Lecții de magie vindecătoare

Povești fără timbru, Subiectele săptămînii Niciun comentariu despre Lecții de magie vindecătoare 12

„Pe mine mă cheamă Mel, da?”, îți spune Melania Medeleanu, în timp ce te privește părintește, și-ți alungă de îndată ideea de a i te adresa prea formal și de a crea între voi un spațiu prea scorțos. Melania zîmbește întotdeauna, chiar și atunci cînd are lacrimi în ochi sau cînd vorbește despre despărțirea sa de generația 2017 a MagiCamp. Dacă simte că lacrimile i se perindă prea aproape de colțul ochilor, scutură repede din cap și lasă buclele blonde să-i alunge lacrimile. În 2014, acum trei ani, Melania Medeleanu, împreună cu Vlad Voiculescu au creat la130 de kilometri de capitală, în Brănești, Dîmbovița, MagiCamp, o tabără de vară pentru copii cu afecțiuni oncologice.

Vlad Voiculescu cumpărase te­renul de lîngă casa părintească cu vreo cinci ani înainte, după cum spu­nea anul trecut într-un interviu o­ferit celor de la Observator, și a­tunci cînd a întîlnit-o pe Melania s-a con­cretizat ideea asta. „Opt din zece co­pii diagnosticați cu cancer reușesc să se vindece. Statisticile vorbesc des­pre progresul în medicină, dar nu spun nimic despre urmele pe care cancerul le lasă pe trupul și în suf­letul lor. MagiCamp încearcă să le dea puțin înapoi din ceea ce le-a fost luat. Adică multă joacă” – asta scrie în deschiderea site-ului orga­ni­za­ței și tocmai asta-i ceea ce au vrut să cre­eze cei doi.

În prima vară, în tabără au ve­nit 32 de copii, în cea de-a doua 120, iar anul acesta numărul lor a crescut și mai tare, ajungînd la 180. „A­tunci a fost a doua oară cînd mi-am dat demisia”, spune Melania rîzînd. S-a întîmplat anul acesta, pe 1 iu­nie. Dacă la primele două ediții tabăra a durat doar două respectiv patru săptămîni, timp în care Melania, pre­zentatoare de știri pe atunci, își îm­binase concediul cu naveta Bu­cu­rești-Tîrgoviște, acum, cînd vara în casa MagiCamp s-a întins pe nouă săptămîni n-a mai fost posibil s-o facă. „În fiecare noapte, la 23, pre­zen­tam jurnalul, ca la miezul nopții să plec de la serviciu spre Brănești. Ajungeam acolo tîrziu în noapte și apoi la 7 dimineața făceam cale în­toarsă. Anul ăsta mi-am zis c-o să mor dacă fac la fel, așa că a trebuit să fac o alegere. N-a fost greu de­loc, m-am întrebat doar unde-mi stă ini­ma și mi-a fost simplu”, adaugă Me­lania și își așază rochița albastră.


Lecțiile se învață invers

Nu e prima dată cînd își pă­ră­sește locul de muncă pentru a se ală­tura unei cauze sociale. Prima da­tă s-a întîmplat în 2010, cînd, aproa­pe de sărbători a decis împreună cu colegii săi de la Realitatea TV, lo­cul unde lucra pe atunci, să strîngă cîteva lucrușoare și să îmbrace o fe­tiță de la orfelinat. Atunci a cunoscut-o pe Maria, care a reprezentat „declicul ei”. Pentru că a insistat s-o lase acasă pe Maria, cu toate ca­dourile ei, a ajuns astfel să intre în orfelinatul în care creștea fetița și astfel s-au lipit de ea și alte suflete. Atunci a realizat că cel puțin zece copii din căminul respectiv aveau probleme logopedice și pentru că n-a reușit să găsească niciun specialist care să accepte să vină acolo și să-i ajute, s-a înscris din nou la facultate, unde a studiat Terapie Lo­gopedică. Pentru că orele de curs se desfășurau seara, deci se suprapu­neau cu programul său din televi­ziune, și-a depus demisia. „Acum nu o să mă mai angajeze nimeni în te­leviziune, pentru că sînt celebră pen­tru felul în care îmi dau demisia”, rîde Melania și își strînge mîinile a îmbrățișare.

