Prezidențiale în Moldova. Vin Bordeaux și grenade

„La toaletă dacă are cineva nevoie înainte să plecăm. Dacă nu, mergem la alegeri.” Sîntem în vama Sculeni. „Mergem să decidem soarta țării”, îl completează o tînără pe șofer. Din 2009 încoace am prins cam toate alegerile în Moldova și mereu am auzit treaba asta cu decisul sorții. Însă țara pare blestemată, dacă ne amintim doar de ultimele parlamentare și de praful care s-a ales de coaliția pro-europeană care le cîștigase. Pe atunci, Igor Dodon apărea pe panouri mari prin tot orașul, la masă cu Putin, ca doi prieteni din copilărie, punînd țara la cale. Acum nici n-ai spune că sînt alegeri după unele panouri care arată mai degrabă a reclame la reviste glossy. Și, ironic, cele mai multe bannere sînt ale lui Lupu, care doar ce s-a retras din cursă. Păcat de toate sacoșele alea cu surprize și „LUPU” scris mare pe ele cu care s-au trezit cetățenii într-o bună dimineață, agățate de clanța de la apartament.

Este prima dată, din anul 2000, cînd moldovenii își aleg președintele prin vot direct.

Apropiindu-ne de Chișinău, I­gor Dodon ne zîmbește complice de pe marginea drumului, de pe un pa­nou imens. Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldo­va e primul în intențiile de vot ale mol­­dovenilor, cu vreo 40% în sondaje. „Dru­muri bune să avem!”, urează unul dintre călători și coboară un­de­va la intrarea în oraș. „Cu rîsurile astea de pe panouri, nu prea o să a­vem”, i-o întoarce rîzînd bărbatul de la volan.

„Așa a primit ordin de mai sus, noi toți știm de la cine. Situația este bine cunoscută și ce a făcut nu e cumsecade”, zice Sergei. El și prietena lui votează cu Maia Sandu, candidatul pro-european, însă nu cred că va cîștiga.

În străinătate, moldovenii au putut vota doar cu pașapoartele, nefiind lăsați să intre în cabinele de vot cu buletinele.

Oprim în Piața Centrală, sau, cum îi place lui Iurie să-i spună, șo­ferul care conduce rutier
a Iași – Chi­șinău, „Talpa Iadului”. Șer­pă­rie ca aici nicăieri n-am văzut. O femeie se chinuie să adune de pe jos picioare de manechin spulberate de vînt. La un moment dat se oprește, ținînd un fund gol și lucios de plastic în mî­nă, și privește sictirit-neputincios spre cîrdul de mașini care se chi­nuie să avanseze spre autogară. „Stau oamenii în gazele astea de aici, așteptînd să vină cineva să cum­pere ceva, să aibă ceva să pună pe masă”, îmi spune bărbatul. E de­za­măgit de Marian Lupu, că s-a re­tras cu cîteva zile înainte de alegeri, deși consideră că el era „candidatul pen­tru turul doi”. Însă mulți mol­do­veni privesc cu suspiciune retragerea președintelui Partidului Demo­crat. „Așa a primit ordin de mai sus, noi toți știm de la cine. Situația este bi­ne cunoscută și ce a făcut nu e cum­secade”, zice Sergei. El și prietena lui votează cu Maia Sandu, candidatul pro-european, fost Ministru al Educației, însă nu cred că va cîș­tiga. „Știi cum e cu așteptările, noi ne gîndim la o persoană, dar pre­șe­din­te va fi alta.”

Duminică, la prînz, șefii secțiilor de votare din Chișinău afirmau că o treime din electoratul repartizat pe secția respectivă deja a votat.

