Postasul nu duce o geanta cu “fantome”

Haine de top, electronice si ceva dulce

Draga Mosule, te-am tot imbracat in fiecare an ba in albastru, ba ti-am readus invelisul rosu aprins, ba ti-am scurtat poalele, ti-am pus o bere in mina, te-am lasat sa te impotmolesti pe acoperisul unor gospodari. Nu mai tine. Copiii nu mai vor acadele in doua culori prinse de brad si furate de frati mai mari, papusile nu mai au nici un haz, decit cele care au multe tinute de lux, au parul pina la calcii si gene mobile numai bune de atras privirea lui Ken. Roboteii trebuie sa fie infiorator de ucigasi ca sa le placa baieteilor. Chiar si-asa, gusturile s-au rafinat. Scrisorile pe care prichindeii le trimit Mosului sint ca o porunca pentru saracul Craciun sa se adapteze tendintelor.

Dorinte cite trei

Doamna Ionela este invatatoare si s-a hotarit ca anul acesta sa-l ajute pe Mos sa adune scrisorile de la elevii ei ca sa-l ajute pe batrinel. Clasa a III-a este una critica, ar spune femeia care i-a rugat pe copii sa-si corecteze scrisul mai mult ca oricind pentru ca  „Mosu’ le citeste intii pe cele frumoase”.

Vali este deja baiat mare si ar vrea si el o favoare de la batrinul din Laponia. „Draga Mosule, te rog sa-mi aduci o masina si dulciuri”. Si la cum imita motorul masinilor prin clasa si povesteste de maiestria tatalui intr-ale sofatului, invatatoarea a inteles de ce Vali nu a specificat ca vrea si o telecomanda, nu are nevoie. Ionut e convins ca trebuie sa vina la scoala cum vin cei din Italia, „pe motoscuter”. El asta isi doreste cel mai mult sa vireze smechereste dupa casa si sa scoata suficient zgomot ca ceilalti sa-l auda si sa-l invidieze.

Mos Craciun trebuie sa-si mai ia o pereche de ochelari ca sa fie sigur ca scrisorile primite nu sint o gluma. Toti copiii vor un calculator, cu tot ce trebuie, cu indicatii pentru mouse, tastatura si jocurile aferente. Daca ar putea sa le trimita Mosul si un „fir cu Internet”, ar fi tare bine. Cosmin stie si el ce vrea anul asta si nu e de ici de colo. „Mosule, sa-mi aduci un telefon performant si dulciuri” si n-a mai dat detalii pentru ca batrinul Craciun intelege ca e vorba de 3G, camera foto si mp3. Nu uita nici unul sa mentioneze ca viseaza la „haine de la firmele de top” si evident ceva dulce. „Papusi sau alte jucarioare sint cerute in cazuri foarte rare”, tine sa spuna doamna Ionela.

Scrisorica lor si-a primit timbrul invatatoarei si vor trece, cu o adresa incompleta la casutele postale. Cu siguranta si anul acesta doamna Ionela l-a rugat pe Mos Craciun ca cei doi copilasi ai sai sa nu treaca dulciurile doar ca umplutura in scrisoare.

Andreea ARCHIP

Iluziile pica la pastrare

Visele copiilor ajung doar pina la posta. Cu parintii de mina, ajung pina la ghiseu unde o doamna cu pixul la ureche ii va face jocul mamei. Ii va indemna sa puna cu mina lor timbrul de Laponia pe plic si apoi, sa bage scrisoarea in cutie, sa o auda el cazind pe mormanul de alte „ravase” adresate Mosului. Si de-aici se rupe vraja si tot misterul. Dirigintele de la posta te poate asigura de acest lucru. Nici nu isi inchipuie micutul ca lumea noastra e asa de mare, cu atitia oameni in ea care isi fac treaba ca sa cistige un ban. „Vin cei de la triaj, iau scrisorile din cutie; cele cu destinatar imposibil pica la pastrare, se tin in depozit un anumit interval de timp si dupa aceea se distrug.”

