Agentul 007 plonjînd în lumea lui Caragiale

Dacă pîn-acum în sala de vot, stăteau de strajă în spatele urnelor Albă ca Zăpada și cei șapte pitici, anul ăsta lucrurile în satul Slobozia s-au cam schimbat. Alegătorii au trebuit să-și caute inspirația într-o altă clădire, și nu în cea a grădiniței, cu care fuseseră învățați în satul Slobozia. Pesemne c-au crescut mari – s-au mutat la școală. Întreaga adunare, venită proaspăt de la slujba de duminică, stă îngrămădită pe trotuarul dintre poarta școlii și ușă. Rezemat într-un braț, ferit, stă un polițist. Transpirat, plictisit, pare să nu mai contenească și să termine de salutat alene oamenii care tot apar, ca ciupercile după ploaie.

După ce treci de pereții verzi, c-un aspect cartonat, ai școlii, dai într-un hol scurt. De-o parte și de alta, stau aliniate cumva într-o ordine abstractă tot felul de lucrări răzlețe ale elevilor, probabil de prin clasele primare. Una n-are cum să treacă neobservată – e-o farfurie, din care cad înspre tine niște bucățele de sfoară maro, care par niște rîme scoase din pămînt și priponite acolo, de dragul artei.

„Fetelor, fetelor – mai cu spor, mai cu spor!” se-aude, încă de la început un glas bărbătesc din sala de votare. Aliniați pe scaune, un bărbat și alte trei femei așteaptă să le-ntinzi buletinul, să semnezi și să-ți preiei ștampila și cele trei caiete în care stau înșirate numele potențialilor primari și-ale membrilor din consiliile locale și județene. Scos din lumea lui Caragiale, cetățeanul turmentat, aici parte din comisie, nu se mai oprește din vorbit. Atenționează doamnele care-l privesc nedumerite din dreapta lui la fiecare două-trei secunde și păstrează toată tevatura într-un ritm alert. El preia primul buletinul alegătorului, se uită la el cu superioritate, face gluma care vine la pachet cu scanarea și, strigînd în gura mare numărul cărții de identitate, îl pasează mai departe, orbit de importanța actului pe care-l săvîrșește. Are ochii înroșiți și veselia-i exagerată nu te lasă deloc să-l treci cu vederea. „Oho, aici m-aștept să fie numărul 007. Agentul 007, dacă mă-nțelegeți”, zice cu o seriozitate studiată și-i întinde buletinul bărbatului din fața lui, făcîndu-i din ochi.

În stînga celor trei cabine, stă o măsuță, îmbrăcată și ea de sărbătoare. E ornată c-un mileu și sprijină o vază mică, în care stau înfipți cîțiva trandafiri roșii, proaspăt smulși din vreo grădină. „Ăsta-i buletin european, de sînt atîtea nume pe el, doamnă”, se-aude dinafara cabinei de vot, vocea unui bărbat care povățuiește un alegător mai confuz. Se-nțelege apoi un „aaa…”, mulțumitor și lucrurile continuă să meargă în voia lor.
Printre oamenii îmbrăcați ca pentru o nuntă, stă pierdut în mijlocul sălii și-un băiețel. Nu pare să știe ce se petrece, dar zîmbește și se învîrte pe loc. O bătrînică, sprijinită-n baston, merge încetișor către sală. Are o broboadă căzînd într-o parte și mîna cealaltă fixată în șold. Se uită și-ntreabă „maică, cu cine să votez? Cu trandafirii?”.

În toată învălmășeala, buletinele de vot continuă să cadă în urne, unul după altul. Alegeri sînt, alegători la fel și, totuși .. singurul lucru lipsă pare să fie buletinul unui băiat confuz, cu care-a ieșit la aer puțin, fără să bage de seamă, cetățeanul turmentat din comisie, uitînd să-l dea mai departe doamnelor. Ei, „mai cu spor, mai cu spor” – poate data viitoare.