Incubatorul de mutanți înaripați

„Daʼ ce le-ai făcut, jupîne de-s așa jumulite? Zici că-s dezbrăcate”, chicotește un bărbat cu părul grizonat, bine ascuns sub o șepcuță pleoștită. Îl vezi cum se-ndreaptă, vioi, spre cuștile metalice în care se îngrămădesc zecile de găini și-i mai întoarce cîte-o privire bănui­toare lui nea Mirel, care-și fumează liniștit ți­gara. „Nu mă ocup eu de asta, bo­ie­rule. Eu le dau doar de mîncare, în rest, știu ele”, îi întoarce el vorba bărbatului, printre rotocoale subțiri de fum. În jurul lor, totul e o for­fo­tă continuă în care cifrele zboară prin aer, întoarse de vîntul care bate cu violență, în toate direcțiile și care ridică, la cîțiva centimetri de sol, pene albe sau cafenii într-un balet stîngaci, nemaijucat vreodată.

„Multă muncă cu-naripatele as­tea. Acu-s mari, da’ să vedeți, că după sărbători vin cu puișori”, dă să zică nea Mirel, care-i venit la pia­ța din Tătărași, „dintr-un sat de-aici, de aproape, Breazu”, cu nevastă și fată, amîndouă gata să-l ajute în caz c-ar avea prea multe comenzi și-a-faceri ce trebuie neapărat înche­ia­te. „Se fac acușa 4, 4-5 ani de cînd vin aici duminica”,vorbește acesta cu mare emfază despre bișnița cu gă­ini. Intervine cu observații tehnice despre incubatoarele pe care le are a­casă și care te fac să te gîndești la casa sa ca la un soi de fabrică uria­șă din care puii ies pe bandă rulantă. Povestește că stă în fiecare zi pe lîn­gă ele, „nu cu mătura și fărașul”, dar cu mare grijă să nu se murdărească c-altfel „e jale cu alea albe, negre se fac; din cap pînă la gheare. Și cine ți le mai ia atunci?”. Lîngă el, soția dă din cap a înțelegere, aranjîndu-și mai bine baticul pe cap și privind înciu­da­tă spre cer. În spatele lor, mai mul­te lăzi de plastic sînt stivuite neglijent unele peste altele, scoțînd la iveală cîte-un ochi speriat de găină și-un cotcodăcit scurt, aproape mut. Mîn­dru și c-un aer secretos, bărbatul își scoate telefonul din buzunar, arătîn­du-mi o poză cu o găină neagră care, cu siguranță, are ea ceva deosebit. „Aici n-am adus, dar am acasă gă­ini de expoziție, din astea mari tare. 7 lei e oul”.

Îmbrăcat într-un palton de culoare neagră, un bărbat trecut de pri­ma tinerețe se uită cu vădită aten­ție spre țarcurile mobile burdușite cu găini de toate soiurile și-ncojurate de hamsteri și acvarii cu peș­ti­șori colorați. Îl ochește cu ușurință pe nea Mirel și pe găinile lui și-l prinde pe după gît, încercînd să-l convingă să încheie o afacere. „Șe­fu­le, cît ceri pe cap? Vreau să-ți fac o comandă babană pentru ziua de Paște. Mai multe bucăți și livrate unde-ți zic eu”. Ocupați cu stabili­rea detaliilor pentru comandă, se-nde­păr­tează cîțiva metri de toată suflarea înaripatelor. „Găinile sînt niș­te pui mutanți fricoși. Nu-mi plac deloc”, spune un copil la vreo șap­te ani către tatăl său, după ce s-a hol­bat vreo 10-15 minute la găini­le lui nea Mirel.