În menghina căsniciei

Albul e pentru îngeri și mirese. Stau împreună cu viitorul soț si trebuie sa aleg dintre zeci de rochii cu mărgeluțe sau fără, dantelă, voal, corset, flori sau un pom de Crăciun, toate însă cu crinolina clasică, imensă. „Tot nu înteleg de ce ai nevoie de rochie de mireasă”, îmi zice logodnicul după 10 minute, amețit de numărul mare de modele.

În fața zecilor de umerașe, întrebarea lui aproape părea să aibă sens. „Dar ce-ai vrea să poarte? Costum?”, îi răspunde vînzătoarea cu ochii mijiți de uimire și totodată haz. Varianta care ar include „o rochie normală, albă” nu este pe placul femeii, care ripostează din nou cu vocea de mamă mustrătoare: „Și dacă vine și o invitată tot cu rochie de-aia? Trebuie să se cunoască că mireasa e numai una!”.

Mulțumită că femeia între două vîrste apară cauza mireselor din lume și că nu trebuie să fac eu asta, încep să îmi trec mîinile printre modele. Studiez florile din mărgele, paiete și alte zorzoane, zîmbind la gîndul că nu ar avea nici o șansă în fața rudelor „vesele” și dornice de bătute și alte dansuri populare.

Proba de foc

„S-au purtat rochiile mai încărcate anul asta. Dar trebuie să apară în ianuarie colecția nouă”, îmi zice cu entuziasm. Îi explic că nunta e în februarie și că nu o pot lăsa pe ultima sută de metri. „Doamnă, eu sînt o mireasă anxioasă”, îi mărturisesc ca în cazul unei sedințe cu anonimi. Îmi dă un catalog prin care să mă uit și mă îndeamnă să aleg un model totuși și să-l probez, căci micile detalii „se pot modifica la comandă”. Amîndurora ne-a părut rău pentru rochia prinsă sub sîni, cu mîneci vaporoase din voal, care m-ar fi făcut să par o Julieta veritabilă dacă nu ar fi fost cu 4 mărimi mai mari.

Ajunsă pînă la urmă în cabina de probă, mă încurc în cercuri și jupoane și mă împiedic de două ori de papucii albi lăsați acolo de probă, pînă vine angajata bucuroasă să mă ajute, (doar-doar i-om face vînzare). Ce-a urmat mi-a adus aminte de scena din „Pe aripile vîntului”, cînd săraca Scarlet se ținea de pat și servitoarea trăgea de șnururile corsetului. „Încă un pic mai trebuie să strîng, ca să încheiem și fermoarul”, zice vînzătoarea insistînd că a ales mărimea potrivită. Cu fața îmbujorată, șuvițele ciufulite și coastele încleștate nu fac decît să stîrnesc amuzamentul viitorului meu soț, atît de bucuros că după probatul rochiei urmează căutarea jartierei.

Gianina PETRUCĂ