Trei decenii pe urma Sfintei
1001 de chipuri 19 octombrie 2012 Niciun comentariu la Trei decenii pe urma Sfintei 0Strada Mitropoliei e mai plină ca niciodată. De oameni cu sacoșele după ei, de miros de busuioc sau de ceară scursă de la lumînările abia aprinse. În fața catedralei e forfotă, iar pe bănci stau și cîte cinci oameni care abia se cunosc și își împart bucățele de anafură sau hîrtii pentru pomelnice.
Pe o bancă își trage sufletul tanti Mariana, care ține în mînă o lumînare abia stinsă, iar cu cealaltă își ascunde protector sacoșa cu pături și haine. Vorbește greu, însă pronunță cuvintele cît de clar poate, repetînd atunci cînd este cazul. Din naștere s-a născut cu boala numită popular „bot de lup și buză de iepure”, pe care a încercat să o corecteze prin intermediul operațiilor. Spune că poate de acolo i se trage harul, însă preferă să creadă că atunci lumea avea mai multă grijă de suflet. În Iași nu se mai simte ca un pelerin sau ca un vizitator pentru că face asta de 30 ani. Cei peste 600 de kilometri de la Reșița la Iași îi știe pe de rost și cu greu își amintește că a lipsit un singur an de la sărbătoarea Sfintei Parascheva. Însă nu o vede ca pe o absență, pentru că a fost la Ierusalim, pe „Pămînt Sfînt”. Tanti Mariana spune că e mulțumită că a venit și anul acesta, iar faptul că a stat doar două ore la rînd o vede ca pe o binecuvîntare din partea Cuvioasei. „În alți ani mă puneam de dimineață la rînd și a doua zi ajungeam. Atunci parcă nu mai simțeam nici frigul și nici oboseala. E dumnezeiesc să treci prin asta”, rostește convingător femeia trecută de 50 de ani.
Mitropolia din Iași nu este singurul loc în care se închină, însă aici vine an de an pentru că așa i-a promis Sfintei Parascheva. „Cînd era mică, fata mea se îmbolnăvea în fiecare lună. De atunci, mi-am zis că voi veni în fiecare an”, îmi spune accentuînd fiecare cuvînt. Tanti Mariana era atît de familiarizată cu pelerinajele făcute în capitala Moldovei, încît aici se simțea acasă. „Cunoscusem o măicuță care stătea cîteva străzi mai încolo și care în fiecare an mă primea la ea peste noapte. De cînd a murit ea m-am obișnuit și cu scaunele din gară și cu băncile de aici, mai ascultăm o slujbă, mai stăm de vorbă.”
De minunile făcute de Sfîntă vorbește mai cu însuflețire pentru că a văzut și i s-au povestit multe. I-au spus călugării că acum cîțiva ani, după procesiunea sfintelor moaște au observat cum Cuvioasa Parascheva avea lacrimi în ochi. „Pe vremea aceea reușeam să o atingem,însă lumea începuse să rupă bucăți din sfintele moaște, atît de mult își doreau vindecare”, spune în timp ce își freacă palmele de frig. Deși mai sînt trei ore pînă pleacă trenul spre Reșița, femeia nu se teme nici de frig și nici de ploaie. „Altfel trece timpul cînd simți că tocmai ai primit o binecuvîntare.”
Mădălina OLARIU









Adaugă un comentariu