Tudor, ieșeanul care a lucrat în Formula 1

Lui Tudor Ibănescu îi plăceau cursele de Formula 1 pe care le vedea la televizor, fără însă a nutri o pasiune pentru a fi la volanul bolizilor. Pe Tudor l-a pasionat mai degrabă ce se ascundea în spatele capotelor maşinilor care alergau în circuitele închise, arzînd cauciurile în curbe strînse. Oricum, şofer sau inginer, nu s-ar fi gîndit niciodată în timpul liceului pe care l-a terminat la Colegiul Naţional „Costache Negruzzi” din Iaşi că va ajunge să lucreze în timpul facultăţii cot la cot cu inginerii uneia dintre echipele care se întrec în Marele Circuit.

Crede tocmai că această pasiune a fost cea care l-a împins spre inginerie mecanică, deşi ar fi dorit să facă doar fizică sau electronică la facultate. Din clasa a VII-a pînă într-a XII-a a participat şi a ajuns la faza naţională a Olimpiadei de fizică; a cîştigat într-un an şi a luat constant premii, clasîndu-se, în ori­ce caz, de fiecare dată în primii ze­ce. Şi pentru că a simţit mereu că vrea să meargă mai departe, a în­cer­cat, fără să îşi pună foarte mari speranţe, să se înscrie la o universitate din Marea Britanie. A intrat astfel la Universitatea din Edin­burgh, în Scoţia, unde a terminat şef de promoţie şi de unde a ajuns şi în echipa de formulă 1 Lotus, un­de s-a îngrijit de suspensiile maşi­ni­lor de curse.

A aplicat doar să vadă dacă ar putea fi acceptat

„M-am hotărît să plec cu şase luni înainte de bac, pentru că în cazul Marii Britanii se aplică cu jumătate de an mai devreme, aşa că am de­pus dosarele în septembrie 2009. Prin urmare m-am decis cu ju­mă­ta­te de an înainte să termin clasa a XII-a, dar am făcut-o la început pen­tru a vedea dacă am vreo şansă să intru, fără să mă gîndesc dacă voi pleca cu siguranţă”, spune Tudor, în­tr-o română clară, brăzdată de cî­teva linii englezeşti, marcate cu vo­cea sa adîncă, linii căpătate în cinci ani petrecuţi în Scoţia de unde se întorcea doar în vacanţe.

Părinţii au fost surprinşi cînd i-a anunţat că pleacă, dar l-au în­cu­rajat să-şi caute norocul în Sco­ţia, mai ales că ambii sînt cadre di­dac­tice la Universitatea Tehnică „Gheor­ghe Asachi” din Iaşi, mama sa predînd la Facultatea de Cons­truc­ţii şi Instalaţii, în timp ce tatăl său la cea de Construcţii de Ma­şini. „Nu m-au influenţat în niciun fel, dar tata era puţin sceptic cînd i-am spus că urmează să fac me­ca­nică”, povesteşte zîmbind Tudor.

Povesteşte, degajat, jucînd în­tre degetele mîinii drepte paiul bău­turii din faţa sa, că s-a înscris şi pen­tru că l-a costat doar 10 lire şi procedura a fost una uşoară. A pus do­sarul la cinci universităţi importan­te din Marea Britanie, a fost acceptat la patru dintre ele, dar a ales să meargă la Edinburgh pentru că acolo primea o bursă care îi acope­rea integral taxa de studiu. „Restul însă mi-am plătit eu timp de cinci ani, şi casă, şi masă. Am urmat cur­surile Facultăţii de Inginerie, dar nu pot spune că ştiam din timp că voi pleca”, spune Tudor.

Părinţii au fost surprinşi cînd i-a anunţat că pleacă, dar l-au în­cu­rajat să-şi caute norocul în Sco­ţia, mai ales că ambii sînt cadre di­dac­tice la Universitatea Tehnică „Gheor­ghe Asachi” din Iaşi, mama sa predînd la Facultatea de Cons­truc­ţii şi Instalaţii, în timp ce tatăl său la cea de Construcţii de Ma­şini. „Nu m-au influenţat în niciun fel, dar tata era puţin sceptic cînd i-am spus că urmează să fac me­ca­nică”, povesteşte zîmbind Tudor.

Predarea în Scoția, la fel ca în România

Însă Tudor crede că la faculta­tea din Scoţia se predau aceleaşi lu­cruri ca în Iaşi, din ce a vorbit cu colegii şi părinţii săi. Totul mai puţin prac­tica. „Ştiu că lumea spune că în Sco­ţia vremea e aiurea şi plouă me­reu, dar eu m-am acomodat. E ok, plus că e o zonă foarte internaţională, sînt foarte mulţi români, sînt oameni din toate ţările şi acomodarea este foarte uşoară. După ce am terminat cinci ani acolo, cred că ceea ce se studiază nu diferă foarte mult faţă de ce e în ţară. Nu e diferit ca materie, doar că ai mai multă ex­pe­rienţă practică şi mult mai multe oportunităţi”, susţine Tudor.

Acesta spune că, din promoţia sa, jumătate din clasa de la „Ne­gru­zzi” a plecat în străinătate să în­veţe, mulţi dintre ei alegînd Marea Britanie tocmai din cauza acestei apropieri dintre facultăţi şi companii, dintre lumea universitară şi industrie. La Edinburgh, studenţii erau chiar obligaţi ca în anul al pa­trulea din cinci de studii să facă şa­se luni de practică la o companie, în industrie. Aşa a ajuns şi Tudor la echipa de Formula 1 Lotus, un­de a stat şapte luni lucrînd cot la cot cu inginerii care pregăteau simu­lă­rile de dinaintea fiecărei curse.