Mai scuza din duritatea vorbelor cu un zimbet de neputinta. Daca asa se face, daca asa e procedura, cine este ea sa pastreze cite ceva din scrisorile acestea scrise cu nevinovatia unei iluzii intretinute. „Bine, daca se duc pina la ghiseu, operatorul il indeamna tot spre cutia postala. Noi nu putem sa facem nimic.”

Si iei drumul scrisorilor catre Mosul si ajungi sa ceri aprobari pentru depozitul cu visele copiilor de sarbatori. Si acolo afli ca cei mici au crescut prea repede, ca anul acesta nu i-au trimis nici o scrisoare lui Mos Craciun. Au fost prea multe postarite severe care sa vrea sa-si faca treaba dupa toate rigorile profesionale. I-au descurajat pe copii cu un „Mos Craciun nu are o adresa la care sa ii scrii. Lasa ca iti cumpara mama ta ceva”. Nu stiu ele ca trebuie sa urmeze un curs de instruire, special pentru Craciun, sa stie ca un zimbet si adresa completa a Mosului sint echipamentul din dotare. Pentru minciuni de serviciu, se primesc cadouri.

Carmen AVADANOAEI

Mosul si-a facut adresa de email

Ne hotaram toata clasa si-i scriam lui Mos Craciun in fiecare an. Pina am mai crescut si am aflat ca nu exista. Ca scrisorile nu ajung niciodata la Polul Nord si ca nea Dumitru, postasul, aprindea focul cu dorintele noastre. Scrisorile ardeau in necunostinta noastra de cauza, iar noi ne intrebam:„Oare cit de departe sint acum dorintele noastre?”

Doamna invatatoare ne dadea ideea sa punem prajituri sub brad, ca la americani, pentru ca Mosul vine flamind de la drum si le maninca. In preajma Craciunului faceam desene cu creioane colorate, lipeam pe hirtie ghirlande si mult sclipici de la vreun glob de sticla sfarimat. Inchideam cu grija plicul si nu spuneam la nimeni ce ne doream in noaptea in care se faceau minuni. Nu de alta, dar sa nu vrea si colegul acelasi cadou. Umpleam cutia postala in fuga si ne intorceam la scoala cu sufletul cuprins de un sentiment ciudat. Ne priveam complici la ore si ne susoteam la ureche idei care mai de care mai nastrusnice. „Cum o intra Mosu’ pe hornul meu, ca e ingust si el e gras?” Venea raspunsul din spate: „El e duh si se strecoara, nu stii tu nimic.” Ne trezeam urecheati din senin de Doamna si puneam capul in pamint de rusine. Pina ajungea la catedra noi zimbeam iar. Si Mosul venea de fiecare data pentru ca noi credeam in el.

Nea Marin, miliardarul Mosului

Dumitru este postas de 15 ani, satenii il respecta ca e om de cuvint si nu le desface scrisorile. Pe cele cu destinatar real, caci pe seama noastra se amuza seara impreuna cu sotia sa. „Le citeam, nu pe toate ca erau multe, doar pe alea care cunosteam cine le-a trimis. A doua zi ma intilneam cu tat-su si-i ziceam ce-si doreste fii-su. Sint si eu de ajutor pe undeva.” A doua zi insa aprindea focul mototolindu-le, turnind gaz peste ele.

Postasul satului vine cu pensiile la timp si niciodata nu striga. Fluiera. Poarta aceeasi basca de ani de zile, trasa adinc pe urechi cind e frig si haina data de la centru pe care scrie „Posta romana”. Isi trage geanta de lucru, plina cu hirtoage si plicuri la picioare si se ghemuieste in sareta cu doua roti trasa de un cal sur, cu coada mereu impletita cu o bucata de cirpa rosie. Cind nu are treaba, iar masina postei inca nu a venit, se sustrage incet cu nea Marin, omul de baza la primarie si merge in deal la Grigore, la o bere. Nea Grigore ii mai trece si la caiet.

Anul acesta a inceput sa primeasca scrisori cu destinatia Polul Nord, din timp. Se plinge ca e grea geanta cu „fantome” si ca o sa-i dea scrisorile lui nea Marin, „ca tot il costumeaza primaria in fiecare iarna pentru serbarea scolara.” Insa haina nu-l face pe Mos Craciun.

Paula SCINTEIANU