Dați-ne sportul înapoi

Dacă fotbalul s-ar număra în i­nimi de suporter, atunci o țară-n­trea­gă și-ar plînge fiii. Unul cîte unul am pica, în vînt, cu inima-n dinți și cu părul încă lungit în pum­nii strînși. Ne-am vîndut su­fle­tul de-atîtea ori încît acum, cînd ni se-ntoarce sfărîmat, lipim bu­că­ți­le-napoi din ce în ce mai greu. Dar, din păcate, noi nu cunoaștem li­mi­te, iar cei care pot să le traseze nu se opresc să se uite la inimile noas­tre.

Dacă am număra pe degetele de la mîini meciurile echipei na­ți­onale de fotbal, care seamănă cu o curbă de-a lui Gauss, am rămîne zece oameni și cu pi­cio­a­rele în aer. Iar meciul de sîmbătă seară l-am pune pe-al 11-lea deget sau, dacă nu, pe vîrful nasului. Bosnia nu e nici pe departe mai bună de­cît noi. Au jucători înalți, ta­len­tați, dar din care Marica a făcut, cînd s-a trezit orgoliul în el, jaloane. Au suporteri buni, dar nu mai ini­moși decît ai noștri și au folosit ca tactică de joc, schemele lui Lăcătuș: „Haide băăăă!”. Noi, în schimb, am desenat frumos în prima repriză. Ne-am apărat pentru că așa am vrut, am plecat ca din tun pe contraatac și am avut 1-0.

Dacă jucam mai mult cu ini­ma decît cu capul, acum poate am fi putut găsi și laude. Dar cine e Bosnia ca atunci cînd ne-a egalat, noi să mai băgăm doi jucători de apărare? Cine e Bosnia ca noi să tragem de timp în minutul 34 din prima repriză? Toate ca toate, dar cine sîntem noi? Am ajuns să fim de atîtea ori călcați în picioare, încît nici nu ne mai pasă. Ne-a bătut Albania cu 3-0, rușinos, scandalos, „și ce dacă?”. Ne-a bătut Bos­nia și am pierdut șansele la o ca­lificare, dar „rămîne mereu cam­pania următoare”.

Dacă însă ne-am plictisi să aș­teptăm „campania următoare” și ne-am lua bucățile de suflet î­na­poi? Le-am pune sub lacăt și nu le-am mai scoate, iar singurul lu­cru care să ne mai emoționeze să fie nașterea unui pui de tigru la grădina zoologică? Să-i vedem pe cămătarii fotbalului românesc. Cui vor mai încerca să vîndă iluzii?

Cătălin HOPULELE