Bucătărie și distracție

1001 de măști Niciun comentariu la Bucătărie și distracție 7
Bucătărie și distracție

Vineri, 9 mai, parcul din cam­pu­­sul Titu Maiorescu s-a umplut de stu­denți veniți să asiste și să-și sus­ți­nă colegii la concursul ,,Studchef” din cadrul festivalului ,,Festudis Iași”. Odată ce mesele au fost pre­gă­tite, ingredientele aduse și puse în po­ziție, muzica dată la maxim și par­ticipanții gata să-și etaleze cu­noș­tin­țele în materie de gătit, concursul poa­te să înceapă. Îmbrăcați cît mai le­jer, în pantaloni scurți, tricouri largi, ochelari de soare și cu pălării pe cap, concurenții așteaptă legănîndu-se pe ritmul muzicii să se dea startul con­cursului.

,,Concurenți, haideți pe scenă, a­dică la mese!”, strigă cineva peste mu­zica puternică și un val de oameni se îndreaptă către ,,bucătăria im­pro­vizată” țipînd și bătînd din palme vi­zibil entuziasmați. Juriul se află pe po­ziții în timp ce voluntarii aleargă din­tr-o parte în alta cărînd sticle de suc și de apă. La startul oficial al con­cursului, grupurile de susținători de pe margine dansează și savurează în­gheţată. ,,Cine crezi că o să cîș­ti­ge?’’, își întreabă o fată colega care ține în mână o foaie pe care scrie cu litere mari de tipar ,,Radu’’.

Prima probă la care sunt supuși par­ticipanții s-a lăsat cu lacrimi și la propriu și la figurat. Aceștia au pri­mit o foaie de hîrtie și un pix. ,,A­cum dăm extemporal la mirodenii”, spu­ne moderatorul și stîrnește hoho­te­le de râs ale celor din jur. Fiecare par­ti­­cipant își încearcă norocul și nasul în paharele cu condimente de tot fe­lul. Toate le cam dau bătăi de cap bu­că­tarilor de ocazie care notează cum pot pe foile albe ce cred ei că se află în paharele magice. ,,Să scrieți to­tuși mai frumos, ca să înțelegem și noi ce vreți să spuneți’’ atrage atenția u­nul din membrii juriului privind nedu­me­rit la foaia de hîrtie pe care i-a în­mînat-o unul din participanți.

La proba a doua, concurenții la ti­­tlul pentru ,,cel mai bun student bu­cătar” trebuie să curețe ardei gras ro­șu. Cuțitele lor crestează legumele cu pricina cu atît de mare viteză încît pe fața celor din public se poate citi în­grijorarea pentru degetele și ochii pri­etenilor lor. ,,Ar trebui să sunăm de pe acum la 112?”, spune mo­de­ra­­torul concursului în microfon și se a­ud rîsetele publicului în întreg par­cul. Cu toate acestea toți par­ti­ci­pan­ții trec cu brio de proba aceasta, iar fi­nalul concursului le propune pre­p­a­rarea salatei perfecte folosindu-se de legume proaspete – roșii, varză și ar­dei asezonate cu mirodeniile și con­dimentele care le-au dat atîtea bă­tăi de cap la prima probă. Spre finalul con­cursului soarele a început ușor-u­șor să dispară de pe cer, par­ti­ci­pan­ții s-au șters ușor de șorțurile de bu­cătari și s-au îndrepatat spre masa ju­riului. Cînd piesa ,,We are de champions” se auzea în boxe, echipa de vo­luntari a în­ceput să împartă pun­gu­țe de bom­boane par­ti­ci­pan­ți­lor și sus­ți­nă­to­ri­lor acestora. În scurt timp toată lu­mea din parc a început să fre­do­ne­ze melodia în timp ce se le­gă­nau ușor ți­nîndu-se de mîini.

de Andreea CIOBANU

Autor:

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top