Pirații și-au luat epava și s-au mutat în Arcă

Stăm pe bordura asta de vreo cinci zile ca șopîrlele la soare, fără să schim­băm prea multe cuvinte. Doar mai tra­versăm leneș drumul de pămînt pînă La Țâța Vacii, singurul loc din Vamă unde găsești bere la pahar cu 10.000 de lei. Băieții din spatele nostru, care fac clă­tite pe bandă rulantă, nici nu ne mai ba­gă în seamă, am devenit element de de­cor pentru mica afacere de pe Ma­gheru, strada principală din sătucul ăsta de­venit refugiu pentru depravare. Mer­gem cu rîndul după bere, cînd eu, cînd Boboc. Nici nu ajungem bine la tejghea și ti­pul deja toarnă. „Două pîini, nu?” „Două pîini.”

Drumul a fost asfaltat acum cîți­va ani, făcînd loc șiroiului de ma­șini și privirilor sfidătoare ale șoferilor ca­re reușesc să scoată înjurături chiar și din cele mai cuminți guri. Hi­pi­oții sînt acum hipsteri și șalvarii tipului ăluia care doar ce și-a luat o sha­worma de la Canapele sînt prea cu­rați ca să poată fi luat în serios.

Iar e scandal în intersecție, locul tra­dițional de cerșit și speriat turiști și cîm­pul de luptă între rockeri și punkeri. Cică l-a plesnit Bogumil pe unu’ de l-a dat cu capu’ de bordură. E sînge peste tot și nu știu cum au reușit să ajungă să dărîme și cîteva mese de pe la Epa­vă, de acum au închis barul.

E aproape liniște în intersecție, iar cerșetorii sînt pașnici, își văd de treaba și de pancartele lor cîndva amuzante și poate-poate mai pică vreun leu de o bere la PET. Du­­se sînt vremurile-n care, dacă îi re­fuzai politicos, singura replică era „Să mori tu că dacă te caut și gă­sesc bani pe tine, ți-i iau!”. Doar din cînd în cînd cîte un glumeț mai pu­ne conul rutier în mijlocul străzii – îngreunînd traficul și-așa sufocant -, asta cînd nu-l poartă ca fes.

„Uite-i p-ăia doi care salută pe toa­tă lumea care intră-n Vamă”, zic ăștia care trec pe lîngă noi. Am stat atît de mult pe bordura asta încît, fără să vrem, am devenit portarii stațiunii. Nu știu ce anume îi atrage pe oameni la noi, dar din doi am devenit patru, apoi șase, opt, zece, pînă s-a umplut toată bordura de la Clătite de indivizi cu beri la 10.000 în mînă care nu-și spun ni­mic, doar se uită la trecători. „Bă, ia hai, gata, că începeți să speriați clienții”, a ieșit un tip în pantaloni scurți și plin de făi­nă pe mîini să facă ordine. Ne ridicăm toți și ne uităm care-ncotro, în cău­tare de altă bordură. „Voi doi puteți să stați.”

Se stă acum și cîte două ore aici la coadă, pentru o amărîtă de Cioa­ră la 4 lei sau o Dînsa-ntrînsa, o bom­bă calorică de 7 lei, cu ciocolată și dul­ceață, după care te doare inima. E e­chilibrul perfect între mîncare ief­tină, gustoasă și sățioasă, altfel n-ar rezista lumea la cozile care l-ar face mîndru și pe ‘Nea Nicu. Cît au stat ai mei la coadă am avut timp să merg pe plajă să fac poze, să beau o bere și un shot vizavi și să mănînc un șuberek la 3 lei.

Sîntem la reanimare. La Spital, toate mesele au deasupra cîte o plăcuță de lemn atîrnînd de lanțuri: Neuro­chi­rurgie, Of­talmologie, Pediatrie etc. Încă e devre­me și e locul perfect să te ferești de soare undeva mai la liniște, înspre bulgari, fără prea multă agitație în jur. Abia în cîteva ore o să-nceapă să se strîngă lumea la becul de la Stuf, dansînd în ju­rul lui pînă dimineața. Paliu’ vine mîndru la noi. „Bă, mi-am scris aici pe mînă”, între degetul mare și arătător, „«NU MAI BEA», și atunci cînd vreau să duc sticla la bot văd asta și o las.”

Din anul ăla cu scandalul Epa­va nu s-a mai deschis. Unde era î­nainte The Jack, barul din mijlocul cîmpului, al cărui patron îi dădea foc la fiecare sfîrșit de sezon și în fața căruia era și-un „veceu pentru animale”, la care mergeau rockerii beți, e acum Sandalandala, campingul de figuri al Vămii, cu gazon tăiat la dun­gă și prețuri triple. Și în loc de La Pirați, un loc pe cît de putred, pe atît de amuzant, e acum un mini market. A rămas doar Arca, un fel de succesor spiritual al Piraților și cam singurul loc unde se mai aud metale, dar fără oameni cu PET-ul de Bucegi pe sub masă, undeva lîngă Paliu’, care doarme acolo de cîteva ore.