Recunoaște că mulți și-au pus întrebări legate de aceste decizii ale sale, dar simte că toate le-a făcut a­sumat și nu reprezintă în niciun fel vreun sacrificiu pentru ea, ci doar o alegere foarte simplă a faptului care o mulțumește în momentul pre­zent. Chiar dacă a părăsit televiziunea de două ori nu exclude ca într-un mo­ment, dacă o să simtă că asta-i ceea ce vrea, se va întoarce. Deocam­dată știe că MagiCamp și tot pachetul pe care și l-a strîns ulterior e ceea ce-i trebuie ei. Să facă parte din pro­iec­tul ăsta s-a dovedit a fi mai pu­țin greu decît se aștepta, pentru că, spune ea, copii au învățat-o cum să se poarte. „Lecția e invers. Dacă tu ai impresia că le faci copiilor un bine te amăgești, pentru că ei ți-l fac ție. E un bine de care nu mai poți să te lași niciodată, oricît de greu ți-ar fi uneori”, recunoaște Melania, în timp ce-și trece mîinile prin păr. Sînt mo­mente în care copiii săi, cei din ta­băra MagiCamp o țin în brațe și-i vor­besc despre cum or să se vadă din nou, dar de cele mai multe ori simte că n-o să se mai întîmple. Va­ra asta, unul dintre copiii săi părea să se simtă mai rău decît ceilalți așa că, i-a întrebat medicul de ce nu l-a lăsat să se mai recupe­reze un an, înainte să-l trimită în ta­bă­ră. A aflat atunci că pentru el avea să fie ultima dată și că nu mai putea fi vorba de niciun risc.


Fericirea care se multiplică

Pentru că nu vrea însă să se la­se chinuită de gîndul acesta al in­certitudinii și n-a vrut să-i lase pra­dă nici pe voluntari, una dintre re­gulile taberei este că nimeni, cu ex­c­epția medicilor, nu știe care este di­agnosticul adevărat al celor mici. E conștientă însă că mulți dintre ei au trecut prin tratamente chinuitoare și că se află în etapa în care sînt nerăbdători să se joace și să împartă bucurie. Fericirea asta pe care o simte acolo, spunea ea că se multiplică, așa că voluntarii săi și-o însușesc la final de program și se arată recunoscători pentru ea.

Dacă MagiCamp a apărut ini­țial ca o tabără care se axa mai mult pe diagnosticul copiilor săi, ulterior fon­datorii și-au dat seama că altele e­rau nevoile care trebuiau suplinite. „Am realizat, în timpul primei e­di­ții, că unii dintre ei n-aveau haine și că picau casele peste ei. Le ce­ru­sem, în a treia zi de tabără, să-și schim­be hainele și unii dintre ei n-au al­tele”, își amintește Melania despre începutul unui alt proiect, mai mic, MagicBox. Prin intermediul acestuia și-au propus să adune colete cu alimente neperisabile, cu haine, cu jucării și detergenți pentru cei care n-aveau, astfel că la scurt timp au putut fi ajutate lunar în jur de 100 de astfel de familii.

Anul acesta s-a născut și Ma­gicHome, cînd în urma vizitelor prin spitale, Melania și echipa ei n-au putut să nu-i observe pe părinți înțepenind la capătul paturilor cu zilele, așa că și-au propus să ridice pentru ei un hotel în care să se poată retrage cît timp își veghează copii în timpul tratamentului. În lu­na ianuarie a închiriat un apar­ta­ment cu patru camere, aproape de Ins­ti­tutul Clinic Fundeni, ca să vadă da­că părinți vor accepta să-și mai pe­treacă din timp și acolo, cît să-și tra­gă sufletul, să mănînce și „să plîn­gă”. 400 de oameni au trecut de atunci pragul apartamentului și au creat, prin gestul lor, o campanie ade­vă­ra­tă de construire a unui că­min menit să le țină loc de casă pă­rin­ților copiilor diagnosticați cu can­cer. Pînă atunci, oricine poate să le țină loc părinților pe scaune, într-o galerie bucureșteană.

***

E duminică seară, ora 19.03 şi dacă intri pe site-ul MagicHome, poți să vezi că pe scaunul din galeria Galateca, in Bucureşti, un tînăr bru­net citeşte la capătul patului. Din cînd în cînd, îşi ridică ochii din foi şi priveşte către salteaua plină cu jucării, icoane şi poze. În spatele lui cuvintele curg agale. „Pînă acum s-au trimis 84.639 de sms-uri” – scrie pe contorul din stînga paginii și eu o pot auzi pe Melania –„ n-o să ne ri­dicăm pînă la 100.00”.

Articole similare:

Autor:

Andreea Anton

Șef-departament „Opinia studențească” și studentă a Catedrei de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top