casă. E un bărbat de 30 de ani, cu ochi verzi-albăstrui, cu părul blond, nu foarte înalt, care arată ciudat astăzi, vorbindu-le studenților în Aula Magna „Mihai Eminescu” a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași fără barba lungă care parcă i se lipise de față în călătoria sa. Și-a propus inițial să pedaleze doar 24.000 de kilometri, distanță care l-ar fi ținut pe drum doar nouă luni, dar a ales să stea mai mult, peste o lună uneori, în cîte un loc care i-a atras atenția și nici măcar ursul grizzly care se afla la 50 de metri de el Alaska nu i-a tăiat elanul.

Călătoria prin cele două Americi nu a fost primul traseu lung pe care Radu l-a parcurs. Acesta a mers în 2013, într-un eveniment organizat de un alt ciclist, Tică Darie, din Copenhaga pînă la Roșia Montană, pentru a atrage atenția asupra riscurilor mari pe care le avea exploarea minieră de acolo asupra mediului. De aceea a urcat pe bicicletă și a parcurs 2.424 de kilometri prin Danemarca, Finlanda, Federația Rusă, Ucraina, Crimea, Estonia, Transnistria, Suedia, Moldova și România. „După ce am terminat traseul, pe la sfîrșitul lunii august, începutul lui septembrie, s-a făcut un film în Roșia Montană. Venise o comisie parlamentară și cîtiva oameni care strigau că vor minerit. Era o mare panaramă, o mascaradă, voiau să arate opiniei publice că sînt de acord cu proiectul”, spune Radu așezîndu-se pe o bancă din spatele său.

A dat însurătoarea pe bicicletă

„Pînă în Grand Prairie am ajuns cu avionul din Alberta, iar de acolo, împreună cu trei amici care m-au însoțit pînă la linia de start am închiriat o mașină cu care am condus cei 3.300 de kilometri pînă în Deadhorse”, zice Radu plimbîndu-și ochii prin încăperea puternic luminată. Din Deadhorse a început să pedaleze spre Sud de unul singur, fiindcă, așa cum spune el, este mai greu să fii cu alte persoane. „Trebuie să fii cu cineva care are același ritm, aceleași tabieturi cu tine. E mult mai greu să coordonezi lucrurile cînd ești cu alte persoane și trebuie să le cunoști foarte bine pentru a face asta”, continuă Radu să povestească.

A plecat în această expediție cu doar 900 de dolari în buzunar, dar a fost sponsorizat pe parcurs de oamenii care îi citeau blogul sau de cei cu care se întîlnea prin diverse orașe. Bicicleta și echipamentul le-a primit de la crossbike.ro, iar companiile Samsung și Evolio i-au dat telefonul pe care l-a avut și niște camere de filmat pentru a documenta întreaga expediție. Și-a luat cu el niște haine, cîteva perechi de încălțări, un sac de dormit, mîncare, telefonul mobil și camera, le-a pus în genți și le-a agățat de bicicletă. Avea și două baterii externe pe care le încărca de fiecare dată cînd găsea o priză și făcea astfel încît să nu rămînă baterie. „Țineam legătura cu familia în permanență. Vorbeam pe Skype, la telefon, pe Whathsapp”, își amintește Radu.

Chiar dacă înainte de a pleca peste ocean era încă student la universitatea „McGill” din Canada, iar logodnica sa a renunțat să se mai căsătorească cu el, Radu nu a renunțat la dorința sa de a vedea lumea pe „două roți”, ci s-a concentrat pe această călătorie și pe pregătirile necesare. I-a fost frică că i s-ar putea întîmpla ceva grav care l-ar putea face să nu se mai întoarcă acasă, însă a ales să vadă partea bună a lucrurilor. „Poate să mi se întîmple ceva oriunde, iar oamenii tind să vadă în experiența aceasta doar pericolul. Eu am ales să văd ineditul”, spune Radu rîzînd.

