Ursii panda ai unui saxofonist

Daca ai venit prea devreme, te-au rugat frumos sa te intorci cu spatele si sa astepti citeva minute. Pina cind lumina din sala se stinge si ii ia locul una rosie, difuza, care iti sterge orice cuta si te lasa cu zimbetul pe buze, in fata a doua corpuri profilate sub un cearsaf alb. “Spectacol imaginar” de Matei Visniec s-a jucat descult si senzual. Ea, o bruneta cu miini subtiri; el, un tinar ametit, indragostit, saxofonist.

Cu chef de Bacovia

S-au trezit in acelasi pat, imbracati sumar, intrebindu-se cum si unde s-au cunoscut. “Am facut dragoste?”; “Ai cumva un fier de calcat?”; “Unde-i desteptatorul”; “Unde ne-am intilnit?”. De parca o noapte ar sterge fiece constiinta de sine. S-au iubit, dar au uitat cum se face. I-a recitat din Bacovia, desi nu ii stia versurile. De doua lucruri e sigur, ca ii plac ursii panda si ca vrea numarul ei de telefon, pentru ca “are chef sa o cunoasca”.

In sala nu se aude nici un sunet. Nici o smiorcaiala, nici un fosnet, nici o soapta. Spectatorul le urmareste jocul cu atentia unui orb care traverseaza strada fara insotitor. Nu ride decit atunci cind este facut “musca pisaloaga”, dar si atunci, retinut si fericit ca a fost bagat in seama. Replica lui e la final, atunci cind trei minute de aplauze i se par prea scurte pentru o iubire in noua acte. In rest, doar intrebarile si muzica actorilor.

Celelalte nopti

“De cite nopti ai nevoie ca sa ma cunosti?”, “De noua nopti”. Si cele citeva dansuri ale unei femei sigure pe sine, imbracata in rochie alba, diafana, sau in colanti negri si maiou, il innebunesc pe tinarul saxofonist. Fie Marylin Manson, fie un tango ametitor, amanta-dansatoare transforma camera cu un singur pat al iubitului intr-o scena fara cortine. Inlantuiti in miscare, cei doi nu fac loc pentru comentarii sau priviri strimbe. Este jocul lor, iar spectatorul este un simplu decor. O ora de iubire si dans.

Daca in prima noapte intrebarile nu mai conteneau, celelalte noua se transforma in jocuri ale unui cuplu abia format. “Spune “a” ca si cum mi-ai spune ca ma iubesti”, “Spune “a” ca si cum n-ai sa ma uiti niciodata”, “Spune “a” ca si cum  mi-ai spune “ramii”” si vocala se stinge intr-o cadere lina. In alta noapte, indragostitii isi urmaresc vecinii. Cel de sus bea lapte si se uita la o “emisiune debila”, cu desene animate, iar domnisoara Varga cauta un mar si se uita la acelasi program. In ultima noapte, se casatoresc. “Acum, acum”, si bagajul rosu cu hainele de nunta  este scos de sub pat cu repeziciunea unui “Da” hotarit. O casatorie fara martori, dar cu multe flori. Din partea publicului.

Lina VDOVII