Spaime și scîrbe în Moldova

„Trăiască România Mare!”, spune Iurie și cioc­nim. Ne-a recunoscut ca fiind de peste Prut și a intrat repede în vorbă cu noi. E atît de evident că nu sîntem de-aici, că oriunde am merge, cîrciu­mă sau Piața Centrală, sîntem marcați cu fierul încins în frunte, „românași”. „Repetăm?”, întrea­bă barmanul, uitîndu-se la paharele noastre goa­le. Repetăm. Stăm în picioare, la bar, și ronțăim niște urechi de porc în timp ce dezbatem cu Iurie politica Republicii Moldova, Dodon, Maia Sandu, Plahotniuc, presă, politicieni, oligarhi. Dis­cutăm și despre antipatia moldovenilor anti-români cu care ne-am mai confruntat zilele as­tea, cît am stat prin Chișinău. Repetăm.

„Mai mergeți undeva de aici? Hai că vin și eu cu voi, mai bem o bere, mai discutăm”, spu­ne Iurie și pornim mai departe pe strada Mihai Emi­nescu. În fața unei cîrciumi, cîțiva pațani stau la țigară rîd și povestesc. Pare loc de omenie, in­trăm și începem să turnăm beri. Curînd se lipeș­te de noi un grup de erudiți beți, un istoric, un poet, un jurnalist și încă vreo doi-trei, și înce­pem a discuta și dezbate și mai cu foc. Numai că Radu, jurnalistul, are boală mare pe români, de cînd l-au bătut cîțiva acum 20 de ani. Pe mă­su­ră ce se îmbată, ne bălăcărește și mai tare, „voi românașii care m-ați bătut în ’98!”, ne strigă, stro­pindu-ne. Inițial încercăm să-i explicăm ome­nește că nu e bine să generalizeze, că oricum aveam 9 ani în ’98 și n-aveam cum să-l batem, dar, pe măsură ce ne pilim și noi, argumentele se transformă în înjurături. Închidem și cîrciuma asta și ne mutăm în Eli Pili, restaurant res­pec­tabil la parter, unde vin oameni decenți să mănînce, și loc al depravării la etaj, cu bețivi care prind răsăritul, care se chinuie să plătească cu cardul la șase dimineața pentru toată masa, tastînd de trei-patru ori greșit PIN-ul în fața chelnerului care se uită impasibil și care nu reu­șesc să facă dintr-o bucată cei cîțiva metri de la ieșirea din local și pînă la taxi.

Sîntem vreo zece la masă, cu Radu jurnalistul înjurîndu-ne că sîntem românași și că l-am bătut în ’98 și noi înjurîndu-l că e prost și toți prietenii lui asistînd la bălăcăreală. „Măi, tare mă mîhnește și tare rău îmi pare să mă uit la voi cum vă purtați așa unii cu alții, în loc să vă iubiți ca frații”, spune poetul, care toată noap­tea a tras tărie. Noroc că prietenii jurnalistului sînt mai degrabă de partea noastră în disputa asta și nu-i deranjează că-l facem albie de porci, că altfel cred că ne întorceam îmbrăcați în scînduri la Iași.

Iurie, care ne-a fost înger păzitor toată noap­tea, ne duce să mîncăm și apoi ne lasă cu taxiul în fața Hotelului Zarea, „cu accent pe ultimul a”, un hotel decupat dintr-un film de Mungiu, în care covorul, cuverturile, pereții și tapițeria de la scaune arată la fel, același model floral pe același maroniu șters. Probabil că la fel arată camerele din hotelul din Orhei, în care Viorel Ilișoi a fost răpus de Strălucitor. Îi mulțumim lui Iurie pentru ospitalitate și ne cerem scuze dacă ne-am dus prea tare dincolo. „Am apăsat pe gaz binișor”, și ne lasă.