Biblioteca Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” a fost aleasă una dintre cele mai frumoase din lume

Ecoul „pașilor pierduți” ne dă adesea fiorul necunoașterii, dar uneori îți deschid noi orizonturi, rămase în umbră. Prea puțini dintre ieșeni știu ce ascund geamurile înalte ale Palatului Universității din stația de tramvai din Copou. Dacă noi nu am reușit să descoperim acest mister, a făcut-o lumea întreagă, mai exact peste 400.000 de utilizatori a unei platforme online,boredpanda.com, și-au exprimat votul care demonstrează că Biblioteca Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” este în topul celor mai frumoase biblioteci din lume. Privind în palmaresul culturii românești, vedem în ultima perioadă că tradiția Academiei Mihăilene cucerește simpatizanți chiar și după 200 de ani.

Pentru mulți dintre noi mirosul de carte veche este un simbol al cu­noașterii și durabilității în istorie. Sentimentul că te afli într-o cronică a istoriei neamului îl ai atunci cînd deschizi ușa înaltă de lemn la ur­ca­rea scărilor din Sala Pașilor Pierduți, lîngă secretariatul Facultății de E­lec­­­­tronică a Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIAȘI).

„Spor la învățat!” este mesajul unui student care m-a condus spre intrarea în bibliotecă cu un zîmbet compătimitor. Deși ecoul ușii în­chi­se se propagă liber în sala imensă, bibliotecara spune că studenții vin să-și consolideze cursurile, să lu­cre­ze în echipe ori să stea la unul din cele șase calculatoare disponibile. „N-aș putea zice că vin prea mulți, fiindcă avem doar o secție de elec­tro­tehnică”, precizează femeia de statură mică și îmbrăcată modest, care de opt ani le vine în ajutor stu­denților doritori de carte. Comple­tînd un registru cu evidența vizitatorilor, spune că începînd din ianuarie 2015, curiozitatea pentru a­cest lăcaș de cultură a crescut sem­­nificativ.
Biblioteca TUIAȘI era clasată la un moment dat pe locul I în pre­ferinţele utilizatorilor, în lista dată fiind și Biblioteca Colegiului Trinity din Dublin, Biblioteca Regală Portu­gheză de la Rio de Janeiro, Bi­blio­teca Mănăstirii Admont, Biblio­teca Na­ţională din Praga, Biblioteca Naţională a Franţei sau Biblioteca Congresului Statelor Unite de la Washington.

Fe­linarele albe stau ca niște perle dea­supra balustradei de fier de la balconul ce înconjoară sala de lectură de jur împrejur. Tavanul cu multiple reliefuri, poleit cu aur pe unele detalii, în perfectă consonanță cu per­eții în stil baroc-rococo, îți dau impresia că guști din aerul nobili­mii de pe vremuri.

Daniela Gheorghică, singura bi­­­bliotecară care are grijă de tot ce se în­tîmplă în „cea mai frumoasă bi­blio­­­­­tecă din lume” povestește cu drag despre activitatea ei în această sală. De la pupitrul înalt decorat cu cataloage, fișe de cărți și dosare îmi arată explicit cam pe unde se află cotele de la 300, tezele de doctorat, dicționare sau brevete și stasuri. Deși pereții reci îi absorb cu ușurință vocea caldă, aceasta este totuși rușinată și spune că perso­nalitatea ei nu este atît de impor­tan­tă, ceea ce contează fiind cărțile și stilul arhitectural deosebit. Doam­na a cărui pulover se asortează cu mo­bi­lierul impozant lăcuit recent po­vestește cu zîmbetul pe față că a le­gat prietenii de-a lungul anilor cu „copii foarte studioși” cum îi nu­meș­te ea. „Am avut doi copii speciali, o fată care acum este medic plas­tician, mama ei fiind profe­soa­ră de matematică aici la universitate și un băiat care era la fel de stă­ruitor, acum fiind și el medic chi­rurg la Spitalul Sfîntul Spiridon din Iași”, îmi povestește femeia despre aceș­tia, știind fiecare unde-și avea locul.

Biroul bibliotecarei Daniela Gheorghică.

De-a lungul anilor, a reușit să prindă și un sentiment de frică în­tre zidurile de cărți înalte, mai ales că a avut uneori vizitatori foarte neo­­bișnuiți. „Odată, o mamă și-a adus co­pilul să facă amîndoi yoga aici, al­tă dată a venit o femeie care a ră­mas să contempleze ore în șir pri­vind în gol, uneori intrau indivizi îmbrăcați bizar, iar alții care fu­mau din balconul de la geamul cu cărți”, a povestit femeia. Plimblîndu-ne pe covorul roșu, mesele cu sticlă de­co­rativă așteaptă cuminți cititorii. Fe­linarele albe stau ca niște perle dea­supra balustradei de fier de la balconul ce înconjoară sala de lectură de jur împrejur. Tavanul cu multiple reliefuri, poleit cu aur pe unele detalii, în perfectă consonanță cu per­eții în stil baroc-rococo, îți dau impresia că guști din aerul nobili­mii de pe vremuri.

