Acasă, la distanţă de un bliţ

Prima dată cînd a pus mîna pe-un aparat foto era în clasa a IX-a și tocmai intrase la liceu. Era un aparat mic, chi­nezesc, cu care Vasile Iacob s-a îm­pri­­etenit repede și de care nu s-a putut des­părți o vreme. Evoluția ma­și­nă­ri­ilor care i-au trecut prin mînă s-a pro­dus treptat. În 2000, cînd a terminat li­ceul, și-a luat un al doilea aparat, pu­țin mai complex decît primul, dar a­bia prin 2008 a început să folosească un DSLR și să facă poze „responsabil”.

Cînd a început Facultatea de Con­strucții, Vasile și-a transformat pa­si­u­­nea în meserie și-a început, îm­pre­u­nă cu un prieten, să participe și să facă fo­tografii pe film la tot felul de e­ve­ni­men­­te, astfel că după un timp in­ves­ti­ția în aparatură foto-video i s-a întors de cîteva ori. După ce-a terminat mas­terul și mai apoi doctoratul, a predat timp de șapte ani la Facultatea de Con­strucții, dar cînd a simțit că nu-și mai găsește locul acolo a început să lu­creze la Arcadis, o companie de pro­iec­tare, consultanță și inginerie. În 2013 s-a înscris la un curs de foto­gra­fie organizat la Casa de Cultură „Mi­hai Ursachi” și tot atunci a devenit și membru al Clubului de Fotografie. Spre sfîrșitul anului 2013, deși intra­se în Club de puțin timp, Vasile a avut pri­ma expoziție personală pe care a nu­mit-o „Călător prin sentimente”.

Acela a fost momentul care l-a de­terminat să-și promită că anual va a­vea cîte-o expoziție proprie, unde-și va strînge la un loc imaginile și le va da spre vizionare și altora. Astfel, timp de cinci ani consecutiv, Vasile a expus po­ze din călătoriile sale de prin țară, dar și din Munții Dolomiți, Italia, sau din Doha, Qatar, unde a locuit timp de un an, fiind coordonatorul unui pro­iect. Expozițiile au purtat numele de „Jurnal de călătorie”, pentru că, spune el, cele mai multe dintre poze s-au năs­cut din îmbinarea utilului cu plă­cu­tul și-au fost făcute fie în timpul va­can­țe­lor, fie în frînturile de timp prinse în­tre activitățile de zi cu zi. Dintre cele cinci expoziții de pînă acum cel mai a­proape de suflet îi este ultima, „A­ca­să”. Ideea i-a venit într-o seară, în timp ce discuta cu o prietenă despre sensul cuvîntului „acasă”. Atunci i-a trecut prin cap să dea o definiție proprie ter­menului printr-o colecție de imagini din locuri care i-au folosit drept pă­va­ză de-a lungul timpului.

În 2015, un designer din New York, care s-a ocupat de îm­bră­că­min­tea pentru filmul Man in Black și de cî­teva dintre ținutele cîntăreței Beyon­ce, i-a trimis un email prin care îi ce­rea acordul de a folosi o poză de-a sa în cartea pe care urma să o lanseze. „Fap­tul că numele tău a apărut într-o carte de genul acesta e cea mai mare mul­țumire”, spune Vasile, în timp ce răsfoiește revista cu pagini lucioase în căutarea imaginii sale. Mulți i-au zis că îl regăsesc în foto­grafiile pe care le face, dar pentru Va­sile fotografia e ceva mult mai simplu de atît – e simpla bucurie de a te ur­ca în mașină, într-o zi însorită, și de a te a­vînta pe dealuri, cu aparatul foto în bra­țe și cu un hamac în portbagaj.

Fotografie deschidere: Cătălina Neculau
Cîteva dintre fotografiile făcute de Vasile Iacob: