Dăscălitul florilor uscate

Furnicarul din zona Universității pa­­re să dispară cînd Laura pictează li­niș­­­tea din Grădina Botanică: un cîmp în­treg de crizanteme toamna, azalee și ca­melii primăvara, sere cu plante și aer cu­rat. De calmul acesta fata se bucură de trei ani, în porții mici, de aproxima­tiv 16 ore în fiecare săptămînă, pe care în­să spune că le trăiește în cîteva mi­nu­te. Despre grădină vorbește energic, fă­ră oprire, pregătită să spună tot ce știe din­tr-o suflare. „Nu ar fi exagerat dacă aș spune că în Grădina Bo­tanică fac de toa­te. De la pregătit pă­mîntul pentru flo­ri, la udat, iar acum, și ultimele pre­gă­ti­ri pentru expoziția «Flori de toam­nă».”

Laura este studentă la Facultatea de Biologie și, asemenea unui sportiv ca­re nu și-ar putea începe altfel di­mi­nea­ța decît alergînd, ea nu se vede în al­tă parte decît în curtea imensă de lîn­gă Parcul Expoziție pigulind lîngă fie­care floare, ca să o știe sănătoasă. Fie­ca­re zi trebuie să o petreacă printre plan­te și noțiuni ca „limb” sau „pețiol” pe ca­re le-ar putea explica fără greuta­te. „A­jungi să ai ac­ti­vități pe care le faci fără să simți că ar fi prea mult. E genul de voluntariat de la care nu aștepți ni­mic în mod deo­se­bi­t, ești doar foarte fe­ricit că există”, po­vestește con­vin­gă­tor în timp ce zîm­beș­te. Bucuria pe ca­re o transmite în tim­p ce vorbește despre plante vine de la faptul că, de cînd face vo­luntariat în Co­pou, a învățat că plan­te­le sînt pre­­cum niște oameni. Fii­n­țe pe ca­re trebu­ie să le iubești șI să te în­gr­i­jeș­ti să nu le lipsească cele vitale, cum ar fi apa, în cazul vegetalelor. „Există spe­cii care nu necesită cantități mari de a­pă, însă trebu­ie desființat mitul pe care îl tot au­zi­m, cel referitor la udatul florilor. Da, plan­tele au nevoie de apă chiar și sea­ra, nu ar putea nicicum să le dăuneze”, spu­­ne La­ura, în timp ce prinde între de­ge­te o crenguță verde.

Anul I a fost momentul în care a pă­­șit în Grădina Botanică și de atunci a știut că locul său este între plantele din sere. „Ai putea crede că în opt ore pe zi nu găsești ce să faci, însă întotdeauna mîinile tale o să-și găsească rostul a­co­lo. Dacă îți termini treaba, îi poți a­ju­ta pe cei de la serele alăturate și tot nu îți dai seama cum trec orele.” Deși es­te pasionată de ceea ce face, Lau­ra re­­cu­noaș­te că se gîndește la viitor ca la mo­mentul în care tot ce a văzut și a ex­pe­rimentat în biologie să poată împărți cu copiii din ciclul gimnazial. „Ur­mea­ză să încep cît de curînd orele de practică și cînd mă gîndesc la asta mereu îmi a­min­tesc că mama mi-a fost învățătoare și că de la ea știu că trebuie să dau mai departe din cunoștințele me­le. Precum ramificațiilor unui co­pac.”

>Mădălina OLARIU