Actor numai miercuri

Degeaba invat cursurile de la facultate daca nimeni nu imi explica ce trebuie sa fac pentru a reusi, de exemplu, sa string fonduri pentru o campanie umanitara. Solutia a venit de la asociatia “Bethany”. Initial, am crezut ca rolul meu era simplu. Nu trebuia decit sa interpretez niste personaje ca: director, angajator, mama, prietena sau sora cu niste replici inventate pe loc. Dar acest schimb de roluri nu semana cu “mima” pe care o jucam in copilarie.

La centrul de plasament “Ion Holban” din cartierul Nicolina am simtit pe pielea mea cit de greu este   sa-ti joci propria viata. In jurul unei mese erau cam zece tineri care ascultau ce le zicea Paula, cea care se ocupa de trainingul despre integrarea in societate si formare profesionala a tinerilor de peste 18 ani din centrele de plasament.

Si Oscarul pentru cea mai buna interpretare…

Dupa ce le-a predat partea  teoretica, am intrat eu cu prietena mea in scena. “Floare la ureche, ce trebuie sa fac? doar nu trebuia sa joc pentru premiile Oscar”, imi ziceam in sinea mea. Noi trebuia sa le aratam cum sa ne pastram calmul in situatii limita. Imi aduceam aminte de cum ma certa mama, cind aveam zece ani, insa mi-e greu sa-i vad pe cei din fata mea, multi de aceeasi virsta cu mine, ca pe niste copii.

Colega mea ma certa, eu ma aparam, ea ma jignea, eu trebuia sa fiu calma: “Te rog, nu tipa la mine!”, “Promit ca nu se va mai intimpla” sau “Intelege ca nu-i vina mea, m-a durut capul. Am uitat sa ma duc sa duc gunoiul”.

Jocul de replici dintre noi a fost mult mai dificil decit as fi crezut. De ce tipa la mine? Nu-si dadea seama ca am gresit o singura data? Ar fi putut sa aiba rabdare cind vorbea cu mine. Scopul scenetei: “spectatorii” trebuiau sa invete cum sa se comporte fara sa isi piarda cumpatul.

Mi-am terminat rolul si sa ma indreptam, emotionata, sa beau un pahar cu apa. In trecere, m-am uitat in sala si atunci mi-am dat seama de efectul pe care jocul de rol l-a avut asupra lor.

La final am realizat ca ceea ce vedeam eu ca fiind normal si “firesc” a devenit pentru unii o lectie ce trebuia invatata saptaminal.

Alexandra NICORICI