Victoria, într-o ureche

„Filmele românești se aud prost pe orice instalație deoarece pro­du­c­ătorii noștri fac filmul în țară și sunetul îl fac în afară cu teh­no­lo­gia cea mai avansată”, re­cu­noaș­­te Constantin Hurjui, a­d­mi­­ni­stra­­torul cinematografului Vic­to­ria, în timp ce urcăm pînă la etajul I pe niște scări strîmte, înguste și a­co­perite cu preșuri din cordele. „Noi, românii avem o mare problemă cu sunetul de pe filme. Gî­gî­itul gîștii de undeva din fundul curții se aude mai puternic decît di­alogul din fața camerei.”

Apoi îmi povestește cu mîndrie cum Cristi Puiu, deși este cu­noscut ca fiind un „veșnic ne­mu­lțumit” și „cel mai cîrcotaș din­­tre toți regizorii”, l-a felicitat pen­­­­tru sunet cu ocazia unui festival o­rganizat la Victoria. „Mi-a spus că doar la Cannes a mai avut su­net și pe hol, cu atmosferă și tot ce trebuie”.

Pereții biroului său sînt a­co­pe­riți de afișele filmelor ro­mâ­nești ce au rulat în ultimii ani în ci­ne­ma­to­graf, iar o parte din ele au și au­to­graful regizorului. „I­ni­ți­al in­sta­lația de sunet era un Pra­ci­ton cu lămpi, care este încă func­­țional, însă nu se mai foloșeste. Se mai lu­c­rează cu o astfel de in­sta­lație la Republica și, chiar dacă e mai ve­che, scoate sunetul mai cu­rat de­cît echipamentele electroni­ce. O­pe­ratorii vechi pe care i-am a­vut și pe care nu îi pot acuza de ne­pri­ce­pere ci de un oarece sen­ti­men­ta­lism au folosit instalația pe lămpi”, continuă Constantin Hur­jui și a­jun­gem în camera de proiecție.

Îmi mărturisește apoi că „în ur­mă cu un an a venit o echipă și am discutat posibilitatea de a mon­ta echipament 3D și am primit pro­­mi­­siunea că va intra în prima tran­­șă de modernizări”.

Tavanul scund și aparatele de pro­iecție mari și verzi te fac să te simți prins ca într-o capcană. „Sînt ceho-slovace, aduse de di­na­inte de ’89 și sunt cele mai robuste din Europa, cred. Între timp au a­părut echipamente mai performante, însă acestea sunt teribil de fiabile”, îmi spune.

Între timp, nea Petrică, pro­iec­­ționistul, ne întîmpină la scări. „Te mai doare urechea? Mergi, mă, la medic, că ai să te trezești cu cine știe ce prostie. Parcă ești o ba­bă din aia că nu te duci la doctor dacă nu ai bani. Și ce dacă nu ai bani? Du-te așa!”, îl dăscălește Hurjui. Îl lăsăm pe nea Petrică, mî­rîind ceva în urma noastră pe sub musteața neagră, cu fesul tras pe ochi și coborîm pe treptele în­ne­grite de timp.< Andrei MIHAI