Blues la neurochirurgie

„O pastilă ți-e lene să iei. Dacă era țuică, o luai”, aud de undeva, dintr-o cameră alăturată. Mă trezesc într-un pat de spital la secția de Neurochirurgie de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, cu capul plin de sînge închegat și bucăți de parbriz, într-un pat aproape roșu. Nu-mi amintesc mai nimic, dar am înțeles că a intrat cineva în noi, ne-am rostogolit de vreo 10-12 ori și am intrat în doi stîlpi din care am ricoșat dintr-o parte în alta pe șosea ca o minge de pinball. „Nu e liniștit, îl sedăm”, aud iar de dincolo. Adorm.

Ora gîndacilor

Seara, pe la 9 – 10, se dă stinge­rea. E ora la care ies, din toate col­țurile, toate crăpăturile și toate un­ghe­rele spitalului zeci, sute de gîndaci care pun stăpînire pe clădire. Urcă pe paturi, pe pereți, pe mesele de pe care mîncăm ziua. Îi simt la cîțiva centimetri de mine, cum merg în șir indian pe bara metalică, cu vopseaua decojită, de la capul patului.

Pe la miezul nopții, o infir­mie­ră aprinde lumina și ne uităm chiorîș cum conduce un bărbat trecut de 70, dar viguros și cam nervos, că­tre patul din mijloc, neocupat. Spu­ne că doar s-a lovit puțin la cap cînd a pus șoferul autobuzului o frî­nă prea bruscă, dar că n-are nimic și că vrea să plece acasă. Dar infirmiera nici nu vrea să audă, pînă nu-l vede un doctor și nu se uită pe­ste rezultatele tomografului, nu pleacă nicăieri. „Doamnă, e plin de gîndaci, eu nu pot să stau aici, în paturile astea. Cum ați aprins lu­mi­na, cum s-au împrăștiat prin toa­tă camera. Mușuroi de gîndaci era aici. Carcalaci, Doamne! Ce-i aici?”, spune bătrînul. „Lasă, domne, că-s ai noștri”, îi răspunde infirmiera. „Doamnă, nu înțelegeți că eu aici nu pot să stau? Am văzut un gîndac!” „Ee, și eu am văzut o mie de gîndaci și uite că n-am pățit ni­mic”, îi închide femeia gura. În­frînt, bărbatul se bagă în pat, continuînd să bombăne mai mult pentru el. Cu ultimele urme de mîndrie refuză pijamalele de la spital.

Securistul și nebunii

În camera de lîngă, rezervă, cu televizor, pat mai mare și mai mo­dern, și în general mai frumoasă și mai curată, probabil și cu gîndaci mai îngrijiți, stă un moșneag înalt, slab și tăcut, care ne privește cu ce­va superioritate și dezgust de fiecare dată cînd trece pe lîngă salonul nos­tru. După prima zi de stat în spi­tal vin doi tineri, fată și băiat, ne­poții, probabil, și îi aduc un televizor mai mare, LED. „Ăsta a fost vreun securist, că numai ăștia tră­iesc așa mult. Stau în pat și dau co­menzi. Sigur a venit cu dedicație aici”, îmi spune Ciprian, colegul de salon.

Dincolo, în salonul din partea opusă, sînt doar oameni ai străzii, alcoolici internați în spital ca să nu moa­ră undeva într-un șanț, care ți­pă toată ziua, fac scandal, se iau de asistente și din cînd în cînd mai încearcă să fugă. Aproape zilnic a­si­s­tentele, cu ajutorul infirmie­re­lor, îi leagă cu cearșaful de pat și bagă sedative în ei pînă se liniștesc și a­dorm. „Gata, în noaptea asta nu-i mai sedăm, să vedem cît îi ține”, le spune medicul de gardă asistente­lor într-una din seri. Timp de cîteva ore s-au auzit mai multe înjurături din salonul de lîngă decît din pe­luza unei echipe de fotbal care pierde meciul. Asistentele sînt obișnuite cu ei și nu-i mai bagă în seamă, ba chiar le răspund din cînd în cînd a­mu­zate cînd vreunul dintre ei le mai înjură. Dar după cîteva ore docto­rul nu mai rezistă. „Gata, sedați-i și băgați-i la somn.”

Aproape zilnic a­si­s­tentele, cu ajutorul infirmie­re­lor, îi leagă cu cearșaful de pat și bagă sedative în ei pînă se liniștesc și a­dorm.

E noapte și aproape tot spitalul doarme, dar eu n-am somn, așa că stau pe hol, așteptînd să se mai în­tîmple ceva. În surdină aud bîrfele din camera asistentelor, ca o te­le­no­velă de la un televizor pe care nu pot să-l văd. Fără haine pe el, înfășurat cu o pătură la brîu și mîncînd o banană, un tip din salonul de lîngă iese în hol, se uită în dreapta, se ui­tă în stînga și o zbughește pe ușa dinspre Oftalmologie și spre ieși­rea din spital. Cîteva minute mai tîr­ziu, două infirmiere realizează ce s-a întîmplat și fug după el, adu­cîn­du-l înapoi ca pe un evadat din pe­ni­tenciar. Iar pat, cearșaf, legat, se­da­tiv, somn.