Informații din interior

Sîntem cinci în bucătărioara hos­telului. Jean, un pictor francez stabilit în Odessa, ne toarnă vin și ne ascultă vorbind politică, ne­în­țe­le­gînd nimic. După fiecare concluzie pe care o tragem, îi facem un scurt rezumat în engleză, să știe unde am ajuns cu discuția. Chiar dacă nu cu­noaște limba, îl interesează situ­a­ția de aici. A venit prima oară în 2013 la hostelul ăsta, a băut într-o seară cu patronul și de-atunci s-au împrietenit și vine aici de cîteva ori pe an, iar uneori stă cu lunile. „Nici eu nu lucrez aici, doar vin aici ca să beau”, îmi spune Vanea. Știe bi­ne situația din țară, are prieteni prin partide sau implicați într-un fel sau altul în politică, așa că termină fiecare frază cu „știu din interior”. „Ori iese Dodon în turul întîi, ori Maia în turul al doilea. Dacă se a­junge la turul doi cîștigă, mi-a zis mie o prietenă care e analist po­litic.” Jean mai toarnă un rînd. „Eu cred că toți aceia care ar fi votat în primul tur cu altcineva în afară de Maia dar împotriva lui Dodon are să iasă în turul doi să voteze cu Ma­ia”, continuă Vanea. Îmi mai spu­ne despre Vladimir Pla­hot­niuc, controversatul mogul moldovean, pă­pu­șarul care trage sforile în Partidul Democrat și despre care lumea spu­ne că ar controla presă, judecători, poliție, prețurile la pătrunjel și pa­puci în piața centrală, vremea din Moldova, tot. „Pînă acum el era o­mul din umbră, care doar controla și dădea ordine, acum a început să ia­să, să vorbească. Are echipă de i­magine tocmai din Anglia care lu­crează din greu acum să-i repare i­maginea, că s-a tot vorbit de rău des­pre el în presa care nu-i a lui și acum încearcă să-și spele imagi­nea, merge la tot felul de activități. Dar nu funcționează, tineretul tot îl disprețuiește”, explică Vanea. Și el e de părere că Lupu s-a retras la comanda acestuia, sugerînd can­di­daților săi s-o voteze pe Sandu anu­me ca s-o compromită. Și e curios cum a apărut peste noapte și Maia Laguța, candidat independent, o fe­meie care nu a fost niciodată im­pli­cată în politică și a cărei singură legătură cu alegerile astea este fap­tul că o cheamă tot „Maia”. „Ca să creeze confuzie, să nu știe ale­gă­to­rii pe cine să pună ștampila. Îs si­gur că unii fără să-și dea seama o să încurce și-o s-o voteze pe aia”, zice Vanea. Însă șefii secțiilor de vo­tare nu-și fac griji în această pri­vin­ță, spun că totul va decurge cum trebuie. „Au fost doar două soli­ci­tări de a vedea cine sînt candidații și este afișat un panou informativ, color, cu imaginile fiecărui candidat și numele complet”, mi-a ex­plicat a doua zi Igor, președintele secției de votare din Academia de Științe a Moldovei.

Peste 1.100 de moldoveni stabiliți în Nordul Italiei au mers la secția de votare din orașul Mestre pentru a-și alege președintele.

Jean mai toarnă un rînd. Se bu­cură că prietenii lui de la masă plea­că mîine la prima oră acasă, în A­nenii Noi, să voteze. „Au și aici sec­ții speciale, cred, dar cu ocazia asta își văd și familia.” După care intră într-o discuție complicată despre vin, soiuri de vin și regiunile de un­de provin, cum francezii din fie­ca­re zonă au perfecționat doar rețeta specifică acelui loc, în loc să lu­cre­ze la zece rețete diferite și să le fa­că pe toate mediocru, cum se în­tîm­plă în restul lumii. Vorbește cu atî­ta pasiune despre vinurile patriei sale că ar face orice altă băutură din lume să-ți stea în gît dacă ai fi cu el la masă. Și mai toarnă un rînd.

Supărarea și Bucuria

Vînzătoarea de bomboane Bu­cu­­ria e supărată foc pe Maia San­du. Nu știe exact cum și ce a făcut, dar din cauza ei în ultima vreme s-au închis școli, s-au închis gră­di­ni­țe și încă ceva în rusă ce n-am în­țe­les. Cum se supără mai tare vor­bind, cum înlocuiește tot mai mul­te cuvinte românești cu cele ru­sești. După o întreagă diatribă de cîteva minute, se uită la mine, așteptînd aprobare sau măcar o replică, și își dă seama că nu mai sînt acolo. „Da”, zîmbește. A fost la vot la prima o­ră, la 7 dimineața, chiar cînd s-au deschis secțiile.

