“Asa a vrut Domnu’, sa-mi dea un copil la 14 ani”

Pe Ovidiu l-a cunoscut la 13 ani. El avea 25 si o iubea. Dupa citeva luni a aparut Sorina, mai tirziu s-a aratat si Sergiu. Are acum 17 ani, doi copii si sotul in puscarie. Asa a vrut Justitia, sa-l pedepseasca pentru iubirea lor cu doi ani de inchisoare. Cite unul pentru fiecare copil facut prea devreme.Gabriela e singura, intr-o zi mama, intr-o zi tata, in alta sotia care duce un pachet detinutului 638.

Casa unei asteptari

Un nasuc de copil se iveste la geamul dinspre strada. Zimbeste larg, apoi musca timid pervazul si dispare dupa perdea. O batrina se repede din cealalta curte, scuturindu-si miinile de apa si stergindu-si-le de poalele rochiei. E o vecina care are grija de micuti cind mama lor este plecata in oras cu treburi. “Nu mai au mult, saracutii, in august iese tatal lor din inchisoare”, spune ea, privind la perdeaua care inca se mai leagana. Casa umila, spoita in gri, cu geamuri care cindva au fost albastre, luceste in soarele amiezii. “Pe timpul lui Ceausescu era altfel. Cind vreun baiat isi batea joc de-o fata care se intorcea de la joc, o lua de nevasta, nu mai patea nimic. Asta ii era pedeapsa”, si-o grimasa de circumstanta ii increteste si mai mult chipul imbatrinit. Ovidiu Gulian, tatal celor doi copii, e in inchisoare de aproape doi ani. A fost denuntat de mama Gabrielei ca a intretinut relatii sexuale cu o minora. Gabriela a ramas insarcinata cu primul copil la virsta de 14 ani. Justitia n-a tinut cont ca cei doi formeaza o familie si se iubesc. Legea e lege.

In casa, copiii se opresc sfiosi in pragul usii, inghesuindu-se unul in altul. Pe ea o cheama Sorina, e o fetita de trei ani. Cu ochii violet cenusii, migdalati si ageri, priveste curioasa dincolo de batrina. Sergiu e mai mic, are un an si patru luni. Mai putin intimidat decit sora lui, paseste cu piciorusele goale peste prag si-si ia in primire plasa cu jucarii. Sorina nu-si reprima totusi placerea ei de a privi omul drept in ochi, si dupa ce se incredinteaza ca ii e simpatic, zimbeste generos. Apoi, simtind ca pierde teren, se strecoara inapoi dupa fratele ei in camera, apucind o toarta a plasei. Pe masa, in fata televizorului, sint asezate pe o farfurie citeva felii de salam, un ou fiert si o punga de sticksuri. Batrina taie o bucata dintr-un cozonac invelit in ziar si o pune la indemina, linga farfurie. “Gabriela nu-i acasa, e la Iasi, la Penitenciar. E plecata de dimineata, trebuie sa apara. Mi-a lasat mie in grija copiii, dar am si eu treaba, mai trec din cind in cind pe la ei, sa vad ce fac”, se scuza batrina.

Vieti de doua milioane

Gabriela e o tinara scunda, cu parul cuminte legat in coada. Roseata datorata caldurii ii face tenul sa para si mai tinar, iar ochii mici ii dau un aer de copil pierdut. Ar putea fi confundata cu usurinta cu o scolarita intoarsa de la scoala, insa cearcanele si corpul robust tradeaza cele doua nasteri si greutatile de mama singura. Sorina si Sergiu uita pentru moment de jucarii si-o intimpina galagiosi. Gabriela ii saruta pe amindoi pe parul moale, de culoarea mierii si le imparte o banana cumparata de la Iasi. “N-am avut cu cine sa-i las, stiam ca baba nu are timp. Dar trebuia sa ma duc sa-i duc pachet la inchisoare si sa scot alocatiile, ca nu mai aveam bani”, se scuza ea, asezindu-se obosita pe pat. Venitul lunar se limiteaza la cele doua alocatii ale copiilor si la ajutorul de la primarie, de doua milioane. “Ce bine ne era inainte, intrau in casa cam douazeci de milioane pe luna. Ovidiu lucra cu carte de munca, isi luase prenatal, dar continua la negru. Si aveam bani, eram impreuna, duminica faceam gratare si veneau frati si surori in vizita. Acum nu mai vine nimeni”, povesteste Gabriela, leganindu-si picioarele care nu ajung la podea.

S-au cunoscut cind Gabriela avea 13 ani. Ea statea cu parintii ei la un camin de nefamilisti in Metalurgie. El avea 25 de ani si lucra la o firma de instalatii sanitare, iar noaptea ca paznic. “Eu ieseam la scara cu copiii, iar el cind avea pauze mai statea cu noi. La inceput nu i-am dat atentie”. Ovidiu a scos-o in oras, la o cofetarie in Nicolina. “Cite un pic, am inceput sa ne indragostim”, continua ea incercind sa acopere vocile copiilor care se cearta de la un creion. Dupa sase luni a ramas insarcinata, lasindu-si soarta in voia Celui de Sus. “Si asa a vrut Domnu’, sa-mi dea un copil la 14 ani. Mama cind a aflat, m-a dus la spital, sa-mi faca intrerupere de sarcina, dar i-am zis sa se urce ea pe capra aia, ca eu nu ma urc”.

