Nașii lui Moș Crăciun iau 20 de lei pe porc și 30 pe om

La sfîrșitul anului, trenul Iași – Constanța cară pungi de sarmale, vin, haine și tristeți.

2008

George, un băiat de vreo 20 de ani dintr-un sat de lîngă Vaslui, combină fete de liceu de cîteva ore, de cînd am plecat din Iași. Nu știu de unde face rost de numărul lor, dar le sună într-una. După ce n-a reușit s-o convingă pe o puș­toaică să vină să se întîlnească cu el undeva în oraș, o sună pe colega ei de bancă. În 20 de minute au și stabilit unde și cînd se văd și în­chi­de satisfăcut telefonul. Bine­în­țe­les, în scurt timp îl sună prima înapoi, geloasă și nervoasă, și cere o renegociere a situației. George vede că am o bere și coboară la prima stație să ia niște chipsuri, să le-mpărțim. Îmi povestește că a lucrat în construcții o vreme, dar și-a forțat prea mult spatele și a­cum nu mai poate face efort. Așa că pleacă la mare, unde a prins un pont de muncă ușoară pe două, trei luni, apoi mai vede el. Acasă nu s-ar întoarce, poate doar de dragul Alinei, Dianei și al tuturor copi­le­lor cărora le promite că „dacă faci dragoste cu mine, te iau de pri­e­tenă, te țin de mînă pe stradă și te duc și la film. Da’ trebuie să-mi pro­miți”.

2009

Vasile a fost șofer de radio și televiziune timp de 29 de ani pe vremea comunismului. Cu cît se îmbată mai tare, cu atît spune asta mai des. Îl trimitea partidul cu echipa de filmare de la Iași în toată Moldova. „De sus, din nord, de la Darabani, de lîngă Sofia Vico­vean­ca pînă jos în Bacău și Tecuci mer­geam. Știu toată Moldova asta.” Acum are 58 de ani, la pensie nu vrea să iasă și trăiește de pe o zi pe alta, murdar și hoinărind prin ța­ră. Cînd se așază pe scaun iese pra­ful din el de parcă ai bate co­vo­a­re și merge puțin cîș, pentru că și-a rupt un picior acum cîțiva ani, din cauza unui „măgar năzdră­van, dar și eu am fost nebun să mă urc pe el”. Insistă să împart cu el o felie de parizer groasă de un de­get, un colț de pîine și țuica ce i-a mai rămas într-o sticlă de plastic de Frutti Fresh. El coboară la Bâr­lad să ia o bere și mai-mai să piar­dă trenul. Îl trezim în Tecuci și co­boară în ultimul moment. Nu plea­că bine trenul și tipul de lîngă mine îmi spune că „era doar un păcătos și ăsta”.

2010

Țiganul Florin n-a mai mers cu trenul de zece ani. Urcă oarecum confuz în vagonul nou, tip tram­vai, și se lasă călăuzit de cîțiva pa­sageri către locul din spate, la geam.

Țiganul Florin n-a mai mers cu trenul de zece ani. Urcă oarecum confuz în vagonul nou, tip tram­vai, și se lasă călăuzit de cîțiva pa­sageri către locul din spate, la geam. Are o sacoșă galbenă, sub­ți­re, crăpată, în care ține un short cu steagul Americii și „MIAMI” scris pe el, o pereche de pantaloni de costum, un tricou roșu și o sticlă de coniac. „Lasă, frate, nu te mai gîn­di tu la mine. Eu merg la su­ro­rile tale, merg la bunica, o să-mi fie bine”, îi spune fratelui la te­le­fon. Mă roagă să-i păzesc bagajul cît se duce să tragă o țigară la baie. S-a certat cu nevasta, „din cauza părinților, că ea-i româncă și eu țigan”, și acum se întoarce acasă, la sat. Nu știe ce-are să facă mai departe, dar trage de sticla de coniac ca un sugar de biberon.

2011

Eram cu un prieten din Iași și nici nu ne așezăm bine la locurile noastre că ne intră un om plîngînd în compartiment, cerîndu-ne 30 de lei, cît să-l ia nașul pînă la Cons­tan­ța. Claudiu, mai milostiv decît mine, îi dă, și printre lacrimi în­cepe să ne povestească. Am auzit de viteza TGV-ului, linii de înaltă tensiune, cum suedezii îi urăsc pe francezi, FC Vaslui, fosta prietenă de la el din sat, căreia îi trimitea „bani, aur, haine” și care-l înșela cu un vecin, femeile din afară, care nu cad la fel de ușor la „vrăjeală”, alpiniști utilitari, cum a trecut cu 120 la oră din Belgia în Luxem­burg, șoferul fiind beat și nouă mi­lioane de români care au dosar penal pentru înșelăciune, că fură ța­ra.

Acum își bea zilele și din cînd în cînd mai prinde cîte-un job. În iarna asta speră să prindă ceva pe instalații, cît să aibă bani pînă la primăvară și să nu fie nevoit să se întoarcă la casa de la țară.

Am obosit urmărindu-l și-l mai las și pe Claudiu să-l asculte și să-l întrețină, cît închid puțin o­chii. Cînd mă trezesc, povestea lui e și mai tristă. Cît a muncit prin alte părți, încercînd să-și susțină familia, nevasta l-a înșelat și co­pi­lul care credea că-i al lui de fapt nu e. Acum își bea zilele și din cînd în cînd mai prinde cîte-un job. În iarna asta speră să prindă ceva pe instalații, cît să aibă bani pînă la primăvară și să nu fie nevoit să se întoarcă la casa de la țară.

2012

De Paște merge mai lejer trea­ba. O găină sau o curcă încap într-o sacoșă de la Metro și, chiar dacă punga-i găurită și din ea curge zoaie de sînge cu grăsime în capul altcuiva din compartiment și ajun­ge pînă la urmă să sleiască po­deaua întregului vagon, cum am văzut în primăvara lui 2010, si­tua­ția se rezolvă pînă la urmă. Sîntem oameni, ne-nțelegem. Dar porcul de Crăciun e mare și ocupă mult loc. Nu, pentru porc trebuie bilet. El nu intră la bagaj. 20 de lei la naș și ți-l pune în spate, unde parcă-i vagonul lui Moș Crăciun. Brazi peste tot, pe scaune, proptiți de scaune, de geamuri și de ușa de la ve­ceu și cîțiva porci pe jos. Fiecare brad are agățat de o ramură un bilețel cu numele destinatarului, ca să nu existe discuții apoi. Cînd ajunge trenul în Constanța, cei doi nași coboară repede și se trans­for­mă în samsari, împărțind arborii celor care așteaptă zgribuliți în gară.