Șalvari, clătite și vin

Mă apucă groaza cînd mă gîndesc că trebuie să stau aproape zece ore în tren pe drumul din Iași spre Mangalia, iar apoi încă 20 de minute într-un autobuz înghesuit pînă în Vama Veche. Sîntem două fete și un băiat, fiecare cu o geantă în mînă sau cazul meu „special”, după cum avea să mi se spună în Vamă, în care tîrîi după mine un troler pe care-l puteam folosi pe post de cort. Coborîm din microbuz, începem să mergem, ne rătăcim de cîteva ori în care am străbătut de mai multe ori strada principală din Vamă și ajungem „La Mariana”.

Dacă-s claustrofobă și nu știu?

În cortul în care trebuia să încăpem trei persoane încape bine doar una singură și încep să mă gîndesc dacă nu cumva s-ar putea să sufăr de claustrofobie cînd tragem fermoarul și mă trezesc cu pînza cortului la 20 centimetri deasupra nasului. Încep să urlu, panicată, stîrnind hohote de rîs în cortul vecin. „Și, ai încercat să bei?”, m-a întrebat un tip cu ochii albaștri, încercînd să mă facă să nu mai comentez.

În prima seară din Vamă, înainte de a pleca pe plajă, am început să ne punem cîte două pulovere pe noi și măcar o geacă pe deasupra, pregătiți mai degrabă de sfîrșitul lumii decît de muzică și dans la Stuf. Pe drumul de 10 minute ne-am înscris într-omare de oameni, dar nu mergeau cei mai mulți pe plajă, ci stăteau la coadă la clătite, uitîndu-se la meniul afișat pe geam. „Ce să-mi iau, o Zgribulită sau o Ciobănească?”, îi spune o fată cu părul creț băiatului de lîngă ea, care se grăbea să scoată banii din portofel.

Mai știi unde ai adormit aseară?

Soarele a răsărit, iar dimineața m-a trezit mai degrabă zgomotul fermoarele de la corturilecare se deschideau. Mai obosiți, mai înfrigurați sau mai somnoroși, ne ducem în foișorul din spatele curții sau la terasa de la poartă. Deși e ora 13.00, pe plajă vezi aproape zece oameni care dorm dezveliți, unii dintre ei direct pe nisip. Nici ei nu știu dacă au un loc de cazare sau dacă aseară s-au distrat atît de mult încît au uitat unde au adormit. Razele soarelui te păcălesc că e destul de cald, dar vîntul îți aruncă nisip între ochi cu fiecare ocazie.

Stăm toți pe plajă „La Stuf”, cu cîte o sticlă de vin alb în față. Din cînd în cînd, cîte o fată sau un băiat îmbrăcat în șalvari cu turul pînă la călcîie și cu părul prins în coc, se plimbă alene. Sîntem bine înfipțiși înfofoliți pe nisipul rece, care nu contenește să îți intre în teniși, în timp ce în spatele nostru un grup de șapte persoane dă din mîini, se învîrte și țipă în jurul unui stîlp cu un bec aprins în vîrf, ce se vede de pe toată plaja.

În față la „Expirat”, oamenii și-au așezat scaunele în jurul unui butoi care scuipă flăcări. S-au strîns în cerc, foarte aproape unii de ceilalți; seamănă cu niște pinguini care încearcă să se încălzească. Abia la ora 1 plaja se aglomerează, cînd ne ridicăm și ne ducem la cea mai apropiată șotărie după un pahar de cozonac.

***

Fermoarele corturilor sînt trase și ne urăm noapte bună. Sîntem destul de departe de plajă, nu auzim veselia celor care au venit să de distreze. Frigul ne face să adormim instant, iar noaptea trece mai repede decît ne-am fi dorit. E dimineață, ora 10.Peste două ore ne întoarcem acasă.

de Andreea CIBOTARIU