Rădăcinile de țară brodate la oraș

Ana-Maria Școban crede că Dum­nezeu îi este sprijin și mîna care presară peste ea toate mîn­gî­ie­rile. Cînd era mică și avea coș­ma­ruri se închina, iar acestea dis­pă­reau. De atunci rugăciunea i-a ră­mas ritualul care trebuie înde­pli­nit în fiecare seară, pentru a alunga tot răul din jur și din suflet.

Inteligență „Pro ruralis”

Și cum Dumnezeu nu lucrează niciodată singur, l-a trimis pe Victor Geangalău, directorul aso­cia­ției „Pro ruralis” să o dez­li­peas­că din rădăcinile satului Mo­vi­leni și să o așeze acolo unde îi este locul. Fata își aduce mîinile în ajutor ca un orator de meserie și începe să-mi povestească cum că încă din clasa a cincea a făcut par­te din proiectul „Pro ruralis”, care oferă burse de studiu pentru copii silitori de la sate care nu au posi­bi­litatea de a fi întreținuți la școa­lă.

A dat așa-numitul „test de in­te­ligență”, la care a luat 120 de punc­te, adică peste media inteli­gen­ței normale și a absolvit liceul „Vasile Alecsandri” din Iași. E modestă, nu se consideră mai pre­sus de cei­lalți copii care au be­ne­ficiat și ei de burse. Ba din contra, cu foarte mulți dintre ei a sudat legături ca­re încă o țin în Iași la facultate. S-a străduit să nu piardă bursa, iar asta înseamnă că nu a avut nicio medie sub nota 9. Liceul a făcut-o să-și descopere ta­lentul de a po­to­li răscoala mo­le­cu­lelor și experimente chimice. De aceea a participat la concursul de chimie „Mag­da Petroveanu” unde a luat locul I. Pasiunea pentru acest obiect o are de la sora ei care i-a fost mo­ti­vație și sursă de in­spi­rație. Și ea a fost în cadrul „Pro Ruralis”, iar acum este studentă la Politehnica din Bu­curești.

Dar tînăra nu vrea să se piardă în imaginea surorii ei. Știe că sînt diferite și dorește să se înal­țe singură. „Am învățat multe de la sora mea, este modelul meu. Am zis că dacă ea a reușit, pot și eu. Însă asta nu mă face să o copiez, nu mă împiedică să mă dezvolt in­di­vidual”, iar în ochi îi înfloreș­te încet încrederea.

Viața la activ

Ca să înțeleagă mai bine nu doar moleculele ci și oamenii, a încercat să se implice în cît mai multe proiecte. Fiindcă prietenii de acasă nu înțelegeau și nu doareau să fie părtași fericirii ei, a căutat să se deschidă cît mai mult spre lu­me. A decis să poarte „crucea ro­șie” după ea și s-a înscris ca voluntar, dar a renunțat după doar o lună. Crede că organizarea nu era una dintre cele mai bune, iar voluntarii mai vechi nu se implicau des­tul să îi învețe pe cei noi. „Mer­geam prin clase de generală și mai dădeam lecții de prim ajutor. Nu ne lăsa să facem ceva mai serios, iar ceilalți voluntari erau destul de reci. Nu cred că puteam evolua acolo.”

În schimb a intrat ca secretar în Consiliul Elevilor de la liceu unde a putut fi de ajutor. A orga­ni­zat o mulțime de jocuri de socie­ta­te și cultură generală, cel mai im­portant dintre ele fiind „Herculia­da”. I-a fost mai ușor să lucreze cu cei de clasele V-VIII pentru „Balul Crăciuneilor”, căci ruptura de pă­rinți nu a fost decît imboldul pe care îl dau păsările puilor ca să zboare din cuib. Dar a făcut-o mai puternică și mai sociabilă, după cum Ana însăși recunoaște. Ori­cum, ei sînt cei care îi pavează cu în­cre­de­re drumul spre îndeplini­rea viselor, fiecare cu ce are la în­de­mînă.

Mama Anei stă zilnic la casa de modă „Nenette” din Iași și coa­se broderiile, paietele și mărgelele pe rochii, iar cînd mai are puțin timp liber, își îmbracă fetele în munca ei. „Noi îi arătăm cam cum am vrea să arate modelul, iar ea îl face cam într-o lună, pentru că es­te foarte ocupată la serviciu.” Tata lucrează la firma Argus, producă­toa­re de piese pentru mașini. Am­bii primesc salariul minim pe economie, dar ei știu că vor reuși să o întrețină la facultatea de „Au­tomatică și Calculatoare” de la Universitatea „Gheorghe Asachi”. Ana se bucură că părinții lucrează în Iași, astfel le răscolește sufletul cu privirea mai des, căci acum e studentă.