„Am fost atacat de o veveriță”

„Mamei îi era frică să nu sară la mine vreun urs grizzley, așa că mi-am luat la mine un spray cu piper”, spune Radu făcîndu-i pe cei care îl ascultă să izbucnească într-un hohot de rîs. Era în Nordul Alaskăi și avea în una dintre genți un pește pe care abia îl pescuise. Ursul grizzly pe care l-a văzut era la 50 de metri de el și scormonea după licheni. „E ușor să confunzi ursul cu iarba, fiindcă acolo iarba nu e chiar verde, aduce puțin a maroniu”, povestește Radu. Acesta a simțiti mirosul peștelui, a ridicat capul și s-a uitat la biciclist. Tînărul s-a speriat și a pedalat cît de repede a putut. Dar nu a reușit să scape de tot de pericolele drumului. La un moment dat, într-unul din orașele prin care a mers, a intrat într-o încăpere, iar bicicleta și bagajele le-a lăsat afară. Cînd s-a întors, a văzut că toată mîncarea îi lipsește, iar o veveriță dolofană încă scormonea prin lucrurile sale, poate-poate mai găsea ceva.

Mai tîrziu, cînd a ajuns în inima Junglei Guatemaleze, o țară din America Centrală, vecină cu Belize, Mexic și El Salvador, Radu a văzut niște oameni care coborau dintr-un elicopter. A aflat că aceștia sînt proprietarii unei firme de cereale și dulciuri, numită Columbina. S-a dus la ei, le-a spus că vine cu bicicleta din Alaska și i-a întrebat dacă poate merge și el cu elicopterul lor. „Au fost foarte amabili. Unul dintre oamenii respectivi mi-a și ținut o roată în brațe, fiindcă a trebuit să demontez bicicleta pentru a încăpea în portbagaj”, povestește Radu abia stăpînindu-și rîsul.

„Cel mai mare animal este omul”

Deși mamei sale îi era frică că băiatul ei va fi rănit de ursul grizzley, cel mai mare pericol pentru el au fost oamenii care i-a întîlnit pe drum. După ce străbătuse mai bine de jumătate de traseu, vorbea la telefon cu cei de acasă, iar un motociclist care venea din sensul opus și-a întins mîna către căștile pe care le avea și le-a smuls cu tot cu telefon. „Animalele te atacă atunci cînd vor să se apare, însă cel mai mare animal este omul”, spune bărbatul.

Deși avea la el un cort în care își petrecea nopțile, îi era destul de greu să îl desfacă în fiecare seară și să îl monteze. A dormit de cîteva ori în poștele din State, deoarece acestea nu se încuiau noaptea, iar în Mexic s-a odihnit într-o celulă de închisoare. „Am vorbit cu polițiștii și i-am întrebat dacă îmi pot monta cortul lîngă ei. Mi-au zis că este o celulă liberă și că pot dormi acolo, că nu e problemă”, povestește tînărul cu părul blond.

S-a întîlnit pe traseu cu americani care îi urmăreau blogul, cu moldoveni cu care a stat la grătar, cu oameni de origine canadiană care îl admirau pentru dorința de a face această expidiție, cît și cu români la care a stat o săptămînă în casa lor de vacanță și care l-au convins să se bărbierească. „Mi-a zis «dă-ți, mă, barba aia jos, nu vezi cum arăți»?”, povestește Radu derulînd imaginile de pe laptop.

Radu vrea să scrie o carte despre călătoria pe care a făcut-o și despre descoperirile lui personale, despre faptul că s-a folosit de bicicletă pentru a vedea lumea. Vrea ca în paginile acesteia oamenii să îl poată cunoaște, să afle cine este Radu Păltineanu, să afle care i-au fost toate motivele care l-au îndemnat să urce pe bicicletă și să pedaleze fără a privi înapoi. „Probabil m-am schimbat în ultimii trei ani și trei luni petrecuți prin America”, spune acesta ridicînd din umeri. Dar o aventură mare nu îi este de ajuns. Odată cu scrierea unei cărți, bărbatul pasionat de aventură își dorește să cutreiere și alte locuri, dar, de data aceasta, folosind schiurile. Tace pentru cîteva momente, iar privirea îi pare umbrită de gînduri. Se uită într-un punct fix, de parcă ar încerca să își adune ideile. „Altele sînt provocările mele. Nu cele fizice, ci acelea de ordin emoțional”, spune Radu pe un ton ce arată o ușoară tristețe, chiar dacă el continuă să zîmbească.

de Andreea Ciobotariu

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top