În conexiune cu prezentul

Mulți consideră că artele mar­ți­a­le sînt doar o bătaie grobiană între doi in­divizi mari și păroși care își dau pi­cioa­re în gură pînă cel mai puțin rezistent ca­de la pămînt, însă de fapt ele repre­zin­tă o cale de evoluție către noi înșine”, îmi mărturisește cu un ton de poveste sensei Adrian Trandaf, cel care a pus ba­zele Clubului Sportiv „Torakai” din Iași. Deși în 1998 a pornit antrenamen­tele cu patru participanți, clubul nu­mă­ră în momentul actual peste 300 de cursanți care au învățat treptat ce în­seam­nă „școala inimilor unite” sau sti­lul Isshin-ryu.

„Ajungi să îți simți mintea lim­pe­de ca după un duș rece care te trezește brusc pentru că panica te reînvie.”

Cel care poartă acum centura nea­gră patru dani, spune că a început să practi­ce artele marțiale încă din adoles­cen­ță, cînd își dorea să se simtă în siguranță, iar în 25 de ani a ajuns expert in­­structor. Își amintește că la ultimul exa­­men de centură din Danemarca care a durat aproximativ opt ore, a re­ușit să slăbească șase kilograme. „Exe­cuta­sem o lovitură de picior, făcusem o întindere, eram în starea aceea de con­centrare și îndrumătorul meu atît mi-a zis: «în 35 de ani de cînd sînt instructor nu mi s-a întîmplat să simt un gol în sto­mac după o lovitură de pumn în aer la trei metri distanță.» Așa că am primit noul grad”, spune acesta amuzat, retrăind a­cele clipe cu ochii larg deschiși. Aces­ta consideră că pentru a reuși să practici artele marțiale este necesar să ieși din zona ta de confort, să îți împingi propriile limite. „Mintea noastră superfici­ală este asemenea unei maimuțe re­cal­citrante care sare din creangă în crean­gă și aruncă cu nuci de cocos, care joacă mereu feste, care ne ține orgoliul și din cauza căreia avem de suferit și de pierdut. Trebuie să ținem cont de min­tea profundă, care apare atunci cînd sim­țim că avem intuiție”, explică acesta comparînd experiența cu a alerga cinci ki­lo­metri. Adică deloc imposibil, însă realizabilă doar cu hotărîre și motiva­ție des­tul de puternică încît să nu îți as­­cul­ți gîndurile de la suprafață.

De asemenea, dacă îți dorești să prac­tici karate ca formă de meditație, poți învăța să îți menții mereu mintea în prezent, fără să te pierzi cu gîndurile în trecut și viitor. „Este o senzație unică, ca și cum ai fi atacat de mai mulți cîini o­dată. Ajungi să îți simți mintea lim­pe­de ca după un duș rece care te trezește brusc pentru că panica te reînvie. La fel se obține și prin antrenament, doar că mediul este unul sigur și controlat, nu te atacă nimeni”, spune sorbind o gură scurtă de cafea apoi îndemanînd să în­cerc practicarea acestui tip de karate nu­mit Dojo.

Iar pentru că artele marțiale sînt în opinia sa de o sută de ori mai comple­xe decît executarea unui tango sau salsa, trebuie să îți înveți mintea să rămînă me­reu conectată cu tine. „Anumite se­turi de mișcări care se fac pe dreapta nu se repetă și pe stînga, trebuie să le re­ții, și nu doar că trebuie să fie executate cu forță, ci să îți menții și echilibrul”, spu­ne înșiruind modul în care mintea trebuie să reacționeze. Bărbatul masiv a în­vățat că putem simți fiecare porțiune a corpului nostru, fiecare articulație sau cum ne curge sîngele în vene, obți­nînd într-un final un control asupra corpului. Control care ne ajută să trecem de etapa în care trăim asemenea unor ro­boți. „Munca este pentru calculatoa­re. Oamenii au o misiune mai înaltă, aceea de a progresa spiritual, conș­tien­tizînd trupul și intrînd efectiv în propria piele.”