Familia vine la pachet cu inchisoarea

A terminat clasa a opta in iunie, si in iulie, la sapte luni, a nascut-o pe Sorina. Apoi s-au mutat la tara, in casa parinteasca a lui Ovidiu, mostenire pe care o imparte cu ceilalti zece frati ai lui. Dupa plecarea lor, parintii Gabrielei au depus plingere la politie impotriva lui. “S-a dus, dar politistii i-au zis sa stea cuminte ca nu pateste nimic si el a ramas cu gindul asta”. Si-au dorit si sa se casatoreasca, insa nu era posibil fara acordul parintilor inainte ca Gabriela sa aiba 16 ani.

La putin timp a ramas insarcinata cu al doilea copil. Mama ei a depus din nou plingere. “Cind eram insarcinata cu Sergiu in 9 luni, ne-a venit citatie acasa, sa ne prezentam la tribunal. Eu eram victima, iar el, sotul meu, era acuzatul”, povesteste Gabriela pe un ton voit ironic. S-au cununat, crezind ca scapa, insa pe 3 iunie 2007 cei de la Politie au venit acasa la ei si l-au ridicat. Era condamnat la doi ani de inchisoare, cu executie.

In cealalta parte a camerei, Sorina, plictisita de colorat, priveste cu interes un telefon de jucarie, incercind sa desluseasca de unde se porneste. Fratele ei mai mic devine si el dintr-o data interesat de ce face sora lui, dar ea il impinge hotarita. Sergiu se strimba catre Sorina, cu ochi severi, incercind cu puterea unui anisor sa-si incrunte sprincenele scurte. Sorina continua netulburata, privindu-l pe furis cum se indreapta spre un vraf de pliante. Dupa ce a examinat unul cu susul in jos, Sergiu a hotarit ca e de rupt. Dar pentru ca minutele ii aluneca pe foaia lucioasa, se multumeste doar sa-l mototoleasca si sa-l arunce in colt. E totusi plictisitor, chiar daca e colorat, asa ca se indreapta, leganindu-se de pe un picior pe altul, spre suzeta pe care a redescoperit-o pe pat. Gingureste multumit si se lasa in fund. “Au fost cei de la Protectia Copilului si m-au intrebat daca vreau sa-i dau. Dar, Doamne fereste, nici nu ma gindesc. Sint viata mea, nu regret nimic. Linga ei cresc si eu”, spune Gabriela privind in gol spatele baietelului.

A trimis cerere de gratiere la presedinte de trei ori si tot de atitea ori i-a fost refuzata. “As vrea ca domnul Basescu, sau mai bine sotia lui, sa traiasca o zi asa cum traiesc eu. Sa vada cum e sa fii singur”. Zimbeste amar, fara complicitate.

AMR 3 luni

“Mai e putin”, isi spune in inchisoare Ovidiu, tatal copiilor, gindindu-se la eliberarea lui din august. Sta intr-o camera lunga, cu alti 30 de detinuti, cu paturi pe trei etaje, o singura toaleta si cinci chiuvete. Isi cistiga libertatea incet, lucrind in fiecare zi ca maturator de strazi. La cinci zile lucrate, primeste una in minus la pedeapsa. Fata i se incrunta invadata de slabiciune si, stringind cu degetele tabacite masa saracacioasa, din furnir, spune mai mult pentru el: “Adica unuia din colegii mei i-au dat sapte ani pentru ca a omorit un om, iar mie imi da doi ca mi-am facut o familie?”. Cuvintele se izbesc de peretii camerei de interogatoriu, luminata slab de un neon, cu doua scaune si o masa ingramadite linga un perete. Imbracat intr-un tricou alb, care atirna pe corpul slabit si bronzat, Ovidiu se destinde incepind sa povesteasca zimbind ce tocmai a vorbit la telefon cu fiica lui. “Mi-a zis ca si-a prins o clamita in par”.

In aprilie a primit trei zile de eliberare conditionata, pentru buna purtare. Le-a petrecut acasa, alaturi de familia lui. “N-am dormit deloc, am stat si noptile sa-i privesc. Nu mai puteam de drag”. Spune ca n-a stiut ca e ilegal sa se indragosteasca de Gabriela cind ea era minora, el s-a gindit doar ca vrea o familie si ca o iubeste. Il apasa neputinta de a o ajuta, stie cit de greu ii e, insa, de aici, din Penitenciar, nu poate face nimic. “Sint in stare sa-mi intretin familia, trebuie doar sa fiu lasat. Gabrielei ii e tare greu, si totusi, n-am crezut ca se va descurca. Dar trece. Ies de aici, o sa ne facem o nunta frumoasa si apoi ne construim o casuta. Numai a noastra”. Priveste intr-un punct fix din podea si uita sa mai respire.

La citiva kilometri departare, pe colinele uitate ale Iasilor, linga o prapastie de pietre si un drum saracacios de tara, il asteapta familia lui. Trei suflete intr-o casa in care copilaria n-a murit, ci doar s-a impartit la trei.

Laura BABAN