Pictura de pe pînză transformată în desenul de pe trup

Micuț de înălțime, brunet, are patru piercinguri, unul în nas, două în buză, unul în limbă și flash-uri în ambele urechi. Vorbește cu o voce caldă despre artă și tatuaje, de parcă acestea ar fi singurele lucruri din viața lui. „Nu cred că aș putea să fac altceva în afară de artă. Îmi place la nebunie să pictez. Fac absolut orice, de la pictat pe pînză, pe hîrtie, la pictat pe pereți și chiar pe haine”, spune Aris. Are 25 de ani, este din Buzău însă locuiește în Iași și este masterand în anul al II-lea la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași (UNAGE), la secția pictură.

Băiatul care acum are mai mult de nouă tatuaje pe corp a fost un copil cuminte și liniștit, după cum povestește, iar pentru că a fost singur la părinții i s-a părut mereu firesc să fie pe cont propriu. „Nu prea făceam boacăne, îmi plăcea să mă joc singur, să desenez, iar în mare parte lucram singur la proiectele pentru școală”, spune Aris în timp ce vocea i se pierde ușor.

Nu a vrut să facă pregătire ca să intre la Universitatea Națională de Arte din București pentru că a considerat că este destul de talentat încît să nu aibă nevoie de antrenament. A picat, a fost dezamăgit de acesta lucru, dar asta l-a motivat să vină la Iași, la UNAGE. „Am stat un an «pe tușă» cum s-ar spune, după un an am dat la Universitatea de Arte din Iași unde m-am înscris chiar primul și am intrat al treilea la bursă”, a spus senin Aris.

Prietena sa îi susține toate deciziile pe care le ia chiar dacă nu îi împărtășește pasiunile, iar asta e suficient încît să nu le ducă dorul prietenilor din București. Pentru el, Iașul a devenit o a doua casă și spune că este fericit aici.

În clasa a IX-a trebuia să primească primul aparat de tatuat din partea mamei, însă nu i l-a mai luat pentru că îi era frică de faptul că o să se tatueze singur. A început să deseneze pe corpurile oamenilor din anul al II-lea de facultate cînd i-a fost și cumpărat aparatul dorit, de către tatăl său, în urma unei înțelegeri pe care au făcut-o – i-a promis că nu va avea nicio restanță în anul respectiv. Aris spune că a devenit dependent de tatuat și că „au fost cazuri în care nu am tatuat o săptămînă, chiar două, și efectiv simțeam că încep să tremur. Dacă nu am vreun client încep să mă tatuez pe mine numai pentru a scăpa de acea stare”.

Primul tatuaj pe care l-a făcut a fost unul micuț, pe degetul inelar, o ancoră pentru fiica nașei lui. Acesteia i-a plăcut, „i s-a văzut mulțumirea pe chip”, l-a îmbrățișat fericită, iar de atunci a pornit drumul său în acest domeniu.

Dacă acum cîțiva ani mama sa era îngrijorată că Aris își va tatua corpul, acum este mîndră de el pentru că în acest mod și-a făcut o meserie și se descurcă singur. Pe lîngă cele zece tatuaje mai are cîteva „mici proiecțele” pe care vrea să și le imprime și nu regretă niciunul dintre ele pentru că fiecare îi reflectă o parte din personalitate.

Aris este de părere că el face doar o mică parte din muncă atunci cînd tatuează pentru că cea mai mare responsabilitate o are clientul și anume să îngrijească tatuajul. Își amintește că la începutul carierei a stat chiar și 12 ore pînă a finalizat un proiect, însă acum nu îi mai ia atît de mult. Nu are un salon și nu tatuează la el acasă deoarece mama sa îi spune mereu că mașina de tatuat scoate prea mult zgomot, iar din acest motiv merge la fiecare client în parte.

Băiatul care acum nu își mai imaginează cum ar fi viața sa fără tatuaje continuă să își imprime pe piele orice îi trece prin minte numai din pasiune, fără a se gîndi prea mult la rezultatul final.

Text scris de Elena VODĂ