„Eram în ceea ce se numeşte «vehicle performance group». Înain­te de fiecare cursă făceam simulări ca să vedem setările optime ale ma­şinii pentru fiecare circuit în parte. Era o muncă destul de migăloasă, stăteam mult la simulări, dar era frumos şi o muncă recompensa­toa­re. Ştiai că faci ceva şi după aceea, peste o săptămînă, te uiţi la televizor să vezi ce a ieşit”, povesteşte Tudor. Prima cursă la care au concurat cei de la Lotus cînd a fost Tudor acolo a fost şi una în care unul dintre monoposturile echipei a ieşit primul pe podium. Atunci s-a sărbătorit în fabrică, toţi cei pes­te 100 de angajaţi simţindu-se im­pli­caţi în victoria echipei.

Sediul celor de la Lotus e un­de­va lîngă Oxford, iar Tudor primea un salariu ca intern cu care îşi aco­perea doar cazarea şi masa, dar spu­ne că nu regretă şi că s-ar întoarce la primul telefon primit. Şi a lucrat cot la cot cu toată lumea, încă din prima sa săptămînă acolo. „În cîteva luni a trebuit să învăţ totul des­pre maşini de Formula 1 şi să fac lucruri pe care ei contau. Scriam documente înaintea cursei despre ceea ce credeam eu că erau setările optime pe partea de suspensie, du­pă datele înregistrate de senzorii maşinii anul trecut şi ţinînd cont de modificările de şasiu de atunci. Bine, nu eram chiar de capul meu, aveam nişte superiori care se uitau peste ce făceam, dar dacă eu nu făceam treabă bună ei nu mai aveau timp să reia simulările.”

A cunoscut şi piloţii de F1

Tudor povesteşte însufleţindu-se că nu se simţea vreo diferenţă între el şi restul echipei. A primit costum cu numele sponsorilor, ca toată lumea, şi a avut ocazia să îl cunoască şi pe unul dintre piloţi. La momentul la care a făcut el prac­tică, la Lotus conduceau Kimi Rai­kko­nen, cunoscutul pilot de For­mu­la 1, şi un debutant, Romain Gros­jean. Pe acesta din urmă, Tudor îl vedea mereu prin fabrică, intere­sîn­du-se de schimbări şi modi­fi­cări, fiind mai preocupat de partea tehnică. „Ajungeam la muncă pe la 8 dimineaţa, după care aveam o listă de task-uri (n.r. – sarcină) pe care trebuia să le îndeplinesc. Nu stătea nimeni să te biciuiască, dar ştiai că pînă la o anumită dată trebuia să faci un task şi să îţi dră­mu­ieşti singur timpul. Oricum ar fi, tot lucrai opt-nouă ore pe zi”, povesteşte Tudor.

Sediul celor de la Lotus e un­de­va lîngă Oxford, iar Tudor primea un salariu ca intern cu care îşi aco­perea doar cazarea şi masa, dar spu­ne că nu regretă şi că s-ar întoarce la primul telefon primit. Şi a lucrat cot la cot cu toată lumea, încă din prima sa săptămînă acolo

Momentan, tînărul s-a întors în Iaşi după ceremonia de premiere în care a fost desemnat studentul anului şi şef de promoţie. Chiar dacă pentru aceştia nu are aceeaşi valoare ca în România, Tudor cre­de şi el că este destul de important să ai aşa ceva trecut în CV. CV pe care, înainte să vină în ţară, şi l-a depus în două direcţii: pentru angajare şi pentru ca să urmeze un doctorat. Nu ştie încă ce va alege, dar a văzut că majoritatea coleg­i­lor de la Lotus aveau toţi doctoratul dat. De aceea, chiar dacă la echipa de Formula 1 e primul loc unde şi-a depus CV-ul, spune că ar face întîi doctoratul, ca în momentul în care ar lucra să poată să fie pe picior de egalitate cu toată lumea.

Lucrarea de diplomă tot pe Lotus şi-a dat-o, pe activitatea din echipă, pe colectarea datelor teh­ni­ce de pe o maşină de curse şi spu­ne că a fost încurajat chiar de cei de acolo să aplice la o poziţie per­ma­nen­tă. „Aş vrea să lucrez în stră­ină­tate măcar pentru o perioadă de timp. Dacă aş veni în ţară, ca ab­sol­vent de mecanică nu cred că am oportunităţi foarte mari. Sînt companii care fac lucruri interesante şi în România, dar pe salarii destul de mici. Şi care ar fi rostul să mă în­torc dacă am investit atît să stu­diez acolo? Dacă voiam să lucrez la noi, puteam face fără probleme facultatea din Iaşi, fiindcă dife­ren­ţe de predare nu sînt. Dar în Marea Bri­ta­nie altfel se uită oamenii la tine cînd ai o diplomă din România, şi alta cînd e o diplomă de la Edin­burgh”, susţine Tudor.

Acesta spune că un salariu de pornire pentru absolvenţii care se angajează în Marea Britanie este de 2.500 de lire, în timp ce în ţară 2.500 de lei e „greu de cîştigat ca proaspăt absolvent”. În ceea ce îi priveşte pe colegii cu care a mai vorbit, spune că în jur de un sfert dintre ei se vor întoarce în ţară, în timp ce restul vor rămîne să lu­cre­ze în străinătate. „Mai puţin în va­canţe”, crede Tudor și spune zîmbind că, în ritmul acesta, România va rămîne o staţiune imensă pentru românii care se întorc în concedii, pentru că e greu să treci, de dragul patriotismului, de la un salariu de 2.500 de lire la unul de 2.500 de lei.