Curăţenia, o moştenire de familie

1001 de chipuri Niciun comentariu despre Curăţenia, o moştenire de familie 9
Curăţenia, o moştenire de familie

„Stați prin zonă, domnișoară. O să vină băieții să spele pe aici, că e spec­tacol mare azi și puteți să-i luați la întrebări”, spune Gicu rîzînd, în timp ce plimbă dintr-o mînă în alta un sac de gunoi negru. El n-are timp să stea prea mult la taclale. „Mă aș­teaptă un coleg pe Independeței. Fug să-l ajut”, zice și n-apucă să is­pră­veas­că bine că deja a traversat ju­mă­ta­tea din Piața Unirii, aruncînd cîte-o pri­vire în coșurile de gunoi din cale. La șase jumătate dimineața, în jurul cen­trului, doar cîțiva omuleți cu pelerine verzui fug de pe o parte pe alta a stră­zi, cu cîte-o mătură la subraț. Pro­gramul și l-au început pe la cinci fă­ră un sfert, dar cum pînă după-a­miază e cale lungă, nu se grăbesc să termine, ci doar ca să mai fure cîte-un moment de pauză pentru vreo ți­ga­ră, mai tîrziu, cînd o să isprăvească treaba „mai mare”.

Samir are 32 de ani și 14 dintre ei și i-a petrecut curățînd străzile ie­șe­ne. Primii care au muncit la Salubris au fost părinții săi și treptat, cînd au mai crescut, i-au adus aici și pe co­pii. Sînt șase băieți acasă, dintre care pa­tru au prins curaj și de voie sau ne­vo­ie și-au urmat părinții. „Cu vo­in­ță am ajuns să fac asta”, zice Samir și își trece mîna peste obrajii care ro­șesc de emoție. Scund, subțirel și cu o șapcă verde bine așezată peste o­chii căprui împinge cu repreziciune la un „rotocar”, o mașinărie for­ma­tă dintr-un coș mare de gunoi, încadrat între două roți. „La început a cam fost chin aici, da’ acum e obișnuință”, spu­ne și continuă să plimbe rotoca­rul de pe un trotuar pe altul, ca să go­leas­că cît mai multe coșuri. Dacă-l pri­vești din depărtare, ai impresia că ești spectatorul unui teatru de păpuși și că Samir este marioneta cea mai zglo­bie, pentru că se avîntă dintr-un loc în altul cu așa viteză că uneori îl pierzi din vedere printre șirurile de tramvaie.

Îi place ce face aici pentru că as­ta-i ceea ce-a făcut în cea mai mare par­te-a vieții. Nici măcar părinții săi, care sînt acum mai în vîrstă n-au ple­cat și continuă să-și petreacă zilele în diferite zone ale Iașului, în funcție de cum sînt repartizați. Samir a lucrat încă de la început mai mult prin Pia­ța Unirii, cu „rotocarul”, așa că se descurcă cu el ca și cum i-ar fi principala unealtă. Din el nu-i lipsesc în­să cele două mături și-un făraș, dar și-o sticlă cu apă, pe care-o prinde cu în­demînare între părțile mînerului și care-i folosește la manevrat ma­și­nă­ria.

Nu-i e greu să se trezească di­mi­neața, chicotește cînd spune că uneori se întîmplă să se ridice chiar î­na­intea alarmei. Își bea cafeaua cu so­ția și apoi pleacă. Pentru că are patru co­pii, ea stă acasă și-i veghează, dar ime­diat ce-o să mai crească cei mici plănuiește s-o aducă și pe ea aici, da­că nu cumva „o avea alte pre­fe­rin­țe”. Sînt căsătoriți de 12 ani și s-au cu­nos­cut tot datorită muncii ăsteia. A fost la o petrecere de ziua unui coleg și acolo a întîlnit-o pe ea și de atunci n-a mai lăsat-o să plece. Zîmbește de fiecare dată cînd își amintește, dar n-are timp să stea prea mult vorbă și face vînt rotocarului, care o ia la va­le cu repreziciune, fă­cîn­du-l să se piar­dă printre alte cos­tumașe ver­zui.

Articole similare:

Autor:

Andreea Anton

Șef-departament „Opinia studențească” și studentă a Catedrei de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top