Vecini de clismă

Avem coleg nou de salon, un tip care a tot amînat să-și pună ba­lus­tradă la vilă pînă a căzut în gol de la etajul întîi. Cînd l-au adus i-au fă­cut computer tomograf, radiografie și RMN (investigație prin rezomanță magnetică). „M-au dus pe o targă și m-au băgat în coșciug. La cuptor, a­colo”, povestește bărbatul. „Și-o să-ți mai facem un RMN după cinci zi­le. Juma’ de oră o să stai la pîrpîlit”, îi zice asistenta. „Da’ cu mu­zica aia nu știu ce-a fost, mi-a pus nervii la încercare cre-că.”

Abia după o săptămînă ob­ser­vă că pacientul are burta neo­biș­nuit de umflată și îl întreabă dacă a fost vreodată la baie de cînd e în spital.

Acum e paralizat de la brîu în jos, însă condiția i se înrăutățește de la o zi la alta și în fiecare zi se roa­gă de doctor să-l transfere la Bu­curești, să-l opereze, pentru că aici nu au aparatura necesară și simte tot mai mult cum își pierde controlul asupra corpului. Și în fiecare zi doctorul îi spune că la București nu sînt locuri, lăsîndu-l în agonia lui. Abia după o săptămînă ob­ser­vă că pacientul are burta neo­biș­nuit de umflată și îl întreabă dacă a fost vreodată la baie de cînd e în spital. „Păi de ce nu ne-ai spus?”, se su­pără doctorul, și le spune asistentelor să-i facă clismă nefericitului. Acolo, lîn­gă noi. „Lăsați-mă să mor mai bine!”, poate fi auzit răcnind pe ho­lurile spitalului după încă cîteva zile de chin.

Dascălul pe motor

Marți îl aduc și pe Cristi, un tînăr dascăl într-un sat din Tulcea. Era cu vărul lui pe motocicletă cînd au luat o curbă prea înclinat, s-au rostogolit, lui Cristi, care stătea în spate, i-a sărit casca de pe cap și a ajuns la urgențe la Tulcea cu două chea­guri de sînge pe creier și scal­pul sfărîmat. „L-au cusut ca pe sac ăia de la Tulcea”, vorbesc asistentele între ele, referindu-se la urechea o­mu­lui care acum stă într-o parte în urma cusăturilor cu care i-au rea­ranjat scalpul. În cîteva momente a­pare și doctorul. „Ăsta e șprițuit și urcat la volan, am mai văzut sute ca voi. Cît ai băut?” „O bere-două-trei-patru”, răspunde tînărul într-un foc, mai mult în glumă. „Alte boli ai mai avut?” „Am avut boală pe vecina de la 4, o blondă.”

Coaja

După o săptămînă de sedative în­cepe să-ți placă aici, e ca-n „Zbor deasupra unui cuib de cuci”. Te o­biș­nuiești să-i vezi pe Dan și nevasta dormind în același pat strîmt, te obiș­nuiești cu pereții și atmosfera de la prînz de închisoare din Ame­rica Latină. Te obișnuiești și cu lip­sa hîrtiei igienice de la baie și cu faptul că trebuie să-ți rogi prietenii care te vizitează să-ți aducă hîrtie și săpun. Te împrietenești cu asistentele, care vin seara în salon să-ți țină de urît și-ți mai povestesc ul­ti­me­le bîrfe din spital. Pacienții vechi pleacă și-ți lasă fructele care le-au mai rămas. Toată lumea are prea mul­te fructe aici și sarea e mai ceva ca cocaina. Lui nea Andrei îi aduce nevasta sare pe blat, ascunsă în sa­co­șa cu prune. Prune ne mai dă și no­uă, sarea o ține pentru el.

Doctorul e mai greu de găsit ca o vedetă care încearcă să scape de pa­pparazzi. Ca să-l prind să-l în­treb de starea mea și cînd pot să plec din spital trebuie să stau în hol, la pîndă, la ora la care știu că vine la muncă și să strig după el cînd îl văd. „Bună ziua, dom’ doctor. Ați apu­cat să vă uitați pe ultimul computer tomograf?” „Da, e bun, mîi­ne poți să pleci”, îmi răspunde ab­sent, în timp ce îmi rupe coaja rănii de pe cap, ca un copil care-și zgîndăre genunchiul julit.

Pe urmele lui Căpățînă

Săptămîna trecută, miercuri, 18 mai, directorul Spitalului Clinic Ju­de­țean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța, medicul Dănuț Că­pă­țînă, a fost ridicat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), după ce a fost prins în flagrant luînd mită. Dănuț Căpățînă este deja trimis în judecată de DNA într-un alt dosar, încă din 2014. Medi­cul a fost numit manager al spitalului din Constanța de Ministrul Ion Bazac (PSD), funcție pe care a păstrat-o cu ajutorul lui Nicușor Con­stan­tinescu, membru al aceluiași partid, fost președinte al Consiliului Județean Constanța, trimis la rîndul lui în judecată pentru corupție, în mai multe dosare, de procurorii DNA.
Pe site-ul spitalului apar poze cu paturi moderne și curate și titluri care anunță că spitalul e mereu „în pas cu tehnologia”. Un articol din Ka­mikaze din septembrie 2015 despre același spital se numea „De groa­ză. Uite în ce condiții trebuie să trăiască gîndacii din Spitalul Ju­dețean Constanța!