Dansul din spatele blocului

Cunoaște Casa de Cultura a Stu­denților ca-n podul palmei, aici fi­ind de fapt locul în care a crescut. Tatăl său, care lucra aici de dinainte ca tînărul coregraf să se nas­că, îl aducea în mod frecvent, iar fe­meile de serviciu aveau grijă să nu se piardă. „Am realizat că sînt în in­sti­tuție pentru prima oară a­cum vreo 13 ani, cînd am simțit prac­tic că fac par­te din ceva și asta a fost dansul”.

Alexandru Ignat, sau IGi, cum mai este acesta cunoscut, îmi spu­ne cu entuziasm și cu un zîmbet sub­til ce-și face prezența după fi­ec­a­re frază, că prima oară s-a apucat de dans în clasa a noua. A debutat cu break­dance-ul pe care l-a abandonat pînă la urmă din cauză că „an­tre­no­rii nu erau foarte pregătiți tehnic” și a ajuns în final la streetdance. „M-am apu­cat din dragoste pentru muzică, nu pentru dans. Pe mine mă mișcă mu­zica”.

Astăzi, pe aceeași podea de la Qua­sar de pe care se ridica de jos cînd nu-i ieșeau trucurile acum 13 ani, IGi transmite mai departe pasiunea sa pentru streetdance. Despre acest stil ți-ar putea vorbi o zi întreagă, și tot nu te-ai plictisi. „E oarecum dan­sul care a coborît din studio în str­adă. Adică coregrafiile, care se făceau înă­untru cu liniile de balet și de jazz, și ce era în perioada pre-hiphop, au a­juns afară, unde nu mai sînt reguli, a­nu­mite linii, nu mai trebuie respectat nimic”, îmi spune tînărul în vîr­stă de 26 de ani, în timp ce părul de un vi­șiniu închis îi strălucește  în soarele care se întinde complet în birou.

Cel mai important e să nu te lași intimat

Dru­mul parcurs pentru a ajunge in­struc­tor a fost lung, însă el speră să fie și mai lung, deoarece e de părere că Ia­șul are un potențial foarte mare în aceas­tă nișă, la care mereu simte că poa­te învăța și pe alții din experi­en­țe­le sale.

Deși a terminat Facultatea de Teh­nică Dentară, IGi îmi spune că cel mai bine e să faci lucrurile care te bucură și nu neapărat cele de ordin prac­tic, dîndu-mi-l ca exemplu pe un coleg de-al lui, care în ciuda faptu­lui că a terminat olitehnica, a re­u­șit să ajungă dansatorul lui Cerebel. „Ide­ea e că faci o fa­cultate, dar să fie ceva ce îți place”.

De aceea, instructorul îi aprecia­ză pe cei veniți să învețe cursurile sa­le doar din pură pasiune. Chiar de la prima lec­ți­e, acesta le mulțumește ce­lor ve­niți că în­cearcă să danseze hip-hop, spu­nînd­u-le să fie atenți la muzică și să nu se lase intimidați de ceea ce fac, dar cel mai imporant, „chestia pe ca­re le-o zic în fiecare zi și nu numai la pri­mul curs este să se simtă bine”. Și, deși îmi spu­ne că mai sînt persoane care înțeleg greșit conceptul de dans, Ale­xan­dru încearcă mereu să tran­smită tu­turor elevilor motto-ul său: „Dance to express, not to impress” (n.r.: „Dan­­sează să exprimi, nu să impresio­nezi”).

Iulian BÎRZOI