Fata care delirează în doi

1001 de chipuri Niciun comentariu la Fata care delirează în doi 468
Fata care delirează în doi

„Am eu față de prostituată?”, se întreba Vasilica Radu, răsucindu-și o șuviță din părul blond ce i se odihnește pe umeri, amintindu-și de primulei rol la Teatrul Ludic, în piesa „Barbă Albastră”. Venise la audiții cu un text de Marin Sorescu și cu unul de Păunescu, împreună cu o prietenă, la scurt timp după ce văzuse o reprezentație la Teatrul Ludic a piesei „Pescărușul”. În sală o așteptau Aurel Luca și Vlad, cel alături de care avea să joace în piesa „Delir în doi”, în urma căreia a cîștigat premiul pentru cea mai bună actriță la un festival la Galați. „După ce am terminat, n-au zis nimic, erau foarte calmi și relaxați, am crezut că nu mă iau”, explică Vasi, adăugînd că l-a întrebat pe Luca cum o să afle răspunsul. „A, nu, Vasi, că tu ești de-a noastră de-acuma, nu mai trebuie să ne gîndim”, i-a răspuns Aurel Luca, parcă trezit dintr-o reverie. Și atunci, pe loc, i-a dat și un rol în „Barbă Albastră”, și anume prostituata Tania. Deși la început l-a luat ca pe o insultă, a înțeles mai tîrziu că era ultimul rol disponibil, celelalte fiind deja distribuite.

A fost prima care a învățat textul, vrînd să impresioneze, chiar și din acel rol. „Personajul masculin trebuia să mă sărute, să mă violeze, nu era ceva de care să mă laud în fața alor mei”, își amintește Vasi rîzînd și spunînd că exact atunci s-au gîndit părinții să vină să o susțină. „După spectacol au venit la mine, erau încă puțin șocați, dar mi-au zis că, deși pe ei îi depășește, sînt mîndri de mine și că am jucat foarte bine”.

Deși este studentă în anul III la Facultatea de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, teatrul a fost pasiunea ei încă din liceu, cînd a făcut parte și chiar a coordonat, pentru un an de zile, trupa „Nobody’s Group” din Bacău. „În clasa a XII-a am fost tentată să dau la Teatru, dar era un stil de viață pe care nu eram pregătită să mi-l asum”, afirmă Vasi, privind în depărtare, însă își revine repede și spune că n-are regrete că nu a urmat teatrul atunci.

Piesa cu marjă de eroare

„Delir în doi” e piesa pe care a jucat-o de nenumărate ori, însă prima oară spune că nu o va uita niciodată pentru că a reușit să joace o piesă de 40 de minute în doar 20. „Nu știam deloc textul, nici eu, nici Vlad”, spune ea, rîzînd. În loc să își amintească replicile ei, îi veneau în minte replicile colegului său, pe care i le spunea, iar acesta le aproba, improvizînd din mers. Totuși, cei mai chinuiți au fost cei de la pupitrul tehnic, care aveau textul în față, iar în anumite locuri trebuiau să pună melodii și efecte speciale din lumini. „Noi ziceam o replică de la început și una de la sfîrșit, săream cîte o pagină de text. Îi vedeam cum se învîrt și cum dau pagini înainte și înapoi, disperați”, rîde Vasi amintindu-și situația. „Cred că ne-au înjurat toate cele 20 de minute cît a durat, că am tăiat jumătate de text”, completează aceasta spunînd că și decorul fusese amplasat la repezeală, două cuburi, o perdea. „Hai, jucați”, i-a încurajat regizoarea, încrezătoare, neștiind ce se va întîmpla. „Dar oamenii nu și-au dat seama, pînă la urmă, era teatru absurd, totul era posibil”, motivează Vasi faptul că au fost aplaudați la finalul brusc al piesei.

Cu toate acestea, au continuat să joace „Delir în doi” pe scene din toată țara, la Botoșani, la Galați, la Ateneul din Iași, unde intrarea a fost plătită. Atunci piesa a avut toate cele 40 de minute de componență și au fost aplaudați pînă au revenit pe scenă. „E un sentiment unic să fii chemat la bis. Dacă le-ai simțit o dată, te vei întoarce”, spune Vasi, gesticulînd cu hotărîre din mînă. „Eu știu cînd o piesă va ieși bine și cînd nu după emoțiile dinaintea intrării în scenă”, îmi împărtășește Vasilica secretul actoriei. Dacă nu are emoții înainte de a juca, piesa va ieși prost, nu va intra în personaj, va uita replici, însă dacă are emoții, va fi o reprezentație bună.

Chiar dacă anul acesta are licența, Vasi spune că n-ar renunța la teatru, deși îi ia mult timp. „Mănîncă mult timp, dar e un timp frumos”, concluzionează actrița, amintindu-și că trebuie să repete textul pentru reprezentația din seara aceasta. Și are emoții mari.

Autor:

Lorel Atomei

Student, blogger (din cînd în cînd) și un cinic desăvîrșit.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top