Omul care a dat o fugă la Polul Nord

Singurul om care-a cîștigat de trei ori competiția 6633 Arctic Ultra nu este un atlet de performanță, ci Tibi Ușeriu, un român care a început să alerge regulat abia de prin 2013-2014, la cinci ani după ce a fost eliberat dintr-o închisoare de maximă securitate din Germania. Acolo a stat închis pentru aproape zece ani, timp în care singurul loc unde s-ar fi putut antrena era o curte ce putea fi parcursă în 27 de pași și pe care o înconjura zilnic, timp de o oră. În tinerețe, însă, singurele alergări le-a făcut atunci cînd a evadat din închisorile din Spania și din Austria, urmărit de Interpol.

Oamenii de prin părțile unde Maramureșul se-ntîlnește cu Bucovina au o vorbă – „dau o fugă pîn’ la Cluj”. Pentru majoritatea dintre ei, asta înseamnă un drum de cîteva ore cu mașina, cu trenul sau cu autocarul, însă dacă Tibi Ușeriu zice că „dă o fugă pîn’ la Cluj”, el chiar asta vrea să spună, că se trezește de dimineață, își încalță adidașii și aleargă. „Voiam să ajung la un maraton, dar mi-era incomod să-mi las mașina în Cluj și apoi, după 42 de kilometri alergați să mă întorc după ea”, povestește Tibi.

Așa că a analizat harta și a ajuns la concluzia că poate să alerge 220 km din Pasul Tihuța, de unde locuiește, pînă la Cluj, într-o vreme în care alergarea de anduranță în România se rezuma la curse pînă în 42 de km, cît are un maraton. Astfel, prietenii i-au luat proiectul ca pe o glumă – „no, a venit și o zi cînd m-am trezit de dimineață și am luat-o spre Cluj”, spune Tibi, simplu, cu acel accent caracteristic maramureșean. A parcurs cei 220 km în 24 de ore și a participat și la maratonul de a doua zi.

La momentul acela, Tibi alerga deja de vreo doi ani și fusese la mai multe maratoane în țară, însă după cel de la Cluj a început să-l atragă tot mai mult partea de anduranță – „am vrut să văd cît poate să ducă un corp omenesc”, spune el. Așa că s-a dus la cîteva curse prin străinătate, una chiar de mai bine de 300 km, dar simțea că nu e destul, voia să găsească una de peste 500 km. Atunci a apărut 6633 Arctic Ultra, care avea o lungime de 620 km la vremea aceea. „Cursa asta mi-a venit ca o mănușă pentru că nu suport căldura, nu-mi place. Am zis că e numai bine: 620 km, dar măcar nu e cald”, spune Tibi, rîzînd.

Jogging cu Tom și Jerry

Pentru că pe partea de anduranță avea deja cîțiva ani de pregătire, a început să-și desensibilizeze corpul la frig cu o lună înainte de competiție. Iar pentru asta n-a urmat vreun program personalizat, ci, mai degrabă, a conceput el unul, folosind metodele specifice acestor curse. De aceea, în plină iarnă, alerga în șort, purta haine subțiri cînd ieșea afară sau intra în copcă în gheață.

6633 Arctic Ultra e o competiție în care concurenții nu primesc nici mîncare, nici echipament din partea organizatorilor la anumite puncte de control, ci trebuie să-și care totul, inclusiv haine de schimb, apă, sac de dormit, într-o sanie pe care o trag pe tot parcursul cursei care durează șase-șapte zile. „La prima cursă îi vedeam pe Tom și Jerry, dar, pe parcurs, te obișnuiești cu halucinațiile”, își amintește Tibi povestind că, deși făcea pauze de odihnă, oboseala tot se aduna, iar halucinațiile erau ceva normal pentru concurenți.

„M-am dus acolo și, văzîndu-mă în fața liniei de start, mi-am dat seama că aș vrea să o și cîștig, dacă tot sînt aici”, povestește el. La 6633 Arctic Ultra se înscriu puțini concurenți, selecția fiind concepută special pentru a-i tria, deoarece nu pot fi gestionați mai mult de 20-25 de alergători. A cîștigat-o. A doua oară a vrut să-și confirme că n-a fost o excepție prima dată sau că n-a avut adversari pe măsură.

„A treia oară însă nu mi-am propus să o cîștig, doar că am primit o invitație prin care mi s-a oferit totul gratuit și, gîndindu-mă cît am cheltuit pentru a participa primele dăți, am profitat de ocazie”, își amintește Tibi. Este singurul concurent care a participat de trei ori și a și cîștigat de fiecare dată, dar, deși de fiecare dată a avut un timp mai bun, n-a reușit să doboare recordul mondial, care n-o să mai poată fi doborît de acum încolo deoarece, din cauza încălzirii globale, traseul a fost schimbat. Anul acesta a participat la o altă cursă, „tata” competiției 6633 Arctic Ultra, care se ține pe zona Alaska. Însă după doar 100 km a fost nevoit să renunțe pentru că avea degerături de gradul doi și trei la picioare pentru care a stat vreo trei săptămîni prin spitale.

