La Guliver fericirea intra pe blat

Povestea celor din centrul Guliver din Iasi a inceput in 1989, cind la Spitalul „Sf. Maria” au fost infestati cu virusul HIV mai multi copii, prin intermediul unor seringi nesterilizate. Cei descoperiti seropozitivi atunci nu au mai fost primiti la scolile si gradinitele unde invatau. Astfel ei si-au facut din acest Centru o comunitate a lor. Acum la Guliver sint 36 de copii cu virste intre cinci si 20 de ani.

Craciunul cu multi Mosi

Ii plac ritmurile rap si house, iar la ocazii speciale el alege muzica. La brake-dance nu-l intrece nimeni. Impreuna cu inca doi colegi repeta de zor in sala de spectacole, in camera nu au suficient spatiu. Chiar daca nu iese seara in oras la intilniri sau cu gasca, are grija sa combine hainele cit mai nonconformist. Sa dea bine. Doar asa se zice ca te respecti. Mihai face parte din prima serie de copiii infestati cu virusul HIV in 1989 la Spitalul de Copiii „Sf. Maria”. Are 20 de ani si este cel mai mare dintre toti. O respecta pe doamna instructoare care nu e cu multi ani mai mare ca el. In timpul liber o ajuta la activitati, iar cind nu are ce face se uita la televizor. Dupa ce Mos Craciun a facut o vizita pe la Centru anul trecut, fiecare camera are televizorul ei. Programele preferate sint cele cu desene animate, si muzica: „U”, „MTV”, „Kiss TV” si „Animal Planet”.

Mosul a venit insa de multe ori, de fiecare data din alta poveste parca. Unii cu barbi de vata lipite stingaci cu scotch, altii cu masti care ascund bine identitatea adevarata, unii cu burta, altii fara, dupa virsta si silueta. Pentru prima data anul acesta, de Craciun, copiii au primit cadouri din partea unei sectii de politie: „S-au speriat, a trebuit sa le explic ca politistul nu a venit sa-i aresteze, ci sa le aduca cadouri. S-au imprietenit repede cu el si le-a disparut teama”, povesteste Daniela Caltea, directoarea Centrului. Pe linga Mosul obosit de atita mers cu masina, nenea politistu’ a mai adus si un clovn, viu colorat, care le-a facut din baloane, catei si pisici. S-au luptat ore intregi in sabiile roz, innodate in graba de omul cu bulina rosie pe nas. Au murit multi pe covorul cu personaje din desene animate, apoi, exact ca in Superman, au inviat cu puteri la patrat. Dupa ce s-au plictisit de ele, le-au spart pe toate. Cu aceeasi placere.

Doamna directoare ii priveste blind pe toti, ca si cum ar fi copiii ei. Mica de statura, cu ochii rotunzi, parul scurt si multa voie buna, iarta toate nazdravaniile copiilor neastimparati. Miinile ei stiu sa mingiie crestete balaie si castanii, sa redea roseata in obraji si sa indure. Ea stie sa ascunda in suflet chinul din fiecare si sa zimbeasca pentru toti. Cind Madalina are crize, doamna directoare stie cum sa o linisteasca. Doar ca in ultimul timp are crize foarte des. E instabila emotional, nu suporta multa lume necunoscuta in jurul ei si nici zgomot. Plinge si se loveste cu miinile peste fata. Atunci doamna Daniela o ia in brate. „Mi se rupe sufletul cind ii vad asa. Nu am ce sa fac, trebuie sa merg inainte caci odata ce ti se lipesc de inima, nu-i mai poti lasa. E ca un angajament pe viata”.

Uriasul Guliver invata alfabetul

Muran are cinci ani si este cel mai mic din Centru. A fost adus anul trecut in luna ianuarie si are probleme grave cu plaminii. Directoarea s-a gindit sa-l ia acasa, dar tot mai bine ii este sub supraveghere medicala.

Tatal lui Muran este de origine turca, s-a stabilit in Iasi acum citiva ani si si-a intemeiat o familie pe plaiuri rom=nesti. Inca nu a apucat sa-si vada fiul prezentind parada modei la serbarile de sfirsit de an, Craciun sau Paste. Cu miinile in solduri, cu ochelarii de soare pe nas, pantaloni largi in stil rap si camasuta cu gulerul ridicat, Muran stie sa incinte publicul si sa culeaga aplauze. Pe merit. Dupa trei, patru piruete si o tura de scena pleaca mereu grabit, aproape rusinat de privirile fetelor care mai apoi il trag de obraji. Muran le devine drag tuturor celor care il vad, inca din prima clipa. Insa doar dupa citeva minute, baietelul cu ochi caprui si freza cu breton are grija sa le spuna „pa”. S-a obisnuit cu voluntarii. Vin si pleaca. Pina una alta, i-a spus doamnei instructor ca vrea sa invete alfabetul. Un pic prea devreme pentru el si poate mult prea tirziu pentru altii care la peste zece ani inca nu au invatat sa citeasca si sa scrie. Unii prind mai repede, iar altii mai greu, insa fiecare viseaza sa trimita intr-o zi o scrisoare lui Mos Craciun sau parintilor.

