Bîrfe pe marginea Kung Fu-ului

„Samuraiul cu numărul cinci să-mi aducă vie caracatița. Fii atent că și so­sia ta vine după octopod, fentează-l, stu­diază-i mișcările, privirea și re­ac­ți­i­le lui, nu-l lăsa să o ducă în regatul lui!”, se auzi dintr-un colț al sălii vocea în­țe­leptului. Era rece și amenințătoare, par­că arunca săgeți direct către țintă. Deodată, Iuliu ca un fulger se repede că­tre animalul din fața sa, urmat imediat de către Vulpe, clona sa infide­lă, care încă își măsoară maestrul. Ca­ra­catița, speriată de cei doi luptători, se retrage în mare grabă către balonul său de apă de unde o vor scoate miercurea viitoare o altă pereche de lup­tă­tori.

Așezați precum piesele de la domino, viitorii stăpîni ai cunoașterii artelor marțiale își încălzesc spiritul și fizicul pe o scară de plastic, care la primul pas executat greșit își schimbă traiectoria. Pentru Ovidiu, iubitorul de muzică, pri­­mii pași s-au dovedit a face parte din miș­cările de dans pe care le execută ha­otic prin casă. Lîngă mine Alex, tipul stu­dentului naiv de anul întîi care vrea să dea pe spate și o puștoică de 13 ani, se chinuie să priceapă cum ar trebui să treacă sărind prin fiecare căsuță fără să atingă marginea scării, ar fi prea ru­și­nos pentru el în mijlocul atîtor fete co­chete și trecute de vîrsta ado­les­cen­ței.

Cătălina se descurcă excelent la mer­­sul în zig-zag. Trece de trei ori și în­că mai vrea în timp ce alții se codesc unii după alții, și tot zic celui din urmă: „Hai, că tu urmezi!”. Pe la mijlocul mul­țimii, sfaturile îndrumătorului Flo­rin nu mai străbat. Sînt întrecute de hli­zeala continuă a trei fete, studente în anul al doilea, dar mai gălăgioase decît piticii din grupa mică. Elena impune au­toritate printr-un semn tribal imprimat deasupra ochilor de forma unei dungi neagre, simetrice și perfect egale cu cealaltă. Diana, tipa din mijloc, a­dop­­tă poziția cocoșului umflat în pene și aștepta să o doboare pe Cristina cu un joc de glezne doar de ea știut. Dar nu reușește deoarece ciocolata de di­mi­nea­ță a fetei cu părul auriu îi dă suficientă for­ță încît să o aducă pe lup­tă­toa­re la gîn­duri pașnice, străine de orice lup­tă.

„Poziția frontală trebuie adoptată cînd atacatorul se află în imediata apro­piere. Nu mergi pe stradă mereu cu băr­bia ascunsă după umăr și nici cu pumnii ridicați la nivelul feței”, ne îndrumă prietenos inițiatorul cursului de autoa­pă­ra­re, un tip mult prea calm pentru socie­tatea de azi. Ne propune pentru ora vii­toare un alt joc, dar sper că nu cel de la prima ședință, cu „mă numesc Iustina și îmi place ciocolata. El este Alex și îi place tenisul de masă, alături este Iulian căruia îi place geometria. Lîngă el este așezată Livia, care adoră mersul pe bicicletă și care este urmată de Elena, devoratoarea de portocale, pe care o prece­dează Cristina amatoarea dansurilor populare, urmată de…”

Iulia CIUHU