Sprijinindu-se de rafturile în care stau ordonate exemplar teoreme, ecuații, diagrame și funcții, biblio­tecara privește cu mîndrie în ochi pa­norama bibliotecii. „La început îți pare cam sinistră. Are ceva din fil­me­le cu Harry Potter, nu?”, mă în­­trea­bă deși nu așteaptă numaide­cît o confirmare. Nenumăratele sale ur­cări și coborîri au reușit să-i defi­neas­că cel mai bine magia pe care o are această încăpere. Ar avea nevoie de o baghetă cu care să aibă grijă să curețe praful ce se lasă pe cărțile ve­chi, ori să repare geamurile de fier prin care frigul pătrunde pe timp de iarnă, iar tencuiala dintr-un colț de perete este afectată de apa de ploa­ia din vara trecută.
Privind verdele de smarald al pe­­reților cu rame dreptunghiulare aurii, bibliotecara îmi spune că a­ceștia „ascund tablouri ale bisericilor și monumentelor Moldovei acope­rite cu vopsea pe vremea comunismului”. Femeia este atașată de mun­ca pe care o are și zice că nu s-a gîndit niciodată să-și caute alt loc de muncă, dar în curînd va a­du­­ce pe lume un bebeluș mult aș­tep­tat, așa că trebuie să predea șta­feta.

Cartea pusă la încercare de isorie

„Biblioteca a fost deschisă tot tim­pul studiului, era cunoscută me­­diului academic, dar acest clasament a expus-o spațiului public și menta­­lului colectiv”, precizează prof. univ. dr. Nicolae Seghedin, prorector TUIAȘI. Deși recunoaște că a cres­cut numărul vizitatorilor, profesorul spune că trebuie să vedem în bibliotecă mai mult decît un o­biect turistic, trebuie să-i înțelegem rolul său fundamental, cel al depozitarului și spațiului prin care se di­seminează cultura în sensul larg. „Bi­­blioteca trebuie să fie vizitată, in­diferent de cum arată zidurile pentru a se produce acest schimb de cul­tură între generații” completează acesta.

Potrivit spuselor profesorului, Poli­­tehnica a făcut eforturi mari în primul rînd pentru a conserva bi­blioteca și pentru a-i da o înfățisare cît mai apropiată de cea inițială, după două momente importante în e­vo­lu­ția Palatului Universității din Copou. Primul moment a fost în au­gust 1944, cînd bombardamentele sovietice au afectat biblioteca, Aula și întregul corp.

„Avem documente care arată că acest local urma să fie propus pentru demolare, în 1944 a intrat în po­sesia Școlii Politehnice din Iași, iar din 1944 pînă la 1948 a căutat orice soluție pentru reconstrucția acestei clădiri”, menționează inginerul. Alt moment dramatic a fost produs de cutremurul din 1990, atunci cînd bi­blioteca a fost foarte afectată și la fel Politehnica a depus eforturi mari pen­tru ca să fie efectuate lucrări de amploare.
La momentul de față, fondul de carte al bibliotecii însumează un mi­lion de exemplare, cu toate că Școala Politehnicii a trecut prin diverse eta­pe dificile. În 1940 școala a fost mu­ta­tă la Cernăuțipînă în 1944, cînd a plecat în refugiu de la Cernăuți la Drobeta-Turnul Severin, acolo din ca­uza bombardamentelor americane asupra șantierului naval, școala s-a mutat la Deveselu. După niș­te momente critice, se discuta po­­sibili­tatea ca Școala Politehnicii să fie inte­grată în politehnica de la Timișoara sau că ar trebui mutată la Sibiu și doar ultima variantă a fost de a se întoarce la Iași. Aceste mutări au făcut ca patrimoniul instituției să fie afectat.
În 2013, la aniversarea a 200 de ani de la înființarea de către Gheor­ghe Asachi a „clasului de ho­tăr­nicie și inginerie în limba româ­nă”, s-au dezvelit două tablouri im­por­tante din Aula univer­sității, cele ale Regelui Carol I și Re­ginei Eli­sa­beta. Aula reprezintă o continuita­te a farmecului biblio­te­cii, da­to­rat stilului rococo.
Astăzi biblioteca găzduiește mul­te manifestări, simpozioane, ac­­țiuni culturale și deseori se aso­cia­ză cu Aula TUIAȘI. Profesorul Nicolae Seghedin spune că nu a fost mirat de titlul oferit bibliotecii. „Am vizi­tat biblioteci din străinătate și pot spune că edificiul nostru nu are ni­mic mai prejos decît alte univer­­si­tă­ți din lume. Cea de la Trinity College din Dublin sau cea de la Cambridge erau exact ca a noastră, cu ferestrele sus plasate, cărțile de-a lungul pereților, iar lumina pă­tru­n­­zînd în abundență”, a menționat acesta.

Răsfoind pagini dintr-un album de poze alb negru, mărturii ale vre­mu­rilor prin care a trecut Palatul Universitar din Copou, prof. univ. dr. Nicolae Seghedin, însuși student care învăța cîndva pentru sesi­unea de primăvară în această sală, preci­zează că notorietatea edificiului se da­torează proiectantului elvețian Luis Blanc. El a creat această perlă ar­hitecturală pornind după mode­lele celor mai frumoase clădiri din Europa,cele în stilul flamboaiant, adică un decor bogat și delicat.