Din oceanul David Lynch

Navighează pe-o pagină de carte Niciun comentariu la Din oceanul David Lynch 7

Se zvoneste ca, pe la concursurile de miss, idealul oricarui fotomodel e pacea universala. Si toata lumea ride. Numai David Lynch, nu. Regizorul a fost nominalizat de trei ori la Oscar si nu-i mai e rusine sa te salute cu "pace!". iti faci cruce daca-i citesti cartea, "Cum sa prinzi pestele cel mare".

Iti vorbeste candid despre "Oceanul de Luciditate al Eului". Daca-l stii din filmele lui – si au fost mediatizate din plin de critica cineasta – atunci il vezi cu aceiasi ochi impaienjeniti si anxiosi cu care te-ai uitat la "Twin Peaks", sau la "Inland Empire", ultimul sau film. Tot ale lui sint si mai blindele "Blue Velvet" sau "Elephant Man", dar si acolo, ceva apasator iti face ochii ca de pisica. Cadre taiate in culori tari, cu unghiuri de filmare care schimonosesc pina la limita suportabilului fetele personajelor, mereu un intuneric plin de gheare care le copleseste. Asta face Lynch in filmele sale. Mereu iti taie cheful sa mergi pe intuneric. E un reprezentant al suprarealismului.

"Cum sa prinzi pestele cel mare" iti deschide insa un Lynch catifelat si prietenos, cu fraze scurte si amuzante. Cartea lui e de memorii neprafuite si fara fasoane. iti povesteste despre copilaria petrecuta in paduri. Te plimba prin culisele circotase ale filmelor pe care le-a regizat. iti spune ca s-a apucat sa vinda ziare pe strazi vreo cinci ani ca sa aiba bani pentru un film. Si era fericit. iti vorbeste despre furiile lui asa cum ti-ar spune cit de dulce ii place cafeaua. Nu uita insa sa arunce momeala: meditatia. Asa cucereste el "pestii cei mari", adica, succesul. Vrea sa te convinga si pe tine, sceptic modern, ca daca un capitol incepe cu citate din Vede sau Upanisade, ce urmeaza dupa ele sint felii de viata normala si haioasa.

Furia, zice el, e ca un "costum cauciucat de clovn". El insusi putea ingrozitor in el, dar, meditind, s-a salvat. Toate paginile au atita bun simt, ca nu-ti mai vine sa-l acuzi de militantism si nici sa-i spui ca la pescuit se mai merge doar in timpul liber.

Oana OLARIU

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top