Petrecere nemțească de doi lei românești

Clopotele de la Catedrala Mitro­po­litană acoperă cu ușurință melodiile anilor ’80 de la standul cu ciocolată, iar oamenii par a face naveta între zo­na Ștefan cel Mare și esplanada din fața Palatului Culturii, unde are loc așa zisul OctoberFEST. Cu gîndul la me­sele lungi de lemn, unde încap pes­te 30 de oameni, cu nasul adulmecînd parcă crenwurștiul alb, am vrut să-mi petrec o seară ploioasă în atmosfera han­gițelor bavareze, cu decolteu și bra­­țe puternice.

Și deja îmi imaginam halbele de cîte un litru cum trosnesc, iar berea cum curge nesimțit printre muzicanți. Dar uite tot așa am ajuns în fața unui bîlci desfășurat la adăpostul unui cort. Cu stîlpii de susținere îmbrăcați în bu­căți de brazi, am crezut că mă aflu la ca­pătul unei petreceri făcute cu ocazia pomenii porcului. Hangițele de la în­tîm­pinare au fost înlocuite cu niște clovni înfrigurați care se perindau de colo-colo și cu niște paznici mult prea plictisiți.

O chinezăreală tipic românească

„Hai să bem și noi o bere, să ne mai încălzim”, îi spune un puștan prie­tenului său, cu părul pe jumătate blond. Se prind de gecile de piele și în­cearcă să treacă de ba­loanele în formă de animale ale clov­nului. În cort gă­sești orice nație de oameni. Un grup de pensionari se uită cu jind la caserola unde în urmă cu cinci minute au fost micii, două doam­ne își așteaptă soții plecați după bere, glumind despre bă­trî­nul din fața lor, iar cele mai dese sînt grupurile de ti­neri cu chef de bău­t­ură și distracție.

Gașca lui Florin

„Bine ați venit la prima ediție de Octoooooberfest”, strigă în gura mare, prezentatorul de pe scenă, și deodată îl auzi pe Florin de la Hi-Q, de pe vremea cînd era fericit  pentru că „știu că sînt iubit”. Mamele își ridică copilașii chinuiți în brațe, iar berile se ciocnesc în timp ce proprietarii țopăie.

Din pă­ca­te, nici următoarele piese nu au amintit de șarmul festivalului de­ja cunoscut, în schimb, bonusul a venit în momentul în care s-a auzit așa zi­sul imn al OctoberFEST-ului ie­șean: o melodie în rusă, parcă, dar cu un re­fren italian. De­loc înțeleaptă alege­rea.

Paharele de bere nu aduc deloc cu halbele de sticlă și nici vorbă de vreo bere nemțească, a curs numai Ursus, și ăla cu jumate spumă. Și chit că nu aș fi avut bani de niște mezeluri bavareze (din acelea care sînt în reclamele la teleshopping), dar tare mi-ar fi plăcut să văd cum sfîrîie cîțiva crenwurști albi autentici. Din păcate, a trebuit să mă mulțumesc cu aceiași mici, aceleași fleici vulgare care se pîrlesc pe grătarele unsuroase.

„Cine are carouri pe el să vină în­coace, ca să primească o bere de la noi”, se aude de la microfon. Îmi dau seama că am cămașă cu pătrățele pe mine, însă îmi trag geaca mai tare, n-aș fi vrut să mi se mai fure berea din mînă de minorii care se uitau lacom la masa cu zece pahare pline.

Petrecere nu zic că n-a fost, dar de­geaba se mai cheamă în acest fel cînd singurele șorțuri pe care le vezi sînt cele ale femeilor care stau la făcut vată pe băț. Știți pentru ce mai sînt re­cu­nocuți nemții?

Pentru curățenia lor excesivă, ei bine românii nu vor fi de­loc recunos­cuți pen­tru asta. Și, ca să nu fiu rău, sin­gurul element care aduce cît de cît cu spa­țiul german este vaca mov care stă în parcare.

George GURESCU