Încălzire la grătar

În fața Palatului Culturii, at­mos­fera era marțea trecută tipică chef­liilor, cu bere și muzică populară sau house. Pe micii afumați curgea muș­ta­rul, iar lîn­gă statuia lui Ștefan cel Ma­re cîn­­ta o manea de la un telefon al unuia dintre cei doi băieți parcă trași la xe­rox. Amîndoi aveau doar bretonul dat cu gel, iar gecile de pie­le neagră erau în ton cu fruntea lor lucioasă.

Pasiune pentru meserie

Sub umbrelele Timi­șo­reana stă­teau toropite de căldură fe­mei cor­po­len­te cu fuste înflorate și strident colorate, însoțite de-ai lor plozi sau de cîte-un bărbat mustăcios și cu în­ce­put de chelie. Fumul grătarelor care sfî­rî­­iau se ridica pes­te cei cîțiva oa­meni, în­vă­luindu-i în miros de mici.

În spate era ecranul mare în care vor apărea Rodion Cămătaru, Ni­co­lae Cămă­ta­ru, Belodedici, Câr­țu sau Ba­laci. Aceștia făceau pe vremuri parte din „echipa de patină a fotba­lului rom’nesc”, cum a numit-o un fan în timpul conferinței de pre­să, prea beat să poată pronunța „pla­ti­nă”, era și el scăldat ca și ce­tă­țea­nul turmentat în valuri albastre de fum.

În mijlocul parcului din fața Pa­latului, printre grătare și dozatoa­re, se afla cortul mare. În fața ziariștilor dinăun­tru erau întinși, ca rufele la us­cat, cei din generația de „patină”, care urmau să joace a doua zi împotriva suporteri­lor, pierduți în public, aciu­ați la mese cu berea din partea cortului. Între ju­că­to­rii bătrîni și albiți de cî­te finale Cham­pions League au văzut era cupa noastră, cea neaoșă, a Ro­mâ­niei. Cu agendele deschise și cu legitimațiile de gît jurnaliști îi pozau pe fotbaliștii care nu au mai călcat, da­că nu au lucrat ca an­trenori între timp, de cîțiva ani pe gazonul unui teren de fotbal.

În primul rînd, la una din mesele presei, era un freelancer care îi învăța pe doi novice de lîngă el „cum să tră­iești din conferințe și simpozioane”. Le-a explicat: „Dimineața. Iei ziarul. Te uiți la evenimente. Cauți programul lor sau mergi la fața locului și te uiți unde scrie masă festivă sau cocktail. Și la ora cu pricina ai plecat aco­lo. Păi tre’ să vă învăț eu? Nu vedeți că salariile sînt mici?”.

În timpul întrunirii pancartele pe ca­re erau desenate doze de bere cu ima­ginile bătrînilor fotbaliști erau da­te jos de vînt și toți cei de la mese rîdeau înfundat în timp ce un cameraman de la o televiziune națională chicotește: „da­­că nu au rezerve, ăștia cad mai ce­va ca pancartele”.

Victor ILIE