Despre România, în neogreacă

1001 de chipuri Niciun comentariu despre Despre România, în neogreacă 499

Ana are o frumusețe ieșită din co­mun. Pielea creolă, ochii mari, că­­prui, umbriți de gene lungi te fac să-ți amintești de o femeie egipteană, ca­re s-a rătăcit aici. Cînd zîmbește, bu­zele i se arcuiesc simplu și fața i se lu­minează. Contrastul dintre în­fă­ți­șa­rea ei adolescentină și maturitatea de care dă dovadă, atunci cînd vorbește, n-are cum să nu te șocheze. „Eu nu vreau să plec din țară. Nu vreau să pă­răsesc România”, spune și se ui­tă la tine parcă adunînd sinceritatea toa­tă în două luminițe din priviri. Ana e elevă în clasa a XII-a, la Colegiul Na­țional „Costache Negruzzi” din Ia­și, la un profil de matematică-in­for­ma­tică. Niciodată științele exacte nu au fost marea ei pasiune și niciodată n-a putut să învețe ceva, cîtă vreme n-a văzut cu ochii fenomenul, să-l poa­tă înțelege. „Mi se pare trist că am a­juns să merg cu drag numai la ore de română, istorie sau geografie, dar a­cum pur și simplu nu mai înțeleg ros­tul celorlalte”, zice c-un ușor sen­timent de vină. Cînd i se întîmplă să fie ascultată la una dintre materiile ei preferate și nu știe lucruri despre Ro­mânia, încearcă să spună cu exacti­ta­te alte lucruri din țările lumii, care nu-i sînt deloc străine. Rîuri, orașe, re­ligii – toate o fascinează și nici mă­car nu le vede drept noțiuni care ar tre­bui învățate la școală, ci acasă, din­tr-o pură plăcere.

Ana s-a născut în Atena, pentru că părinții ei au locuit în Gre­cia și au petrecut acolo o grămadă de timp. Cînd a mai crescut și-au vrut să o învețe limba greacă, n-a avut de­loc răbdare și, deși ei o vorbeau perfect, n-au reușit să o deprindă cu nicio no­țiune elementară. În Iași, în liceu, și-a dat seama singură că vrea să în­ve­țe greaca. S-a înscris în Comunita­tea Elenă „și-am luat totul de la capăt – de la alfabet”, pînă a învățat, ușor-u­șor, să scrie. „Cea mai grea parte în tot procesul acesta e să-nveți să ci­tești”, îmi spune și-și așază o șuviță de păr după o ureche. După ce s-a con­vins că știe limba, s-a înscris la e­tapa locală a Olimpiadei de Neo­grea­că. A trecut imediat de locală și-a a­juns la etapa națională, organizată de Uniunea Comunităților Elene din Ro­mânia, „și-am dat examenul scris chiar în Camera Deputaților, în Bu­cu­rești”. De la națională la in­ter­na­țio­na­lă n-a trecut multă vreme și, în lu­­na septembrie a anului trecut, a a­juns să ocupe locul al II-lea, la o di­fe­ren­ță de 0,1 sutimi de elevul cîștigător.

Nu a fost extrem de uimită, cînd toa­te s-au întîmplat. „Mereu am ști­­­ut că am o afinitate pentru toate lim­bile acestea străine și totul cu limba grea­că a fost natural, am deprins-o i­mediat”, spune, gesticulînd cu miș­cări ample ale mîinilor. După baca­la­ureat vrea sigur să fie studentă în Ro­mânia, dar încă oscilează între cur­surile de „Portugheză-Arabă” ale Universității din București și între U­niversitatea de Medicină și Farmacie din Iași, pentru că n-ar vrea să ple­ce prea curînd de lîngă mama ei. „E cea mai bună prietenă a mea, e psiholog clinician, și mereu m-a sfătuit și ajutat. Eu nu pot fi despărțită prea multă vreme de ea”, zice chiocotind, transformîn­du-­se, în numai cîteva secunde, într-o fe­ti­ță mică. N-ai cum să n-o placi pe A­na. E unul dintre oamenii care, in­di­fe­rent ce vor face, o vor face cu pa­si­u­ne, dăruire și stabilitate – „pentru că Ro­mâ­nia e țara mea și chiar nu pot în­țe­lege de ce-aș alege să o pă­ră­sesc”.

Articole similare:

Autor:

Aryna Creangă

Redactor-șef la „Opinia studențească”, studentă în anul al III-lea la Catedra de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top