Papusile ei au gura sa vorbeasca si urechi sa auda

Maria are un prieten pe care-l iubeste si pe care-l cearta pentru ca nu stie sa scrie. Doru este de la alt Centru de seropozitivi, din Sibiu si s-au intilnit anul trecut la mare. Cei doi s-au cunoscut la mare, intr-o excursie primita printr-o sponsorizare obtinuta de centru. Doru o pune mereu pe doamna instructoare sa-i scrie citeva rinduri pentru Maria. Se vor intilni la vara, iar nerabdarea se citeste in miscarea miinilor, in ochii negri jucausi. „Vorbim prin telefon si-i spun sa puna mina sa invete sa-mi scrie ca ma supar pe el. Asa stie toata lumea ce-mi scrie si ce-i scriu. Nu-mi place”. Maria e o fata inalta, ghidata dupa o ordine exagerata a lucrurilor. In dulap totul este aliniat, impaturit dupa culori si sezoane. Peste 50 de chipuri de vata prind suflu in palmele ei. Maria isi iubeste papusile de cirpa pe care le are frumos aranjate pe dulapul din camera. Chiar daca are 15 ani, la colectie se aduna mereu alte jucarii, primite adesea cadou de la necunoscuti.

Se mai cearta cu Ana, colega de camera pentru nimicuri. Apoi se impaca si-si povestesc amintiri de demult. De cind le lua mama de minuta prin magazine si le cumpara rochite cu dantela sau dulciuri. Acasa nu au mai fost de mult, parintilor le e frica sa nu-i imbolnaveasca si pe ceilalti frati, asa ca Maria si Ana isi petrec sarbatorile tot in Centrul din Dealul Galatei. La inceput, parintii veneau mai des sa le vada, dar dupa ce au mai crescut vizitele s-au rarit. Aproape ca nu-si mai cunosc fratii si surorile. De existenta unora nici nu stiu, iar in familie normalitatea isi urmeaza firescul. Insa mai bine ca ele nu danseaza nimeni dansuri tiganesti. Coditele, prinse in cosite cu zulufi, zburda pe umerii goi, iar fustele se rotesc exact ca la tigancile adevarate dintr-o satra. Desculte, cu bluza legata deasupra buricului isi misca soldurile mindre. Si nici nu obosesc pina la finalul dansului. Salbele de la git atirna pe piept si zornaie ca sa aduca ploaia, cum o aduceau pe vremuri paparudele: „Paparuda-ruda, vino de ne uda”. Insa nu reusesc sa aduca decit fulgi jucausi care le acopera imediat urmele celor mici, iesiti pina afara la o bulgareala. Cu fularele pina peste nas, demoleaza oamenii de zapada facuti cu atita truda cu o zi inainte. Maria si Ana au telefoanele mobile de la voluntarii care vin in fiecare saptamina de la Facultatea de Medicina sau de la Facultatea de Teologie. Fetele mai curioase din fire le cauta pe studente in poseta. Trebuie sa le aduca ceva bun de fiecare data. Un „Kinder” cu jucarii, o punga de „Viva” sau un ursulet de plus. Dar pentru ca sint domnisoare, tinjesc si ele dupa un luciu de buze sau un parfum. Cei mai mari vor camere digitale, MP3-uri si alte minunatii pentru care studentii nu au bani. Dar se resemneaza pentru ca prezenta e mai importanta de fiecare data. O absenta nevinovata si te-ai sters de pe lista cu „preferati”. Iar daca au numarul tau de tefefon iti dau bip-uri la cursuri. Pedeapsa.

O istorie nescrisa in manual

Aproape jumatate din numarul copiilor bolnavi de SIDA aflati in grija Centrului „Guliver” din Iasi, infiintat in 1989 si finantat din fonduri globale, sint cu dizabilitati motorii si deficiente mentale. Acestia dispun atit de asistenta medicala permanenta, cit si de consiliere psihologica. Din cei 36 de copii aflati in grija statului, peste 30 sint minori si o mare parte sint abandonati de parinti. Numarul de copii infestati cu virusul HIV in Rom=nia intre anii 1988 si 1992 este de 10.000, un numar ingrijorator pentru scolile in care invatau si spitale. Acestia erau trimisi acasa, spunindu-li-se parintilor sa se pregateasca de inmormintare.

In anul 2000, certificatele de deces se faceau cite cinci, sase pe saptamina pentru seropozitivi. Abia atunci s-a descoperit tratamentul ARV (terapie antiretrovirala), care consta in reducerea cantitatii de HIV din organism si cresterea imunitatii. A aparut mai apoi tratamentul AZT (zidovudina), care are ca scop intirzierea debutului unor infectii in organism. Putine familii inteleg ca virusul HIV nu se ia prin atingeri, imbratisari, folosirea aceleiasi bai sau prin impartirea camerei. Exista insa familii care iau acesti copii din centrele speciale si ii cresc in schimbul unei sume de bani data de la stat. La foarte putine scoli de stat din tara, copiii cu HIV SIDA sint primiti si acceptati in colectivele claselor.

Paula SCINTEIANU