Este pentru prima dată din 2000 cînd moldovenii își aleg pre­șe­din­tele prin vot direct, lucru care a con­­tribuit la entuziasmul lor în ziua votului. Duminică, la prînz, șefii sec­țiilor de votare se laudă că o tre­ime din electoratul repartizat pe secția respectivă deja a votat. „A ve­nit un observator din Minsk și, timp de 12 minute, 23 de oameni au votat, chiar au înregistrat chestia asta. Chiar și tinerii vin devreme, îi aduc părinții. E liniște, e bine, n-avem contestări, n-avem nimic”, se laudă președintele secției de vota­re amplasată în Teatrul „Sati­ri­cus”. Mă roagă să nu fotografiez oame­nii în cabina de vot. „Care cabină?”, mă întreb în gînd cînd intru în secție. Într-un final îmi dau seama că e vorba de acele trei podiumuri de doi metri înălțime, din polistiren, care oferă cam aceeași intimitate ca un bancomat în stradă. Nici secția nu e foarte bine semnalizată, abia se ve­de panoul care o anunță, pierdut între zecile de afișe ale pie­se­lor de teatru de la „Satiricus”. „Cu bu­nelul ce facem?”, „Țara asta a ui­tat de noi”, „Dictatorul”, „Secția de votare nr. 119”. Și în aceeași clă­di­re, la ușa imediat alăturată, are loc un festival de film. Un hol primitor, frumos aranjat, mochetă roșie și miros de popcorn și prăjituri. Pen­tru o secundă chiar am crezut că în Moldova primești bomboane Bu­cu­ria și fursecuri după ce votezi. Fata de la popcorn habar n-are că la ușa de lîngă e secție. Așa că mulți oameni ies nervoși de-aici, în­ju­rînd în rusește în timp ce fac cei doi metri pînă la cealaltă ușă.

A făcut armata cu doi băieți de-acolo care i-au fost ca frații și nicicînd nu s-ar fi gîndit că o să ajungă să-i despartă o graniță. Așa că speră că Igor Dodon va rezolva toate problemele astea, avînd în vedere buna relație pe care o are cu Putin. Iar cu Europa n-are cum să fie rău.

În fața clădirii, cîțiva tineri fu­mea­ză și fac mișto de situația din țară și de vecini. „Am auzit că ace­ia cu reședința în Transnistria au secție specială la Ambasadă”. „Așa-zisa Ambasadă a Transnistriei, te rog, așa e frumos.” „Cu ce votezi de data asta?” „Cu buletinul. Cu pa­șa­­portul românesc n-am votat nici­o­dată”.

„Doresc într-adevăr schimbare, fiindcă această țară este foarte co­ruptă. Nivelul corupției a ajuns la cote maxime, sărăcie, tarife mari la serviciile lunare, prețuri la produ­se alimentare și așa mai departe. Practic noi încercăm să supra­vie­țuim, salarii mizere, nu mai zic de bătrînii care au niște pensii mize­rabile de 800 de lei, alții au și de 500 de lei. E strașnic, sperăm că no­ul pre­­­ședinte să facă într-adevăr o schimbare”, îmi spune Sergiu, ie­șind dintr-o secție de pe bd. Ștefan cel Mare. „Mă coborîți du­mnea­voas­t­ră? Nu mai sînt aici cavalerii care m-au urcat”, mă roagă o bătrînă, ie­șind și ea din secție.

Ultima speranță

Taximetristul e supărat rău pe toți politicienii de pînă acum, așa că votează cu Igor Dodon. Este de pă­rere că toți ceilalți sînt „curat fas­ciști” și că dacă țara se apropie și mai mult de Europa, o să ajungă „ca acolo, unde intră toți în puș­cărie”. „Nu? Nu așa-i și la voi?”, mă în­treabă. Consideră că Moldova ar tre­bui să fie prietenă cu toată lu­mea, și cu Europa, dar și cu Rusia, pentru că, dintre toți moldovenii ple­cați la muncă peste hotare, jumă­t­ate sînt în vest iar jumătate în Rusia. „Și de ei de ce să uităm? Păi, mai repede trimiți un pachet cu bomboane pen­tru copii din Italia decît din Rusia. Mai ales acum, cu U­crai­na. Cînd văd ăia pachet din Rusia fac șoa­recele și pisica cu el.” Nu prea susține nici ideea unirii cu Ro­mâ­nia, însă tare ar vrea să vadă Tran­s­nistria înapoi în granițele moldo­ve­nești, pentru că „sînt fra­ții noș­tri, moldoveni de-ai noș­tri”. A fă­cut armata cu doi bă­ieți de-acolo ca­re i-au fost ca frații și nicicînd nu s-ar fi gîndit că o să ajungă să-i des­partă o graniță. Așa că spe­ră că I­gor Dodon va rezolva toate pro­blemele astea, avînd în vedere bu­na relație pe care o are cu Putin. Iar cu Europa n-are cum să fie rău, că știe și de moldovenii de-acolo, nu închide nici o graniță nici de ar vrea. „Trebuie o schimbare, nea­pă­rat”, îmi tot repetă, „că ța­ra asta a a­juns la fund de tot, mai rău nu se mai poate. Și dacă nici Dodon nu poate să facă asta, atunci clar e de luat o grenadă și de mers la ei.”