Moda în diaspora românească a anilor ’90

Chiar după revoluția din ’89, Tiberiu a plecat din țară și a stat o vreme în Berlin ca azilant politic. „Pe atunci era la modă să spui că ai fost persecutat ca să primești azil politic”, spune el, dar adaugă și că, deși nu fusese persecutat, a profitat de șansă – „așa era povestea, toți se țineau de ea”. După cîteva luni în care abia își acoperea întreținerea lucrînd la o pizzerie, a intrat în lumea infracțională și, la scurt timp, a plecat în Spania, unde a dat de niște oameni ce se ocupau cu alba-neagra și alte jocuri de noroc. Însă n-a lucrat mult nici la ei, pentru că a trecut la furt de mașini, iar după un timp, a început să jefuiască mașini blindate care transportau bani și alte lucruri de valoare.

Poliția spaniolă i-a dat de urmă, dar pentru că a reușit să evadeze din Spania, a fost alertat Interpolul care l-a prins în Austria. A evadat și de acolo – „erau închisori de tranzit, cu securitate mai lejeră, unde ar fi trebuit să aștept să fiu extrădat către țara în care comisesem faptele”, spune Tibi, ca pe o dojană. L-au arestat, totuși, într-un avion, cînd pleca din Irlanda, și l-au dus într-o închisoare de maximă siguranță din Germania. Acolo, după cinci ani de arest în așteptarea sentinței, a fost condamnat la 23 de ani de detenție din care a executat aproape zece.

„Norocul meu a fost intrarea României în Uniunea Europeană, moment în care, dacă nu aveai fapte de omor, scădea pedeapsa la maximum 15 ani”, își amintește Tibi, povestind cum, din toate faptele lui, a fost alcătuită una singură și astfel i-a fost redusă sentința la 15 ani, cu condiția de a nu mai intra niciodată pe teritoriul Germaniei – „ăsta a fost acordul, scap, dar nu mai văd Germania niciodată”, spune bărbatul cu un glas simplu.

În 2009 a fost eliberat și a revenit în țară, unde s-a implicat în proiectele asociației fratelui său, Tășuleasa Social, care, spune alergătorul, l-a ajutat cel mai mult să se reabiliteze. „Închisoarea nu m-a reabilitat, dar mi-a dat timpul necesar să mă schimb”, spune Tibi, povestind despre proiectele pe care le face acum în cadrul asociației, printre care Via Maria Theresia, o competiție care include toate probele de alergare, precum maratonul, ultramaratonul sau triatlonul și Via Transilvanica, pe care o compară cu Camino de Santiago din Spania, un drum pe care-l străbat pelerinii pentru a ajunge la mormîntul Sfîntului Iacob cel Mare.

Viața în 27 de pași

După ce a „dat o fugă pîn’ la Cluj”, lumea din zonă a început să se întrebe cine este „alergătorul ciudat”, iar mulți dintre cei care știau că fusese încarcerat începuseră să-l bîrfească „pe la colțuri, ca tot românul”, spune Tibi. Se gîndea să iasă public și să își spună povestea atunci cînd un prieten i-a sugerat să scrie o carte. „Mă apuc eu de scris cărți? Nu se pricep scriitorii să facă asta, d-apoi eu”, i-a răspuns. „Lasă, pentru asta există editori”, l-a liniștit prietenul său.

Fie pentru a pune capăt zvonurilor, fie pentru că era obosit să tot repete povestea fiecărui curios, Tibi a scris-o, fără a se gîndi că o va vinde. „Hai să scoatem vreo 3.000 de exemplare; 2.000 le vindem, 1.000 le împărțim prin penitenciare”, le-a spus el editorilor. „Pe naiba, că vreo șase luni abia am făcut față la tipărit”, își amintește el, rîzînd, spunînd că pînă astăzi a vîndut mai bine de 40.000 de exemplare, ceea ce nu se prea întîmplă în România. Titlul cărții, „27 de pași”, vine tocmai din țara pe care Tibi n-o s-o mai poată vizita vreodată, Germania. Cît timp a fost încarcerat acolo, stătea 23 de ore în celulă, fiind scos la plimbare doar o oră pe zi. „Dacă făceai o tură a curții, avea 27 de pași. Iar eu îi tot număram”, își amintește bărbatul.

La momentul de față, în lume, există zece competiții considerate a fi cele mai dure, pe care Tibi vrea să le cîștige. Spune că n-o să mai concureze la 6633 Arctic Ultra pentru că deja l-a cucerit. „E bun de antrenament”, îl categorisește acum alergătorul, gîndindu-se la Ultramaratonul Everestului, la care a participat anul trecut, unul dintre cele mai grele maratoane la altitudine mare. Ar vrea să alerge și în competiția de la Polul Sud, dar și în cele din deșert, chiar dacă încă nu-i place căldura. „Pînă la urmă, e vorba de desensibilizarea corpului. Cînd termin cu competițiile de la frig, o să mă mut la astea de la cald”, zice Tibi, parcă marcînd deja data fiecăreia în calendar. Prima pe lista anului viitor rămîne cea din Alaska, pe care a fost nevoit să o abandoneze anul acesta.

Cînd l-am întrebat de ce a spus într-un interviu că „Alchimistul” este cartea lui preferată, Tibi a zîmbit și mi-a răspuns: „Alchimistul cumva pleacă de la nimic și se întoarce tot acolo. Și eu am umblat în lumea întreagă și mi-am găsit locul tot acolo de unde am plecat, unde am copilărit”.

Surse foto

rador.ro

rri.ro

Pagina de Facebook a lui Tiberiu Ușeriu