„Cu credință, vă apropiați!”

Pe fratele Aristid, l-am găsit în spatele Mitropoliei, vizavi de rîndul ce urcă spre Sfînta Cuvioasă Paras­che­va. Se așezase la dos, între două rulote parcate în curtea Cercului Mili­tar Zonal Iași ca să învețe pe cei ne­a­linați ce e răbdarea. S-a gîndit să le împărtășească și celorlalți în­văță­min­tele sale, de prima dată cînd a mers în Țara Sfîntă, pe Via Dolorosa, strada care amintește de patimile Domnului. „Am fost de atîtea ori încît numai Măi­cuța Domnului mai ține minte. Nu sînt vrednic să spun de cîte ori am fost. Mîn­dria este un păcat capital”, spune pă­rintele cu capul aplecat spre gențile din care scotea fiecărui credincios mir, tă­mîie, smirnă, apă sfințită și pămînt de la Ierusalim. A cărat cele patru sacoșe din Sibiu, pînă la Iași. De la Mă­năs­ti­rea Turnu Roșu, care se înalță pe dea­lul „Curechiuri” pînă la Mitro­po­lia Mol­dovei. „Sînt daruri sfinte pentru cei aflați în dureri. Toate farmaciile din lume nu fac cît o bucățică din pămîntul ăsta, pe care au călcat tălpile Mîntuitorului.”

Povețele crucii de lemn

Monahul îi întinde bătrînei Ve­ro­nica, care era speriată de gîndul că ni­cio­dată nu o să fie bunică, o sticlă cu a­gheas­mă povățuindu-o să le spună „ti­ne­rilor să meargă la spovedit, pentru că asta-i din cauza păcatelor de dinainte de căsătorie”. Le mai transmite să se roage la Sfîntul Stelian, ocrotitorul co­­piilor, să le umple casa de bucurie. Cînd dă să plece, bunica îi întinde cinci lei. Atunci părintele sare ca ars. „Nu încercați maica cu din ăștia la mi­ne. Fug de dînșii ca dracul de tămîie”. A­lături, o doamnă cu părul ca vișina în­tinde și ea mîna după smirnă. „Îți dau numai dacă ai credință. Cerceii ăștia, vopseaua din cap și de la ochi nu e de la Domnul. Ia să te ungi, soro, cu mirul ăsta, să vezi că nu te mai vizitează cel cu coarne”. Acolo, la mănăstirea în care slujește, femeile sînt învățate că „sulemenirea vine de la necuratul” de la prima intrare în biserică.

După un timp, dintr-o raniță, fra­te­le Aristid scoate o cruce de lemn, pe care o întinde tuturor credincioșilor ve­niți în jurul său. Lui Neculai, un bă­iat venit din Botoșani să se roage la moaș­tele sfinților din curtea Mitro­po­li­ei, monahul îi oferă o bucată din lu­mî­narea albă pe care a aprins-o la Paș­te la Biserica Sfîntului Mormînt din Ierusalim. „Acasă, să faci așa: o a­prinzi pe asta ce ți-am dat-o mai întîi, apoi de la lumina ei mai aprinzi o lu­mî­­nărică obișnuită și după multe ru­gă­ciuni ai să vezi că și lumina celei din urm­ă se face albă, ca Lumina cea Sfîn­tă. Dar ai grijă frate, să vezi minunea trebuie să ai credință. Multă credință”.

Iulia CIUHU